Cătălina FRÂNCU

Traducere din limba spaniolă şi prezentare de Cătălina FRÂNCU

Poet și dramaturg spaniol.

Viața lui Miguel Hernández este o via crucis…

A luat parte foarte activ la Războiul Civil Spaniol, iar când acesta s-a încheiat a încercat să părăsească țara, dar a fost reținut la granița cu Portugalia. Condamnat inițial la pedeapsa cu moartea, aceasta i-a fost comutată la treizeci de ani de închisoare. Nu a executat-o pentru că a murit de tuberculoză în închisoarea din Alicante.

Poetul este astăzi o referință inevitabilă în literele spaniole pentru valoarea sa literară și umană. Opera și exemplul său de viață sunt o reflectare a marilor valori universale ale ființei umane: lupta pentru libertate, dreptate socială și solidaritate, împreună cu conduita în viață bazată pe simplitate, efort personal continuu, autoeducație și angajamentul față de cei defavorizați.

Din iubirea mea, peste vânt

oare ce-a mai rămas?

Doar un rece vestmânt

în care sângele-a ars.

Miguel Hernández

Noi, poeții, suntem vântul poporului: ne-am născut pentru a fi suflați prin porii lui și pentru a-i conduce ochii și sentimentele spre cele mai frumoase vârfuri. Astăzi, acest azi al pasiunii, al vieții, al morții, ne împinge într-un mod puternic – către tine, către mine, către unii, către popor. Poporul îi așteaptă pe poeți cu urechile și sufletele întinse la poalele fiecărui secol. (Miguel Hernandez)

Cine va umple golul
Cine va umple acel gol
al unui suflet frânt
lăsat mie de trupul tău?

¿Quién llenará este vacío
¿Quién llenará este vacío
de cuerpo desalentado
que dejó tu cuerpo al mío?

Nu pot să uit
Nu pot să uit
că nu am aripi,
că nu am mări,
că nu am căi
că nu am nimic
ca să te pot săruta.

No puedo olvidar
No puedo olvidar
que no tengo alas,
que no tengo mar,
que no tengo caminos,
vereda ni nada
con que irte a besar.

Din acea iubire a mea
Din acea iubire a mea,
ce va rămâne în vânt?
Nimic, doar un rece vestmânt
unde sângele-a ars.

De aquel querer mío
De aquel querer mío,
¿qué queda en el aire?
Sólo un traje frío
donde ardió la sangre.

Ultimul cântec
Pictată, nu goală:
pictată mi-e casa-n
culoarea celor mai mari
paiuni și nenorociri.
O să se-întoarcă din plânsul
unde-a fost dusă
cu masa-i pustie
cu patul ei în ruină.
Deasupra pernelor
o să înflorească săruturi.
Și-n jurul trupurilor
o să-și desfacă cearșaful,
puternică, parfumată,
iedera, noaptea.
Ura o s-amorțească
în spatele geamului.
Gheara va fi suavă.
Lasă-mi nădejdea!

Canción última
Pintada, no vacía:
pintada está mi casa
del color de las grandes
pasiones y desgracias.
Regresará del llanto
adonde fue llevada
con su desierta mesa
con su ruinosa cama.
Florecerán los besos
sobre las almohadas.
Y en torno de los cuerpos
elevará la sábana
su intensa enredadera
nocturna, perfumada.
El odio se amortigua
detrás de la ventana.
Será la garra suave.
Dejadme la esperanza.

Cu doi ani și cu două flori
Cu doi ani și cu două flori
acum te întorci.
Două ciocârlii care umplu
toate zorile tale.
Copil al luminii:
prin tine umblă
mereu înainte
sângele meu.
Sângele meu, înainte,
nu da înapoi.
Lumina lumii,
se rostogolește prin tine.
Toate te mișcă,
o, lume-ntr-un singur trup
așa de ușor, așa auriu.
Râsul tău e cărarea
luminii care proclamă
victoria grâului
asupra ierbii.
Să râdem. Cu tine
am să-nving timpul
care-i dușmanul meu.

Con dos años, dos flores
Con dos años, dos flores
cumples ahora.
Dos alondras llenando
toda tu aurora.
Niño radiante:
va mi sangre contigo
siempre adelante.
Sangre mía, adelante,
no retrocedas.
La luz rueda en el mundo,
mientras tú ruedas.
Todo te mueve,
universo de un cuerpo
dorado y leve.
Herramienta es tu risa,
luz que proclama
la victoria del trigo
sobre la grama.
Ríe. Contigo
venceré siempre al tiempo
que es mi enemigo.

Casida însetatului
Eu sunt:
nisip în deșert
un deșert de sete.
Gura ta e oaza
de unde n-am să beau.
Gura ta: e oază deschisă
la tot
nisipul deșertului.
Un umed punct în miezul
unei lumi arzătoare,
al trupului tău, al tău,
niciodată-al amândurora.
Trupul tău: un izvor închis
pe care setea și soarele l-au pârjolit.

Casida del sediento
Arena del desierto
soy: desierto de sed.
Oasis es tu boca
donde no he de beber.
Boca: oasis abierto
a todas las arenas del desierto.
Húmedo punto en medio
de un mundo abrasador,
el de tu cuerpo, el tuyo,
que nunca es de los dos.
Cuerpo: pozo cerrado
a quien la sed y el sol han calcinado.

Ultimul și întâiul
Ultimul și întâiul:
colțul unde-un cadavru
simte cântul de leagăn al lumii
și-al apei iubirii.
Un somn întunecându-i
soarele umezelii.
Acolo voi să mă-ntind
spre-a mă dezîndrăgosti.
După iubire, pământul.
După pământ, nimicul.

El último y el primero
El último y el primero:
rincón donde algún cadáver
siente el arrullo del mundo
de los amorosos cauces.
Siesta que ha entenebrecido
el sol de las humedades.
Allí quisiera tenderme
para desenamorarme.
Después del amor, la tierra.
Después de la tierra, nadie.

Chiar dacă nu ești aci, ochii mei
Chiar dacă nu ești aci, ochii mei
de tine, de toate, sunt plini.
Nu te-ai născut chiar în zori
nici la apus n-am murit.
Lumea e plină de tine
iar cimitirul
din mine-i hrănit cu toate obiectele,
din toate casele, cu noi doi.
Pe străzi eu las acum
ceva din ce culeg:
fărâme din viața mea
pierdute departe, cândva.
Sunt liber în agonie,
mă văd închis
pe strălucitoarele praguri,
prin nașteri radiind.
Totul e plin de mine, ori
de ceva ce-i al tău, o amintire
pierdută, cândva, într-o vreme, descoperită.
Timp ce rămâne în urmă și
negru pe vecie,
roșul nepieritor,
pe trupul tău auriu.
Totul e plin de tine,
de cununa buclelor tale:
de-acel ceva ce n-am cucerit
pe care îl caut prin oasele tale.

Aunque tú no estás, mis ojos
Aunque tú no estás, mis ojos
de ti, de todo, están llenos.
No has nacido sólo a un alba,
sólo a un ocaso no he muerto.
El mundo lleno de ti
y nutrido el cementerio
de mí, por todas las cosas,
de los dos, por todo el pueblo.
En las calles voy dejando
algo que voy recogiendo:
pedazos de vida mía
perdidos desde muy lejos.
Libre soy en la agonía
y encarcelado me veo
en los radiantes umbrales,
radiantes de nacimientos.
Todo está lleno de mí,
de algo que es tuyo y recuerdo
perdido, pero encontrado
alguna vez, algún tiempo.
Tiempo que se queda atrás
decididamente negro,
indeleblemente rojo,
dorado sobre su cuerpo.
Todo está lleno de ti
traspasado de tu pelo:
de algo que no he conseguido
y que busco entre tus huesos.

Am inimă mai mult decât îmi trebuie
Dacă n-ar fi de ce… Nu știu de ce,
inima mea ar scrie o ultimă scrisoare,
o scrisoare pe care-o ascund înăuntru,
mi-aș face din inimă o călimară,
un izvor de silabe, de despărțiri și de daruri,
și lumii i-aș spune „nu e treaba ta”.
M-a lăsat o iubire cu brațele-nvinse,
și nu le mai pot spre nimic întinde.
Cu cât mă contemplu mai mult,
cu atât mă-ntristez mai tare:
cu ce fel de foarfece-mi pot tăia
atâta durere?
Ieri, mâine, astăzi
suferind din toată inima mea,
din inima mea, melancolic acvariu,
o închisoare de privighetori muribunde.
Am inimă mai mult decât îmi trebuie.
Astăzi, îmi pierd curajul,
eu, cel mai sincer dintre oameni,
și, pentru cei mai mulți, și cel mai amar.
Nu știu de ce, nu știu pentru ce nici cum
în fiece zi mă iert fiindcă trăiesc.

Me sobra el corazón
Si no fuera ¿por qué?… no sé por qué,
mi corazón escribiría una postrera carta,
una carta que llevo allí metida,
haría un tintero de mi corazón,
una fuente de sílabas, de adioses y regalos,
y ahí te quedas, al mundo le diría.
Yo nací en mala luna.
Tengo la pena de una sola pena
que vale más que toda la alegría.
Un amor me ha dejado con los brazos caídos
y no puedo tenderlos hacia más.
¿No veis mi boca qué desengañada,
qué inconformes mis ojos?
Cuanto más me contemplo más me aflijo:
cortar este dolor ¿con qué tijeras?
Ayer, mañana, hoy
padeciendo por todo
mi corazón, pecera melancólica,
penal de ruiseñores moribundos.
Me sobra corazón.
Hoy, descorazonarme,
yo el más corazonado de los hombres,
y por el más, también el más amargo.
No sé por qué, no sé por qué ni cómo
me perdono la vida cada día.

Aproape de apă
Aproape de apă vreau să te iau.
În gânguritul tău marea voi s-o străbat.
Aproape de apă vreau să te am.
Curgerea-i vie să-mi dea întruna curaj.
Aproape de apă, femeie, voi să te simt.
Apa înspumată să mă învețe să râd.
Aproape de apă, femeie, voiesc
Să te pătrund și să te iubesc.
Aproape de apa mării pierdută,
De apa ei nici pierdută – nici cunoscută.

Cerca del agua
Cerca del agua te quiero llevar
Porque tu arrullo trascienda del mar.
Cerca del agua te quiero tener
Porque te aliente su vívido ser.
Cerca del agua te quiero sentir
Porque la espuma te ensene a reír.
Cerca del agua te quiero, mujer,
Ver, abarcar, fecundar, conocer.
Cerca del agua perdida del mar
Que no se puede perder ni encontrar.

Raza ce nu încetează
Ca taurul am fost născut pentru jale
și pentru durere, ca taurul, însemnat
pe-o parte c-un fier de foc infernal,
ca un mascul cu fructul între picioare.
Ca taurul nemăsurata mea inimă
găsește totul nemăsurat de mic,
când mă săruți îndrăgostit de-al tău chip,
ca taurul pentru dragostea ta mă cert.
Ca taurul eu am crescut în pedeapsă,
în sângele inimii inima mea se scaldă,
un vânt bătăios la gâtul meu se înalță.
Ca taurul te urmez și ca un taur te-alung,
tu însă dorința mi-o pui ca pe-o spadă,
ca unui taur batjocorit, ca unui taur.

El rayo que no cesa
Como el toro he nacido para el luto
y el dolor, como el toro estoy marcado
por un hierro infernal en el costado
y por varón en la ingle con un fruto.
Como el toro lo encuentra diminuto
todo mi corazón desmesurado,
y del rostro del beso enamorado,
como el toro a tu amor se lo disputo.
Como el toro me crezco en el castigo,
la lengua en corazón tengo banada
y llevo al cuello un vendaval sonoro.
Como el toro te sigo y te persigo,
y dejas mi deseo en una espada,
como el toro burlado, como del toro.

Ciocârlie din casa mea
Ciocârlie din casa mea,
tu să râzi mult.
Râsul ochilor tăi
e lumina lumii.
Să râzi atât
încât în suflet când te aud
să bată spațiul.
Când râzi sunt liber,
prind aripi.
Singurătatea dispare,
departe e închisoarea.
Gura plutește,
pe buzele tale
inima mea
scânteiază.
Să mă trezesc copil.
Tu nu te opri nicicând.
Tristă e gura mea.
Să râzi mereu,
să aperi râsul.
Mereu în cuib,
Pană cu pană.

Alondra de mi casa
Alondra de mi casa,
ríete mucho.
Es tu risa en los ojos
la luz del mundo.
Ríete tanto
que en el alma al oirte,
bata el espacio.
Tu risa me hace libre,
me pone alas.
Soledades me quita,
cárcel me arranca.
Boca que vuela,
corazón que en tus labios
relampaguea.
Desperté de ser niño.
Nunca despiertes.
Triste llevo la boca.
Ríete siempre
defendiendo la risa.
Siempre en la cuna,
pluma por pluma. –

Cântecul soțului soldat
Pântecul tău l-am umplut cu iubire și cu sămânță,
am prelungit ecoul sângelui la care dau răspuns,
aștept în brazdă așa cum așteaptă plugul:
eu am ajuns în adâncuri.
Femeie brună cu nalte turnuri, cu naltă lumină, cu ochi înalți,
soție a pielii mele, apă adâncă a vieții mele,
nebunii tăi sâni cresc spre mine săltând
ca o căprioară-n călduri.
Acum mi se pare că ești un cristal delicat,
mă tem să nu te sfărâmi la cel mai mic asalt,
să-ți întărești arterele cu pielea mea de soldat
ai fi ca cireșul.
Oglindă a cărnii mele, hrana aripilor mele,
eu îți dau viață în moartea pe care mi-o dau și pe care eu nu o iau.
Femeie, femeie, eu te iubesc, înconjurată de gloanțe,
dorită de plumb.
Pândind pe sicrie feroce,
și peste morți fără leac și fără mormânt,
eu te iubesc și-aș voi
din toată inima să te sărut
până și-n praf, soție.
Când, lângă câmpuri de luptă, fruntea-mi la tine gândește,
o frunte ce neîmprospătându-ți, nealinându-ți făptura,
tu te apropii de mine ca o imensă gură
cu dinți flămânzi.
Scrie-mi în luptă, simte-mă în tranșee:
aici, cu pușca mea, numele tău îl evoc fixându-l,
și-ți apăr sărmanul pântec care m-așteaptă,
și-ți apăr fiul.
Fiul nostru s-o naște cu pumnul strâns
înfășurat într-un strigăt victorios de chitare,
viața mea de soldat la ușa ta am s-o las
fără de colți sau gheare.
E necesar să ucizi ca să poți să trăiești.
Într-o zi mă voi duce la umbra părului tău depărtat,
și voi dormi pe cearșaful și zgomotos și-apretat
cusut de mâna ta.
Picioarele tale, implacabile-n naștere, umblă drepte,
gura ta cu buze neînfrânte e implacabilă,
în fața singurătății mele de explozii și sfâșieri,
străbați un drum de sărutări implacabile.
Pentru fiul meu va fi pacea pe care o făuresc.
Iar la final, într-un ocean de oase de nereparat,
inima ta și a mea s-or scufunda lăsând
o femeie și un bărbat istoviți de săruturi.

Canción del esposo soldado
He poblado tu vientre de amor y sementera,
he prolongado el eco de sangre a que respondo
y espero sobre el surco como el arado espera:
he llegado hasta el fondo.
Morena de altas torres, alta luz y ojos altos,
esposa de mi piel, gran trago de mi vida,
tus pechos locos crecen hacia mí dando saltos
de cierva concebida.
Ya me parece que eres un cristal delicado,
temo que te me rompas al más leve tropiezo,
y a reforzar tus venas con mi piel de soldado
fuera como el cerezo.
Espejo de mi carne, sustento de mis alas,
te doy vida en la muerte que me dan y no tomo.
Mujer, mujer, te quiero cercado por las balas,
ansiado por el plomo.
Sobre los ataúdes feroces en acecho,
sobre los mismos muertos sin remedio y sin fosa
te quiero, y te quisiera besar con todo el pecho
hasta en el polvo, esposa.
Cuando junto a los campos de combate te piensa
mi frente que no enfría ni aplaca tu figura,
te acercas hacia mí como una boca inmensa
de hambrienta dentadura.
Escríbeme a la lucha, siénteme en la trinchera:
aquí con el fusil tu nombre evoco y fijo,
y defiendo tu vientre de pobre que me espera,
y defiendo tu hijo.
Nacerá nuestro hijo con el puño cerrado
envuelto en un clamor de victoria y guitarras,
y dejaré a tu puerta mi vida de soldado
sin colmillos ni garras.
Es preciso matar para seguir viviendo.
Un día iré a la sombra de tu pelo lejano,
y dormiré en la sábana de almidón y de estruendo
cosida por tu mano.
Tus piernas implacables al parto van derechas,
y tu implacable boca de labios indomables,
y ante mi soledad de explosiones y brechas
recorres un camino de besos implacables.
Para el hijo será la paz que estoy forjando.
Y al fin en un océano de irremediables huesos
tu corazón y el mío naufragarán, quedando
una mujer y un hombre gastados por los besos.

Să te sărut, femeie
Femeie, să te sărut
la soare înseamnă
să te sărut
pentru viața întreagă.
Buzele
fremătătoare
înalță-le
raze vibrânde
de-ardoarea
unui soare cât patru.
Femeie, sub lună
să te sărut înseamnă
să te sărut
pentru întreaga moarte.
Coboară gura
odată cu luna
rugându-și apusul,
pierită, înghețată
și-n patru fărâme.

Besarse, mujer
Besarse, mujer,
al sol, es besarnos
en toda la vida.
Asciende los labios,
eléctricamente
vibrantes de rayos,
con todo el furor
de un sol entre cuatro.
Besarse a la luna,
mujer, es besarnos
en toda la muerte.
Descienden los labios,
con toda la luna
pidiendo su ocaso,
gastada y helada
y en cuatro pedazos.