Dosar de presă

Acasa|Dosar de presă
Dosar de presă2021-01-12T11:53:40+02:00

Poezia și „viața de a doua zi”

O poezie aflată la intersecția dintre contingent și înalt scrie Nicolae Panaite, în cel mai recent volum al său, Ziua verde (Editura Junimea, 2019), un poet care și-a conservat starea inițială, poeticitatea genuină, suflul pacificator al cuvântului într-o lume a dezordinii, în care viața este o insomnie iar aspirația spre

Lumea povestită de Gabriel Chifu

Gabriel Chifu este, aşa cum s-a spus, un poet intergeneraționist, de tranziție de la neomodernism la postmodernism. Întoarcerea la accidentul cotidian, subiectiv, la narativitatea deconstruită, la istoria interioară este prezentă în noua sa carte – O viață. Pagini dintr-o epopee efemeră, cu explicația: stări, tablouri, însemnări, firimituri epice, psalmi, viziuni

Viața ca o continuă inițiere

Un volum care dezvoltă o paletă largă de teme și motive este Pescar de cuvinte (Editura Junimea, 2019) semnat de Ioan-Radu Văcărescu, o demonstrație de virtuozitate poetică care îi fixează poetului sibian un loc bine determinat în cadrul Generației 80. Trăsăturile de bază ale poeziei din acest volum derivă din

Tu câte corpuri ai?

Un debut care se cere confirmat. Pe manșeta copertei a doua scrie că Iris A. Knieling este născută în 1997 și a absolvit Colegiul de Artă Octav Băncilă din Iași. După ce citești micul roman, care poate fi considerat și un lung poem în proză, îți dai seama că studiile de artă nu sunt

Premiul „Cartea anului 2020”, pentru Ovidiu Genaru

Poetul, fost redactor al Revistei „Ateneu”, a primit pentru volumul Cartea lui Mircea. Canal” (Iaşi, Ed. „Junimea”, 2020) prestigiosul premiu, acordat de Revista „România literară”. În eseul „Acrobatul metaforei”, Daniel-Ştefan Pocovnicu, oprindu-se la volumul premiat, afirmă: „Gravitatea subiectului acestor cântece lirice, forjate sub presiunea concentraţionară a anilor ’50, ce cu

Scriptor 1-2/2021

Primul număr (dublu) al anului se deschide cu un poem semnat de Ion Hadârcă, poem ce prefigurează un drum ascensional: „Cineva-mi flutură/ pe dinaintea vieţii/ câte o zi rătăcită/ dintr-o limbă de moarte// cineva numără/ câte-n lună şi-n stele/ şi pe toate le-nşiră/ pe muchia coasei// cineva scutură/ plapuma cerului/

Jocul de-a viața

Poemele din volumul Cotidiene pariziene  spun povești de viață, pe cât de simple, pe atât de complexe, dezvoltând un fior epic. Firescul se îngemănează natural cu irealul, cu iluzia, spre o distingere din ce în ce mai dificilă, totul spre a ilustra bucuria de nestăvilit de a fi viu, a cărei

Comedia literaturii: trecutul unui prezent fără viitor

să fiţi vii atunci când scrieţi, morţii nu scriu, morţii nu citesc poezie („Patetica”–după AAG) Moartea literaturii (Bibliotecile-cimitir)   Din cartea recent apărută a prietenului nostru nemţean, Adrian Alui Gheorghe, poet important, aflat în plutonul optzecist fruntaş (pe care noi l-am ridica la rangul de poet european) ne-a atras atenţia

Luca Pițu, reloaded

Până la apariția unei ”integrale” a operei lui Luca Pițu, absolut necesară pentru recuperarea unuia dintre cei mai spectaculoși eseiști din literatura noastră, numele acestuia circulă în comentariile congenerilor, este citat, este comentat, este regretat. Pentru că textele lui Luca Pițu, cele din cărți sau cele din paginile risipite în

Iniţiere în arta cunoaşterii poetice

Ars docendi. Ortoepie şi Ortopedie. Arta de a învăţa presupune mai întâi arta de a scrie şi arta de a citi. Concomitente, cele două iniţieri nu pot fi despărţite. Ambele fiind la fel de primejdioase, dacă nu sunt însuşite în litera şi în duhul lor, fără a le stâlci, fără

Recuperări

Gheorghe Vidican, poetul de la Oradea, a debutat în 1994 cu volumul Singurătatea candelabrului, publicând apoi, după 2003 (după ce a împlinit, așadar, vârsta de cincizeci de ani) numeroase culegeri de versuri. Despre cea din 2016, Urma lui Ulysses, mi-am exprimat părerea la timpul potrivit și, parcurgând recentul volum al

O invitație la relectură

Nu se poate spune că știm prea multe despre Costache Conachi și epoca sa: o epocă tulbure, aparținând deopotrivă „lumii vechi”, fanariote, cu ale cărei ultime două-trei decenii coincide, și celei „noi”, de transformări structurale care, după 1830, aveau să ducă la edificarea României moderne. Opera lui Conachi este ceva

Ion Fercu şi prietenul său, Dostoievski

În urmă cu mai bine de trei ani, discutam cu Ion Fercu despre rubrica sa „de cursă lungă” din Revista „Ateneu”: vreme de peste un deceniu cercetase „Prin subteranele dostoievskiene” fiecare nuanţă literară, filosofică, pedagogică, politică sau teologică a geniului culturii ruse, Feodor Mihailovici Dostoievski. Nevenindu-ne să credem că rubrica

comPresa revistelor

[...] Așa că deschidem numărul proaspăt din Scriptor din care, subiectiv, vă sugerăm odihna ochiului pe Poemul desenat al lui Dragoș Pătrașcu, dar și pe poemele scrise, semnate de Gabriel Chifu, Dumitru Chioaru, Marian Drăghici, Ion Mureșan, Dan Stanca, o adevărată chintă royală! Și ca să nu trecem doar cu

Cărţi noi

[...] O editură care funcţionează cu motoarele turate la maximum, nepărând să resimtă efectele crizei sanitare ce a afectat grav piaţa cărţii, este Editura Junimea din Iaşi. Recent, am primit la redacţie un nou pachet de cărţi conţinând titluri noi. Le consemnăm: în Colecţia Exit, Nicu Gavriluţă publică volumul Viata,

Arta de a fi prezent

Impresia pe care o degajă majoritatea versurilor din cuprinsul volumului Comunitatea artistică (Editura Junimea, 2020), scris de Adrian Alui Gheorghe, este că ele ar încerca să justifice rostul în lume al poetului nedumerit și dezorientat în privința opțiunilor existențiale. Singura satisfacție ar ține de mica sa parte de contribuție la adâncirea

De la „fuga de sine”, la „fuga spre sine”

E greu de încadrat volumul „Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe” (Editura „Junimea”, 2019) semnat de Adrian G. Romila, pentru că este deopotrivă memorialistic, reflexiv, jurnal de lectură și jurnal de idei. Cartea se citește pe nerăsuflate deoarece experiența intelectualului se întâlnește cu observarea realității imediate, amănuntele semnificative se transformă

Elegia timpului care a devenit trecut

S-a mai observat, de către critici, prezența unui anume arghezianism în textura poeziei lui Gabriel Chifu. Poetul însuși, adept al sintezei, al deschiderii către o pluralitate de modele, a revenit adesea, în ultimul timp, asupra reperului Arghezi, pe care-l consideră pe bună dreptate drept cel mai important poet român al secolului XX.

În „comunitatea artistică”

Deşi şi-a negat, fie şi cu o jumătate de gură, poezia scrisă înainte de cea publicată în Îngerul căzut (2001), amintindu-şi tribulaţiile cu cenzura din preajma debutului, Adrian Alui Gheorghe şi-a retipărit totuşi, în Opera poetică (2016), şi versurile din primele trei plachete, destul de consistente, apărute mai înainte (Poeme

Limitarea desăvârșirii

Pentru a se plusa la „impresia artistică“, este foarte important ca un poet să știe cum să ordoneze materia unui volum. Prima și ultima poezie ar trebui să fie cele mai reușite (sau considerate a fi astfel), iar în această privință Nicolae Panaite a comis o eroare tactică în alcătuirea

Povestiri dobrogene!

Prozele scurte semnate de Ioan Florin Stanciu (Timpul posibil, Editura Junimea, 2019), cu sau fără legătură explicită cu materia romanelor publicate de acest autor (de importanță reală, adică mult mai mare decât faima de după…), reîntăresc discuții ce s-au făcut frecvent despre statutul povestirii ca specie epică de mai mica

Fiecare artă autentică ia naştere prin foc

De curând, la editura Junimea (Iaşi), a apărut cartea Raiul ca toate zilele semnată de poetul maghiar Halmoş Sandor născut în 1971 la Satu Mare. El se adaugă reputaților poeți maghiari născuți la Satu Mare - Dsida Jeno (17 mai 1907-7 iunie 1938), Kovacs Andras Ferenc (17 iulie 1959), Jank Karoly

Meșterul Ceac, drobul de sare și prostia românească

Sunt subiecte care au o greutate prestabilită, încât dacă le regăsești într-un titlu ciulești, imediat, urechile. Între aceste subiecte, cu siguranță, se află prostia. De la Erasmus din Roterdam încoace, de la celebra „Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei” (Laus Stultitiae), prostia a căpătat înfățișări dintre cele mai diverse,

„Un puşti în pantaloni scurţi iese din trupul meu”

O temă capătă înfățișări mereu noi, în opere diferite, chiar la același autor. În Elegia timpului (2018) de Gabriel Chifu, tema era declarată în titlu, iar azi o vedem prelungindu-se într-o nouă carte, O viață. Pagini dintr-o epopee efemeră, Editura Junimea, Iași, 2020. Care e configurația de-acum a unor mai

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top