Ala SAINENCO

Câteva inițiative pentru ridicarea unui bust sau statui lui Eminescu apăruseră imediat după decesul poetului. Curierul român din Botoșani anunța, încă din iunie 1889, „că un comitet ar fi pe cale de a se forma în acel oraș în lăudabilul scop de a ridica, prin subscripțiuni publice, bustul lui Eminescu, în centrul grădinei primăriei din Botoșani”. Știrea era preluată de Lupta în numărul 866 din 23 iunie 1889.

În același timp, T. Maiorescu luase inițiativa ca „la mormântul lui Eminescu să se ridice un monument”. Știrea o aflăm – dacă nu cumva fusese publicată și mai devreme – din Familia din 2 iulie 1889 (Familia, 1889: 321).

La Iași, mai multe persoane avuseseră inițiativa de „a bate o medalie comemorativă în amintirea lui Eminescu” și chiar o comandaseră în străinătate (Universul 1889: 2). De altfel, aceasta ar fi fost prima „operă de artă” în care apare chipul lui Eminescu, cel din ultima fotografie: medalia a fost confecționată din argint, având diametrul de 30 mm (Macarie 1989: 2). Cronologic, următoarea eternizare a lui Eminescu s-a făcut prin transferul de nume de stradă – o stradă nouă din București din suburbia Dușumea a început să-i poarte numele.

Cu trimitere la Românul, ziarul Adevărul informa că și G. Morțun începuse a tipări poeziile inedite și proza literară a lui Eminescu, beneficiul rezultat din vânzări urmând a fi rezervat „pentru cheltuielele ce vor necesita statua, sau bustul ce se va ridica lui Eminescu” (Adevărul 1889a: 2), fără a preciza însă în favoarea cărui bust sau statui.

Iar dintre sculptori, Filip Marinescu, admirator al lui Eminescu, cel care luase masca mortuară de pe chipul lui, se hotărâse să-i execute bustul după ultima fotografie, în mărime mai mare decât cea naturală.

Unele inițiative, așa cum știm, s-au materializat, la unele s-a renunțat, asumând altele, iar busturile lui Eminescu au fost instalate, în timp, în aproape toate orașele României, iar în unele chiar mai multe, întâietatea numerică, dar și cea a primului bust, fiind revendicată de Botoșani.

Bustul lui Eminescu la Botoșani însă nu va fi ridicat din inițiativa Consiliului Local (în ordine cronologică aceasta fusese prima inițiativă), ci a studenților din Iași și București. Prima ședință în această chestiune a Consiliului Local Botoșani, care avusese loc în saloanele ziarului Libertatea, amână hotărârea „după ce s’au luat mai multe resoluțiuni importante. S’a decis ca să se aleagă un comitet de inițiativă, s’au propus câteva mijloace pentru adunarea fondurilor necesare și în sfârșit s’a hotărât a se face o nouă întrunire, cu invitări speciale”, scria Românul (Românul 1889a: 3). În aceeași ședință, la propunerea avocatului Razzi, Consiliul rezervase 3.000 de lei pentru ridicarea bustului. Apoi Consiliul Local a uitat de inițiativă sau a amânat realizarea ei, cum a mai procedat sau va mai proceda în cazul lui Eminescu în câteva rânduri.

Pe 23 august, presa anunța că la București se înființa un nou comitet, cu totul independent de celelalte, „pentru a da o serată musicală și teatrală, din beneficiul căreia să se ridice un bust de marmoră lui Eminescu și care să fie așezat în sala Ateneului român” (Universul 1889a: 3). Anterior, un alt comitet, tot la București, propunea organizarea unei loterii în același scop.

Cel care va duce la bun sfârșit ideea la București va fi Corneliu Botez, pe atunci student în Drept, viitor magistrat, care insistase pe lângă Filip Marinescu să realizeze acel bust, dacă nu din marmură, cel puțin din teracotă.

Iar în septembrie, inițiativa ridicării unui bust la Botoșani era lansată de studenții care se întruneau „pe 17/29 Septembrie a.c. orele 2 p.m. în localul societăței studenților universitari «Unirea» strada Petrașcu-Vodă 6 (Sft. Gheorghe Nou) spre a se lua o hotărâre definitivă asupra modului cum se va colecta suma necesară pentru ridicarea bustului lui Eminescu în Botoșani, locul natal al poetului, cu ocasiunea celui de-al XI congres ce va avea loc în acel oraș” (Adevărul 1889b: 2). Ședința a hotărât formarea unui comitet de studenți de la universitățile din Iași și București, procedeele pentru realizarea bustului, distribuirea listelor de subscripții. În noiembrie, studenții universitari din București, conveniseră cu sculptorul Filip Marinescu, „spre a face bustul lui Eminescu în marmoră. Bustul trebuia să fie gata pentru congresul studenților”, care urma să se țină în 1890 la Botoșani (Adevărul 1889c:3).

În octombrie, bustul executat de Filip Marinescu, la insistența lui Corneliu Botez, era aproape gata, sculptorul însă nu se grăbea să-l expună. Aștepta sosirea în capitală a lui Matei Eminescu „spre a-i cere mai multe deslușiri, deoarece masca luată în gips, după figura cadavrului care avea mustățile rase, [era] cu totul deosebită de fotografia lui Eminescu, care e pozat cu mustăți” și după care lucrase artistul (Adevărul 1889d: 3).

În sfârșit, pe 29 noiembrie, „în sala teatrului Dacia s’a desvelit și înfățișat publicului bustul lucrat în teracotă de tânărul sculptor Filip Marinescu, elev al școlii de bele-arte și comandat de societatea literară Generația viitoare.

NI 187 Machetă pentru statuia poetului din parcul Vârnav

După ce s’a jucat o comedie de a lui Moliere, Noblețea și Poporul, d. Botez, student în drept și delegat din partea sus numitei societăți a ținut o cuvântare asupra lui Eminescu, tocmai în momentul când s’a desvelit bustul, care a fost iluminat cu foc bengal”. În sală se afla și fratele poetului, Matei Eminescu (Românul 1889b: 2).

Pe 9 decembrie 1889, bustul din teracotă al lui Eminescu, lucrat de Filip Marinescu, după comanda făcută de societatea literară Generațiunea viitoare, a fost instalat, cu autorizarea Comitetul Atheneului, în sala de jos a Ateneului din București. Acesta a fost primul bust – chiar dacă era din teracotă –, instalat la București (cel de la Botoșani urma să fie dezvelit peste mai puțin de un an).

În acel context, la solicitarea mai multor studenți, presa preciza că serbarea din sala teatrului „Dacia” „pentru facerea bustului lui Eminescu a fost făcută din inițiativă privată a unor tineri de la o revistă literară, iar nu de delegațiunea asociațiunei generale a studenților, care și ea are proiectat un asemenea bust, dar care nu s’a comandat încă, deoarece nu se știe la ce cifră se va ridica suma subscripțiunei deschisă” (Adevărul 1889e: 2). Și totuși o înțelegere cu sculptorul Filip Marinescu, la care se va renunța – din ce motive oare? –, exista deja. Pe 30 martie 1890, comisia pentru ridicarea bustului poetului Eminescu la Botoșani, din care făceau parte C. Esarcu, V.A. Urechia, Ș. Mihailescu, C.I. Stăncescu și N. Ionescu, a încheiat un proces-verbal, prin care a hotărât să încredințeze sculptorului Ion Georgescu realizarea bustului pentru Botoșani. În prealabil, Ion Georgescu trebuia să prezinte schița pentru aprobare.

Lucrat de Ion Georgescu, plătit cu suma de 6.000 de lei cu condiția ca toate cheltuielile de instalare să le suporte tot sculptorul, bustul a fost transportat la Paris pentru a fi turnat în bronz (renunțându-se, prin urmare, și la marmură). „Toți acei cari au văzut bustul, și între aceștia prieteni foarte apropiați al mult iubitului și marelui poet, sunt unanimi și încântați a recunoaște că artistul a știut să ne dea o perfectă reproducțiune a chipului lui Eminescu”, scria presa (Universul 1889b: 3). Deși inițial bustul trebuia instalat în parcul Vârnav, probabil, tot sculptorul Georgescu, care plecase, împreună cu studentul Polidor Ivașcu, la Botoșani, hotărâse locul din fața Școlii Marchian. Festivitatea de dezvelire a avut loc pe 11 septembrie 1890. Iar pe 17 iunie 1932, Calendarul consemna în numărul 69: „BUSTUL LUI EMINESCU din Botoșani, ridicat pe vremuri în fața școalei Marchian, a fost mutat zilele trecute la intrarea grădini publice cu același nume. Răzbunare politică”.

Și bustul de la Ateneu a fost mutat, inițial într-un loc mai puțin circulat (pe motive estetice sau de degradare, sau din alte motive), de unde a dispărut cu totul.

NI 232 Statuia lui Mihai Eminescu din parcul Dumbrăveni

La un congres al busturilor, pe care îl imagina P. Locusteanu în 1924 (Locusteanu 1914), bustul de la Ateneu lipsea. Venise bustul de la Dumbrăveni, care va rămâne și el doar într-o fotografie (pentru că va dispărea și el după Al Doilea Război Mondial), un alt bust din grădina Ateneului (o replică a celui de la Botoșani), executat tot de Ion Georgescu, dispărut și el nu se știe unde și nu se știe când, efigia în bronz, încastrată în piatra tombală de la cimitirul Bellu, executată, în 1891, de același sculptor Ion Georgescu, precum și bustul de la Botoșani.

Referințe bibliografice:

Adevărul 1889a = Adevărul, nr. 266, 6 iulie.

Adevărul 1889b = Adevărul, nr. 325, 17 septembrie.

Adevărul 1889c = Adevărul, nr. 375, 17 noiembrie.

Adevărul 1889d = Adevărul, nr. 358-359, 27 octombrie.

Adevărul 1889e = Adevărul, nr. 377, 19 noiembrie.

Familia 1889 = Familia, nr. 27, 2 iulie.

Românul 1889a = Românul, 16 iulie.

Românul 1889b = Românul, 30 noiembrie.

Universul 1889 = Universul, nr. 142, 28 iunie.

Universul 1889a = Universul, nr. 189, 23 august.

Universul 1889b = Universul, nr. 165, 20 iulie.

Locusteanu 1914 = P. Locusteanu, „Congresul busturilor lui Eminescu”, în Flacăra – Literară, Artistică, Socială, anul 3, nr. 35, 14 iulie, pp. 282-284.

Macarie 1989 = V. Macarie, „Primul bust al lui Eminescu”, în: Flacăra Iașului, nr. 13196, 19 martie.