Nicolae BUSUIOC

Am copilărit la bunicii mei materni într-o atmosferă de iubire și bun simț, de ritualuri curate și de povești trăite în spațiul frumoasei grădini și al viei de pe deal, la marginea ei se întindea șirul imperial de nuci matusalemici. Până a da de plăcerea cetitului de cărți îmi aduc aminte de picioarele zdrelite de la bătutul mingii și de „păstoritul” marelui cârd de anser domesticus, plus gânsacul șef care proteja gâștele cu afecțiune și prelungi sâsâituri. Nu uit de slujbele de duminică, intrasem în grațiile preotului ca mic diacon, îmbrăcat în stihar alb și cu galbenul crucii de pe spate, spunând candid Crezul. Abia prin clasa a III-a am descoperit poveștile marelui humuleștean. Să nu le fie de bine celor care n-au dat, la vremea vârstei lor de aur, de minunatele Amintiri din copilărie, cu bogăția și naturalețea întâmplărilor memorabile.

Au apărut apoi, ca niște miracole, legendele, poveștile și basmele lui Petre Ispirescu, mă visam și eu în Prâslea cel voinic (cu merele de aur), aveam să aflu mult mai târziu că povestitorul și folcloristul nostru era tare lăudat de Alecsandri, Hasdeu, Odobescu, Cartojan, Lovinescu. În lista cu lecturile mele (mă lăudam cu ea colegilor de clasă) au intrat încet, încet Andersen, Frații Grimm, Lewis, Perrault, Twain, Defoe, Stevenson… Devenisem Micul cititor (iar mă făleam) care naviga când pe o mare calmă și nespus de albastră sau pe cea furtunoasă, când cu teama chemătoare între copacii pădurii nesfârșite sau pe pajiștea plină de tonuri pastelate și de simfonia nuanțelor cromatice, acolo în mijlocul naturii. Bineînțeles că nu-mi puneam problema atunci să percep criteriile estetice, lectura simplă era impregnată doar de calitățile naive, de „viziunea infantilă” asupra a ceea ce mă înconjura firesc, spontan, dezinvolt. Noaptea, la lumina lămpii, mă vizitau Fram, ursul polar, Colț alb și alte patrupede cu care încercam să mă împrietenesc.

Cartea adolescenței

Au fost mai multe, memorabile au rămas însă vreo trei-patru, între care Micul prinț al lui Antoine de Saint-Exupéry, cu filosofia vieții eroice și demne. Și dacă am zis de trei-patru, cu îngăduință le amintesc și pe celelalte: Colierul Reginei și Vicontele de Bragelonne ale lui Al. Dumas, iar următoarea ar fi… toate cărțile lui Jules Verne, ilustrul scriitor al romanului de anticipație.

Devoram cărțile și pe măsură ce intram în tainele lor deveneam tot mai selectiv, gustul evoluând treptat către romanul de idei, eseistică, filosofie, istorie literară, memorialistică, așa am ajuns la gânditorii antici, apoi la Descartes, Pascal, Faguet, Escarpit, la Camões, Shakespeare, Dante, la Goethe, Dostoievski, Borges și Eco, la ai noștri Eminescu, Blaga, Arghezi. Îl iei de model pe Montaigne, de pildă, spiritul care a impus calitatea ideii ca pe un dicton, și posibil să te trezești și tu scriind despre locuri obișnuite sau magnifice, viață și timp, suflet și morală, iubire și nostalgie, din când în când odihnindu-ți ochii tot privind inefabilele priveliști ale naturii.

Cartea pe care ați dărui(t)-o cel mai des

Am dăruit cu bucurie cărțile mele Semnele înțelepciunii (Schiță pentru o istorie eseistică a cărții) și Între sensibilitate și rigoare (Introducere în arta și știința lecturii) scrise în ideea că, în funcție de dificultatea textului – ermetic, absurd, eclectic, heteroclit, mistic, subtil, fabulos –, cititorul trebuie să aplice grila lecturii potrivit căreia imaginația îi poate induce direcții și influențe diferite.

Cartea celebră necitită

Sunt chiar mai multe. Mă gândesc acum la Discursuri de Nicolae Titulescu și la Eugeniu Coșeriu: Vocația universalității, deși le am în biblioteca personală, se simt stingherit-necitite printre cele șase mii de volume (parțial citite).

Cartea de pe noptieră (Ce recitiți adeseori?)

Obișnuiesc să citesc în același timp două, trei cărți. Aprind veioza și continui acum lectura din Vorbește, memorie a lui Vladimir Nabokov, în serile următoare le vine rândul volumelor Memorii colective de Sanda Golopenția și Lumea Sofiei de Jostein Gaarder. Recitesc și mă minunez de fascinanții Omar Khayyam, Montaigne, Rousseau, Baudelaire, Goethe, Borges, V. Voiculescu, M. Vulcănescu, Elena Văcărescu (în celebrul nostru escu).

Cartea momentului

O scurtă istorie a minții (De la antropoide la intelect și mai departe) sub semnătura lui W. Calvin, traducere din engleză de C. Strungaru, Ed. Humanitas. Aflăm formidabile lucruri despre cum funcționează mintea umană și creierul nostru la nivel neuronal.

Cartea discretă pe care vreți să o faceți mai cunoscută

Dintr-o dorință – poate prea egocentrică, de a ajunge ceva mai mult la cititori, aș propune câteva din cărțile mele: Din memoriile unei frunze (Scurt tratat ne-academic despre frumosul natural) și Visele celor șapte nopți (Și lectura celor șapte cărți). Dar și Mari personalități din spațiul românesc (enciclopedie bilingvă, trei volume, în curs de finalizare).