Nicolae PEIU

Am relatat în paginile revistei noastre despre colaborarea, probabil unică în literatura română, dintre Ion Pillat și Mircea Streinul, în urma căreia au apărut acele catrene rezultate prin adăugarea unor terține de către scriitorul bucovinean, versurilor unice ale cunoscutelor poeme într‑un vers pillatiene1. Cu acel prilej am atras atenția și asupra unei coincidențe extrem de nefericite pentru literatura noastră: moartea celor doi mari scriitori la aceeași dată, 17 aprilie 1945. Din cauza vremurilor tulburi în care s‑a produs acest trist eveniment, el a stârnit puține ecouri în presa timpului. Un semnal comemorativ care merită consemnat este cel al lui Camil Petrescu, care a publicat în Revista Fundațiilor Regale, unul după altul, pe două pagini succesive ale publicației, necrologurile celor doi scriitori2. Reproducem integral cele două „schițe necrologice”, așa cum sunt ele denumite de însuși autorul lor:

 

ION PILLAT

Acum douăzeci şi patru de ani locuiam pe strada Regală, la etajul doi al unui hotel cu aspect provincial.

Am fost vizitat într‑o dimineaţă de un domn mijlociu, cu faţa îngustă şi o mică mustaţă aproape neagră sub nasul accentuat. O voce tărăgănat muzicală, de tenor paradoxal timid. Numele, Ion Pillat, m‑a tulburat pentru vremea aceea. Ştia toată lumea că e nepotul lui Ionel Brătianu, era deci nepot de prim ministru atotputernic, care scrie versuri. „Mi s‑a spus, domnule Camil Petrescu, de către un prieten comun, că îţi plac versurile mele şi am venit să‑mi cunosc pe singurul om căruia îi plac versurile mele”. Ştiam însă că încă dela primul volum are mulţi admiratori şi cum pe vremea aceea luam cuvintele naiv după sensul lor literal, m‑am tot întrebat cum poate să creadă Pillat că sunt singurul care îl preţuieşte. Deşi era cunoscut dinainte de război, am aflat că abia are câţiva ani mai mult decât mine…

A trecut un sfert de veac, poetul cu aer diletant de atunci s‑a ridicat tot mai mult spre zenitul vieţii literare, devenind unul dintre aştrii poeziei româneşti. Cu un zel înverşunat s‑a ferit de tot ceea ce nu era poezie… Proza pe care a publicat‑o, erau de fapt nişte conferinţe şi ele tot despre poeţi … Cu un orgoliu nemăsurat n‑a vrut să fie nimic altceva decât poet, chiar când era parlamentar. Acum îi scriu notiţa aceasta necrologică în graba dezolantei ştiri. Vâslim tot mai mult spre apele întunecate ale apusului.

Camil Petrescu

 

MIRCEA STREINUL

Dacă autorul Bisericei de altă dată” a căzut fulgerat din senin parcă, în aceleași zile s‑a stins, topit și ars într‑o lungă agonie care‑l desfigurase aproape, „scriitorul bucovinean” cum se anunța ostentativ, Mircea Streinul. A fost acum vreo zece ani o apariţie de un dinamism literar încă neîntâlnit până atunci. Înainte chiar de a publica cea dintâi broşură, era un şef de şcoală. Un adevărat şef de şcoală, căci a impus atenţiei tuturor, o pleiadă întreagă de poeţi bucovineni. Nu ştiu dacă va rămâne ca poet, dar sunt convins că nimic nu egalează în epica telurică românească întâia jumătate a romanului „Casa Timotei”. Niciodată, şi ştiu ce vreau să spun, satul românesc cu viaţa și priveliştile lui nu a cunoscut atâta măiestrie artistică. De câte ori îl întâlneam eram sfâşiat de regretul că se stinge pe picioare, cel care ar fi putut să fie pentru o sută de ani cel mai de seamă romancier al rusticului românesc. Opera lui publicată şi cea inedită e încă haotică şi s‑ar putea să aducă mari surprize cercetătorului de mâine.

Camil Petrescu

 

Ion Pillat a avut parte de o viață plină și frumoasă, călătorind mult și bucurându‑se de privilegiile statutului lui social înalt și ale familiei înstărite. Pentru meritele lui a fost ales, în anul 1936, membru corespondent al Academiei Române și în același număr al Revistei Fundațiilor Regale a fost publicat și discursul profesorului Dimitrie Gusti, președintele Academiei Române intitulat „La moartea lui Ion Pillat”3. Astfel încât are dreptate cercetătoarea Carmen Brăgaru atunci când, într‑o lucrare dedicată poetului4, scrie: „oricât ar părea de paradoxal, destinul a fost generos cu poetul atunci când i‑a curmat viața în primăvara anului 1945ˮ. Pentru că astfel a evitat cunoașterea mizeriei, durerii și umilinței din închisorile comuniste. Pe care, din păcate, le‑au cunoscut din plin o parte din membrii familiei lui. Astfel, soția poetului, pictorița Maria Pillat‑Brateș, a fost arestată de către regimul comunist în anul 1949, fiind închisă mai întâi în penitenciarul din Botoșani și apoi mutată cu domiciliul forțat pentru o perioadă de cinci ani de zile la Miercurea Ciuc. Fiul poetului, scriitorul Dinu Pillat, a fost arestat în anul 1959, împreună cu un grup de mai mulți intelectuali printre care erau Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt și Arșavir Acterian, formând grupul „Noica‑Pillatˮ implicat în așa‑numitul „proces al intelectualilorˮ.

Se poate spune, din aceleași considerente, că și pentru Mircea Streinul moartea a fost izbăvitoare. Virgil Ierunca o și face în replică la citatul preluat de la Carmen Brăgaru, într‑un articol5 dedicat romanului Prăvălia diavolului, publicat de scriitorul bucovinean în anul 1942: „A murit însă la timp: înainte de revărsarea, de data aceasta peste întreaga ţară, şi peste jumătate din Europa, a acelora pe care i‑a văzut aşa cum sunt, în Prăvălia Diavolului”. Virgil Ierunca, aflat în diaspora, arată în articol că, după ani de căutări, a reușit să descopere acest roman pierdut al lui Mircea Streinul în Biblioteca Națională din Viena. În ultima parte a romanului este descrisă ocuparea Bucovinei de către armata roșie, prezentată astfel de către Virgil Ierunca: „Paginile acestea sunt cu atât mai preţioase, cu cât sunt printre puţinele care au surprins – care au putut surprinde până acum – năvala puhoiului vecin, în toată întunecata lui desfăşurare. Literatura ocupaţiei noastre de către oastea roşie e puţină şi săracă… Iată de ce romanul lui Mircea Streinul e o reală împlinire, din acest punct de vedere. El se termină în clipa în care soldaţii români recuceresc Cernăuţii. Autorul anunţa şi un al treilea volum – «Eroul Soarelui» – a cărui temă era războiul însuşi împotriva comuniştilor. Din nefericire, Mircea Streinul n‑a avut răgazul să‑l termine”.

Mircea Streinul nu s‑a putut consola de despărțirea de Bucovina natală, ca urmare a ocupării ei de către Armata Roșie și s‑a îmbolnăvit, fiind îngrijit până în ultima clipă de mama lui care l‑a însoțit permanent. A început să se stingă, după cum arată academicianul Constantin Ciopraga în prefața intitulată „Un destin tragicˮ, la studiul dedicat bucovineanului de către criticul literar Mircea A. Diaconu6, „în mediu bucureștean, în contact cu confrații de generație finalmente declinând, asediat de nebulozități și îngenunchiat de boală”.

Mircea Streinul este însă în literatura noastră mult mai puțin cunoscut față de Ion Pillat. Pentru că nu a scăpat de detenție, opera lui a fost trecută în fondul secret al bibliotecilor publice. Așa cum arată academicianul Constantin Ciopraga în prefața menționată, asupra scrierilor lui „s‑a așternut o jumătate de veac de tăcere dirijatăˮ.

Romanul Prăvălia Diavolului7,8, nu a fost republicat până în prezent, însă versiunea inițială este accesibilă în cadrul bibliotecii digitale a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași. Putem să ne închipuim ce s‑ar fi întâmplat cu scriitorul bucovinean dacă ar fi supraviețuit în perioada comunistă, mai ales după ce a scris acest roman. Și ne amintim cuvintele pe care, cu o intuiție premonitorie, Mircea Streinul le pune chiar în fruntea romanului: „Pe umerii mei simt toate pietrele și lanțurile lumii”.

Referințe bibliografice:

  1. N. Peiu, „Un duet remarcabil: Ion Pillat și Mircea Streinul”, în Scriptor, Anul VIII, nr. 7‑8 (91‑92) iulie‑august 2022, pp. 52‑53.
  2. Revista Fundațiilor Regale, An XII, mai 1945, Nr. 5, pp. 478‑479.
  3. Revista Fundațiilor Regale, An XII, mai 1945, Nr. 5, pp. 409‑411.
  4. C. Brăgaru, Ion Pillat european în țara sa, român în Europa, Muzeul Literaturii Române, București 2013, p. 286.
  5. V. Ierunca, Prăvălia Diavolului, în Mircea Streinul în memoria diasporei românești, https://dragusanul.ro/mircea‑streinul‑in-memoria-diasporei‑romanesti/ accesat 27 decembrie 2023.
  6. C. Ciopraga, Un destin tragic, în Mircea A. Diaconu, Mircea Streinul viața și opera, Editura Institutului Bucovina Basarabia, Rădăuți, 1998, p. 6.
  7. vol. I, http://dspace.bcu‑iasi.ro/static/web/viewer.html?file=http:// dspace.bcu‑iasi.ro/bitstream/handle/123456789/63002/BCUIASI_CARTE_II‑7.809_%5b1942%5d%2cVol.1.pdf?sequence=2&isAllowed=y accesat 27 decembrie 2023.
  8. vol. II, http://dspace.bcu‑iasi.ro/static/web/viewer.html?file= http://dspace.bcu‑iasi.ro/bitstream/handle/123456789/63001/BCUIASI_CARTE_II‑7.809_%5b1942%5d%2cVol.2.pdf?sequence=2&isAllowed=y accesat 27 decembrie 2023.