Cristina HERMEZIU

Tirania autorului a fost subminată încă din anii 1960, după ce Roland Barthes l-a intronat rege despotic pe cititor, liber să de/construiască textul în funcție de o miză hedonistă sau estetică, după plac. Michel Foucault vine și el să-l mai crucifice o dată pe autorul-de-geniu, care nu dispare, nu se ridică la cer, dar e prezentat ca o funcție sociologică, cu miză ideologică, de care societatea are nevoie ca să controleze discursul. Spre exemplu, ca să-l poată identifica legal pe cel vinovat de subversiune textuală. „Nașterea cititorului se plătește cu moartea Autorului”, intona Roland Barthes (Moartea autorului, 1967). „Ce contează cine vorbește?”, îl îngâna Foucault pe Beckett, ca să estompeze importanța persoanei creatoare („Ce este un autor?”, 1969).

Noile tehnologii le-au dat dreptate amândurora, descentralizând la maxim instanța auctorială. Autorul ca mozaicar de texte culturale își are încarnarea perfectă (!) în ceea ce IA (Inteligența Artificială) și LLM (Large Language Model) livrează atunci când le cerem să producă texte pentru noi, oamenii. Astfel, noi, oamenii, ne transformăm în niște curatori de script-uri produse de algoritmi prin reasamblarea unei mase critice inimaginabile de (pre)texte. Autorul ca agent discursiv plural își lărgește și mai mult definiția în domenii precum fanfiction și jocuri video narative, unde coparticiparea la dezvoltarea narațiunii pulverizează univocitatea creatorului prin absorbția performativă în proces a contribuției cititorului.

Autorul (unic și indivizibil) s-a reîntors însă, revendicativ, de mai multe ori. Autoficțiunea l-a așezat iarăși pe soclu, proclamând că autenticitatea experienței individuale garantează per se materia literaturii. În plus, diversele minorități, care n-au avut vreme îndelungată drept de voce în cetate, și-au revendicat legitimitatea de a fi identificabile și de a fi identificate ca voci auctoriale de sine stătătoare. Autorul s-a făcut Autoare.

*

Morțile succesive și diversele învieri ale Autorului mișcă de fiecare dată ceva în câmpul literaturii. Folosirea IA în procesul de creație literară taie (civilizațional) câmpul literaturii în două: biblioteca scrisă până acum și biblioteca ce se va scrie de acum înainte – unde    criteriul transparenței va fi greu de impus, iar tentația și suspiciunea (a fost sau n-a fost …scris cu IA?) vor vicia lanțul de producere/receptare a literaturii. Miza nu e doar politic-ideologică (cum schimbă tehnologia IA raporturile de putere în societate?), miza nu e doar etică (IA – marele anonim, poate satura piața cu produse simili-umane), miza e și ontologică. Singurul lucru – unic – care ne diferențiază de alte specii este capacitatea limbajului articulat. De ce să o atrofiem, atunci, delegând-o unor algoritmi cu putere uriașă de calcul și de imitație? Din amuzament, de dragul experimentului, din joacă. Și mai apoi?

În formula opacă, dar necesară – a delega creația – la fel de necuantificabil, dar totuși incontestabil, e de presupus și procesul acesta: se atrofiază metabolizarea culturală. De la parcurgerea surselor la sintetizarea lor, de la presimțirea unui subiect până la desfășurarea lui în expresii succesive, maturarea (poiesis) nu mai este nici un proces critic interior și nici o funcție a timpului. Dar, de fapt, omenirea a căutat dintodeauna piatra filosofală, ca să poată transforma instantaneu sau accelerat niște elemente lipsite de strălucire în aur. Odată cu IA se pare că a găsit-o…

În fiecare zi apar noi teritorii umane de utilizare a IA iar dezbaterile pe subiect nu sunt deloc sterile (cu toată retorica lor uneori inflamată), ci sunt extrem de fertile. Dosarul Cultură și Inteligență Artificială, coordonat de Radu Cucuteanu, propune perspective originale, din domenii nu doar diferite ci și inedite (geografie, arheologie, învățământ, stilistică, IT, artă).

Cum se va reașeza oare câmpul literaturii? Tocmai pentru că textele sunt de acum înainte potențial infinite, literatura va fi ceva rar. Inflația de literatură-IA va face ca literaritatea să fie și mai parcimonioasă.

Așteptăm, iarăși, întoarcerea Autorului. Ne-am antrenat Așteptându-l pe Godot.