Sorina DĂNĂILĂ

Mascaron, termen de arhitectură, provenit din italienescul mascharone,  la rândul lui provenit din arabul  mascara – bufonerie.  Doamnelor, folosiți, așadar,  cu măsură ceea ce, în lumea  machiajului, se numește „mascara”!

Ce exercițiu de introspecție indiscretă, seara mai ales, să privești la ferestrele caselor și, dincolo de ele, la viața oamenilor care le luminează. De aceea, lăsând la o parte obișnuințele vechi ale perdelelor și draperiilor sau ale jaluzelelor geloase și pizmașe, e emoționant să poți pătrunde și participa la freamătul din odăile în care lumea s-a mutat din afară înlăuntru. Magnum, modicum, universul mare, universul mic. Aceleași legi, același mers al timpului. Dar altă libertate și alte înfățișări.

Sigur, această curiozitate puțin impudentă nu e deloc sănătoasă. Ține de-un anume voyeurisme nepermis. Pentru care, imperceptibil și fără larmă, au grijă să ne dojenească niște capete ițite la ferești. Mascaroane și măști, măști și mascaroane.

Lumea arhitecturii a invitat dintotdeauna aceste figuri decapitate să ia loc și să vegheze fie pe cheia de boltă, într-un mic fronton deasupra ferestrelor, fie pe bârna care întărește rezistența lor atunci când sunt foarte mari și generoase. Există orașe în care mascaroanele și măștile se numără cu miile. Precum la Paris sau Bordeaux, de pildă, unde au fost catagrafiate nu mai puțin de 3.000.

Întrebarea îndreptățită este legată de folosul pe care aceste chipuri, rareori băgate în seamă, îl aduc caselor și proprietarilor lor. Răspunsul e că, de fapt, ele sunt reminiscența unor vremi în care fricile omului erau prezente la fiecare pas, pentru că necunoscutul începea la lungimea unui pas. Ceea ce face că spiritul închis în capetele acestea aponderale dă glas unor invocații apotropaice. Alungă răul, ține departe deochiul și funcționează cu forța unui mic totem.

Să nu le confundăm, însă, măști și mascaroane. Cele dintâi – capete de bărbat sau femeie – reprezintă, cu profundă adorație, divinitățile, elementele fundamentale ale universului, Timpul cu toate atributele sale. Mascaroanele, dimpotrivă, sunt jucăușe, pline de ghidușii, chipuri încărcate uneori de ridicol, alteori de mult grotesc. O fantezie descătușată, care izgonește, terapeutic, spiritele răuvoitoare.

Iașul a fost, cândva, plin de măști și mascaroane. Din care, în urma remodelării caselor vechi, a reamenajării sau reconstruirii lor complete, au rămas atât de puține, încât a le căuta înseamnă să devii un nou Diogene înzestrat cu o lumânare răbdătoare. Astăzi, cele puține care au mai rămas așteaptă să fie văzute, iubite și mângâiate cu gândul speriat că poate vor dispărea… Priviți-le privindu-vă de fiecare dată când treceți prin fața vreunei case, în vreme ce, fără să le simțiți prezența, pătrundeți cu nonșalanță în micul cosmos pe care îl păzesc.