Ala SAINENCO

„Cu vie părere de bine înregistrăm cununia D-nișoarei Eugenia Frangulea cu D. Dr. Samson Bodnărescu. Mireasa a fost una din cele mai inteligente institutoare din orașul Iași, directoare a unei școli de fete și bursieră a Statului, trimisă în Germania pentru complectarea studiilor sale pedagogice. D. Dr. Samson Bodnărescu, cunoscutul poet liric, care în curs de mulți ani au îmbogățit paginile Convorbirilor cu producerile sale, înzestrate cu o deosebită adâncime și curăție de simțemănt și cu o formă ferită de necorectitudine și de exagerări tropice, a fost în curs de doi ani Directorul conștiincios și inteligent al școalei pedagogice de la Trei Ierarhi și s’a bucurat în acea calitate de stima nereservată a întregului public luminat. Cununia civilă va fi astăzi la 6 oare sara în localul primăriei, cea religioasă la 7 oare în biserica de la Trei Ierarhi. Cu această ocazie dorim potrivitei părechi o viață îndelungată și fericită”.

Din volumul Clipe de amintire închinate lui Samson Bodnărescu cu ocazia comemorării a 25 de ani de la moartea sa

Nota era publicată pe pagina a treia din „Curierul de Iassi”, nr. 38 din 10 aprilie 1877; autorul – Eminescu, redactor, pe atunci, la ziarul ieșean; Samson Bodnărescu – prietenul care îl găzduise în camerele sale de la Trei Ierarhi, care îl va chema necontenit la Pomârla și pe care Eminescu îl cunoștea încă din perioada studiilor la Cernăuți; Eugenia Frangulea (ortografiat, uneori, și Frangolea) – mai puțin cunoscută, aproape necunoscută sau chiar uitată dacă soarta nu i-ar fi rezervat un loc în viețile altor oameni. Puținele referințe nu permit decât reconstituirea parțială a portretului ei. Petre V. Haneș o cunoscuse prin anii 1932-33, când Eugenia Frangulea îi pusese la dispoziție scrisori semnate de Eminescu, Petre Carp, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Miron Pompiliu, Gh. Hurmuzachi, Veronica Micle, precum și „manuscriptul unei piese de teatru în trei acte «Devotamentul», compusă de Eugenia Frangolea” și corectată de Eminescu. Corespondența aceasta conturează cercul din care făcea parte Eugenia Frangulea. Într-o comunicare ținută în Societatea „Prietenii Istoriei Literare” (publicată apoi în revista Societății), Petre V. Haneș comentează corectura făcută de Eminescu, însoțind expunerea cu – ceea ce putem numi – o scurtă notă biografică: „Anul trecut (1935 – n.n.) s’a stins din vieață în București (Strada Progresului) Eugenia Bodnărescu, născută Frangolea la 1853. Fusese soția lui Samson Bodnărescu, poet, membru al Societății Junimea, pe când aceasta își avea activitatea în Iași, și colaborator al revistei «Convorbiri Literare»” (Haneș 1936: 13).

Pe Samson Bodnărescu Eugenia Frangulea îl cunoscuse în Germania, unde se afla pentru studii cu o bursă de doi ani, la Institutul pedagogic din Gotha, pentru perfecționare în științe pedagogice. Bursa o obținuse prin susținerea lui Ștefan Micle, soțul Veronicăi Micle, cu care a întreținut o corespondență regulată din Germania în virtutea unei relații de prietenie încă din timpul când erau colege apropiate la Școala Centrală din Iași. Era pe timpul ministeriatului lui T. Maiorescu la Instrucțiunea Publică. Însemnările de lucru ale lui Eminescu de când era inspector școlar în județele Iași și Vaslui – informația se referă la Iași, fiind datată iulie-august 1875 – rețin numele Eugeniei Frangulea și al fratelui ei, adăugând un plus de informație la ceea ce se știa până acum: „Ș.d.f. din Podul-Lung. Local umed. A se trece ca directoară d-na Dospinescu – iar d-ra Frangolea se va trimite în străinătate, Frangolea junior la cl. I și II.” (Eminescu 1989: 415). Propunerea venea, prin urmare, dinspre Eminescu, susținută fiind apoi de Ștefan Micle, prieten de familie cu Frangulea. Augustin Z.N. Pop nota în privința relațiilor lor: „Bătrânul Gheorghe Frangolea (originar din Ianina, de unde fugise cu oameni și catâri pe vremea lui Ali Pașa), soția lui și Katty, fata mai mică, vizitau familia Micle, aducându-i adesea vești și atenții de la Eugenia Frangolea, scrisori și fotografii” (Pop 1979: 32). Cu Veronica Micle Eugenia Frangulea va întreține o corespondență lungă în perioada studiilor, dar și după revenirea de la studii.

Pe la 1876, Titu Maiorescu îi trecea numele într-o listă „de oameni de care ar putea dispune – o importantă falangă pentru mai târziu” – cum o numea el –, considerând-o: „cam greacă spinoasă, dar tot de întrebuințat” (Maiorescu I 1937: 264); în dreptul lui Samson Bodnărescu, în aceeași listă, Maiorescu nota: „bun director de școală normală, moale” (Maiorescu I 1937: 263). La nunta lor, de la București, Titu Maiorescu (deși nu amintește, cum o făcea, de obicei, în Însemnări zilnice) le trimite, prin tatăl Eugeniei Frangulea, o telegramă: „Vă rog să primiți împreună cu junii cununați cele mai sincere felicitări. Maiorescu”.

După numirea lui Samson Bodnărescu în funcția de director al Institutului „Anastasie Bașotă”, inaugurat pe 18 februarie 1879, Eugenia Bodnărescu și-a urmat soțul la Pomârla, ajutându-l și „îmbărbătându-l în clipele grele sau de șovăială, ce des se iveau în prima perioadă a existenții liceului”. Aici i-au crescut pe cei cinci copii ai lor – Maria, Elena, Turel, Aristo și Ramir –, care au trăit „de-a valma cu cei vr-o 80 de elevi de atunci ai liceului, ca niște adevărați frați” (Clipe 1927: 22). La Pomârla, după cum bine se știe, familia Bodnărescu era vizitată de Eminescu, Slavici, Creangă, Scipione Bădescu, Miron Pompiliu, prieteni foarte apropiați lor, dar și de alți junimiști (unii dintre ei făceau parte din epitropia Institutului Bașotă, care a fost construit și funcționa din moștenirea pe care o lăsase cunoscutul filantrop Anastasie Bașotă). „O tradiție de familie – scrie A.Z.N. Pop – păstrează detaliul că la un An Nou, care după scrutările istoriei literare nu poate fi decât 1 ianuarie 1880, Creangă vizitând pe Bodnărești, sosiți de la Pomârla la Iași cu primii lor născuți, le-a făcut surpriza dedicând Eugeniei Bodnărescu «Capra cu trei iezi», după o lectură expresivă chiar a remarcabilului scriitor” (Pop 1979: 34). Deși cu studii finalizate la Gotha și cu o experiența la școala de fete din Iași, numele Eugeniei Bodnărescu nu figurează pe lista profesorilor Institutului Bașotă, care se mai păstrează și azi în Muzeul din curtea bisericii. Și deși se știe bine că a și scris – piese de teatru, dar și poezii – scrierile sale, poate semnate cu pseudonim, încă nu au putut fi identificate. A făcut parte și din Liga culturală, semnând diverse scrisori și apeluri, alături de alte doamne și de fiica sa, Maria.

Bustul în bronz al lui Samson Bodnărescu (Pomârla, azi)

impresia unei icoane

După decesul lui Samson Bodnărescu, survenit pe 3 martie 1902, Eugenia Bodnărescu s-a mutat la București. De acolo a revenit la Pomârla, însoțită de fii, pe 22 februarie 1903, la parastasul întru amintirea regretatului „fost director Samson Bodnărescu”, și peste un sfert de veac, când „foștii elevi ai liceului, grupați într-o Asociație, sub prezidenția d-lui consilier de curte Ciprian Scripcă, au organizat la Pomâria o înălțătoare serbare” (Adevěrul 1927: 2). Cu acel prilej a fost dezvelit și bustul lui Samson Bodnărescu, operă a sculptorului Dimitriu Bârlad.

Însoțit de același Ciprian Scripcă, o vizitează, în 1934, C. Săteanu. O găsește în biroul ei: „retrasă ca într’o chilie, mult simpatica bătrânică – a cărei urme de frumusețe sunt foarte vizibile – îți face impresia unei maice, și fără nici o exagerare, a unei icoane, a unei icoane vii, din alte vremuri, pe care știe să le evoace fascinant”. „Am găsit-o cetind ultima lucrare a contesei de Noailles, și numai după călduroasa recomandare a d-lui consilier Scripcă, am început încetul cu încetul să obțin încrederea necesară convorbirei noastre și obiectivului meu: trecutul «Junimii»”, scrie în continuare C. Săteanu. Despre „Junimea” vorbea „ca și cum ar fi fost o membră fondatoare – atât de inițiată [era] în întreg istoricul societății” (Lumea 1934: 2).

Mormântul lui Samson Bodnărescu și al Eugeniei Frangulea-Bodnărescu, Pomârla

Avusese, probabil, încredere mare în I.E. Torouțiu, la care apelase pentru a reedita scrierile lui Samson Bodnărescu: „hotărârea de a reînvia memoria lui Samson Bodnărescu au fost câteva rânduri puțin măgulitoare pentru activitatea literară a soțului ei”. Atunci făcuse cunoștință – după cum relatează Torouțiu însuși – cu „un interesant material documentar, pe de o parte rămas de la soțul d-nei Eugenia Bodnărescu, pe de altă parte al ei personal, din legăturile de prietenie ce le avuse cu diferite persoane contemporane”. Dar nu i le ceruse: „Când însă vedeai mâinile tremurânde, degetele fine și firave, cari răsfoiau acele hârtii-relicvii și când auziai vocea plină de evlavie a păstrătoarei documentelor, gândul de a i le cere se înăbușia subt impresia că i-ai pretinde să se desfacă de ceva scump, ce leagă ființa sa cu întregul ei trecut însorit sau înlăcrămat. Cine ar fi avut cruzimea să-i răpească iluzia că ea trăește cu adevărat în lumea soțului ei Samson Bodnărescu, a prietenilor lui junimiști T. Maiorescu, M. Eminescu, Miron Pompiliu și a prietenei poete Veronica Micle?” (Torouțiu 1939: 1541).

Documentele au ajuns, într-un final, la I.E. Torouțiu, prin Teodor Fortunescu, soțul Marielei, nepoata Eugeniei Bodnărescu. Volumul Scrieri al lui Samson Bodnărescu va apărea, prin grija lui Aurel Petrescu, la Editura pentru literatură în 1968.

Referințe bibliografice:

Haneș 1936 = Petre V. Haneș, „Un manuscript corectat de M. Eminescu”, în: Preocupări Literare, nr. 1, 1 ianuarie.

Eminescu 1989 = M. Eminescu, „Opere”. Vol. XVI, București, Editura Academiei.

Pop 1979 = Z. N. Pop, Prefață la „Corespondență. Veronica Micle”, Cluj-Napoca, Editura Dacia.

Maiorescu I 1937 = T. Maiorescu, „Însemnări zilnice”, Vol. I: 1855-1880, București, Editura Librăriei Socec.

Clipe 1927 = „Clipe de amintire închinate lui Samson Bodnărescu cu ocazia comemorării a 25 de ani de la moartea sa”, Iași, Tip. „H. Goldner”.

Adevěrul 1927 = Adevěrul, nr. 13352, 30 iunie.

Lumea 1934 = Lumea, nr. 4778, 19 aprilie.

Torouțiu 1939 = I.E. Torouțiu, „O scrisoare inedită a lui Eminescu”, în: Convorbiri Literare, nr. 6-9, 1 iunie.