Șerban AXINTE

Anca Iulia Beidac, Amare, Junimea, 2025

După ce a publicat pink porn guerrilla (Editura Grinta, 2019) și 18 – barely legal (Editura Grinta, 2019), Anca-Iulia Beidac revine cu Amare, o carte foarte atent și inspirat construită care deja a atras atenția recenzenților. Dacă primele două cărți sunt expresia unui spirit nonconformist care ține cu tot dinadinsul să distorsioneze percepția generală asupra corpului și să propună un nou limbaj al revoltei – înțelegând prin asta demontarea unor clișee de percepție – în Amare asistăm la o temperare a tonului și la o altfel de luare în posesie a realităților. Stilul fragmentar ce îmbină confesiunea cu un imaginar erotic incitant este înlocuit acum de o poezie a senzualității ce coabitează în mod fericit cu cerebralitatea, fără a se anula reciproc. Mai mult, aceste două filtre au capacitatea de a potența și diversifica posibilitățile discursului liric al autoarei: „pentru că am înțeles demult cât de erotic se desface/ o portocală// și nu e doar orașul cu salcâmi de vină aici// tu îmi aduci livezi întregi mi le răstorni în brațe/ și taci pe Muzica mea/ note minore curg timpul s-a ascuns în cireș/ n-o să-l mai caut de data asta/ mă uit cum deschei cu unghiile inima mea/ șșș nu rosti nimic în limba fiarelor totul e deja scris”.

Dincolo de această particularitate, Amare este o carte-concept, ingenios structurată, cu un plan intertextual în subsidiar bine controlat. Titlurile celor cinci secțiuni, Amare, Intermezzo, Für S., Finalis și P.S., trimit către unele realități ce se încifrează pe măsură ce, aparent, se descifrează. Exemplare în acest sens sunt poemele: life on repeat, nud, no unread emails in your inbox, oblivion și autoportret în (re)construcție. Acest joc al semnificațiilor, dublat de raportul dinamic deschidere/ închidere, conferă cărții coerență și putere de seducție: „atunci mi-a zis că fiecare trebuie să aibă măcar o poză nud și dacă nu el cine să le facă am râs încet cu râsul sexy care prinde la toți băieții încă demult chiar din liceu m-am gândit că nu nu nu dar poate da da da o să facem și asta «sânii tăi frumoși sunt un bun public deci n-ai dreptul să-i ascunzi ori să-i ții doar pentru tine»” (nud).

Viața care se derulează după același scenariu nu pare în poezia Ancăi-Iulia Beidac să aibă conotații negative. Chiar dacă există un anumit frison existențial – tulburător prin însăși natura lui – ce uneori se acutizează, totuși, predominant e tonul proaspăt și revigorant al versurilor ce par să construiască din experiențele mărunte ale trecutului un prezent în care nostalgia se împletește cu bucuria trăirii unor clipe. Poezia din această carte este bogată în nuanțe. Nu se poate judeca dintr-o singură perspectivă și nu comportă o singură interpretare dominantă.

 

Filonul dramatic expus fără retorica suferinței

În afara aspectelor subliniate mai sus, există și o componentă ce rezultă parcă dintr-un sentiment de dezolare controlată. Un fel de privire analitică asupra eșecului: „uneori/ aripile îți sunt date/ doar ca să-nveți/ că/ zborul nu este pentru/ oricine” (lucendi). Autoarea impune această perspectivă prin recurența ideii exprimate prin versurile citate anterior și, bineînțeles, prin titlul cărții. Un revers văzut nu neapărat ca un contrast radical, ci ca o nuanță ce inițial abia se insinuează ca mai apoi să predomine. Se degajă acea stare de frumusețe dureroasă pe care eu personal o caut și o apreciez în poezie. Filonul dramatic expus fără acea retorică a suferinței care în unele situații creează impresia de inautentic. Odată încheiată lectura, ea ar trebui reluată. În poemele de la începutul cărții se regăsesc suficiente indicii pentru conceptul ce se articulează până la final. Intertextualitatea face trimitere implicit și la acea zonă a interferențelor dintre realul uman și potențialitatea ființei: „uneori te-ntrebi câte vieți ai trăit câți oameni/ trebuie să lași înăuntru pentru a ierta/ dragostea nu ține de foame de sete de cald dragostea/ nu se mănâncă nu se arată nu se scrie pe/ garduri/ dragostea doar îți arată un drum la/ răspântii poți s-alegi oricând altceva/ la capătul zilei al lumii al vieții toate ni se vor socoti / Dragostea va fi pe celălalt taler” (matematici simple).

După cum sugeram și mai sus, Amare e o carte echilibrată. Senzualitatea și erotismul de atmosferă sunt trecute printr-un filtru cerebral, mintea fiind cea care conferă ființei posibilitatea de a jongla cu diversele roluri cu care persoana care scrie tinde să se identifice. Volumul Ancăi-Iulia Beidac se distinge prin capacitatea poemelor de a concentra în ele însele – la modul convingător – întreg spectrul sentimentelor, de la entuziasm și euforie, la nostalgie și durere asimilată organic.