Ciprian MUNTIU s-a format ca artist la Sibiu, făcând parte din „generația Art Café” a anilor 2000. Din 2011 s-a instalat în Franța, la Lille. Între pictură și performance, parcursul său artistic cuprinde numeroase participări la festivaluri de artă și expoziții personale în Belgia, Franța, Germania și România.

Autoportret – 30 x 24 cm, acrilic pe pânză

 

„Cu din ce în ce mai puține artificii stilistice, cu o extrem de profesionistă lejeritate în abordarea tehnicilor picturale, pictura lui Ciprian Muntiu, lepădând clișeele academiste, ne face să ne dăm seama cât de complexă e simplitatea (!) și să intuim câtă muncă e în spatele unei aparent lipsite de eforturi întreprinderi artistice.” (Marius MITEA)

„Pentru artist «scenele mărunte de viață simplă» devin pretexte pentru transfigurarea lor plastică, într-un univers bine gândit și construit, în care realul și narativul se împletesc, iar orchestrarea rafinată a gamelor de culoare le oferă o accentuată expresivitate. ” (Doina UDRESCU)

„Peste imaginea de un realism frapant Ciprian Muntiu începe să tragă tușe aparent aleatorii, aparent neglijente, punând o cortină vie, derutantă, în fața privitorului. Astfel, banalul cotidian se cere reinterpretat de fiecare dată, te pune să cauți semnificații noi acolo unde ochiul, dedat rutinei, s-a dezobișnuit să le mai vadă. Rezultă o artă plină de viață, exuberantă, mereu surprinzătoare, exact ca artistul.” (Viorel ILIȘOI)

„Cromatica luminoasă și rafinată, lejeritatea tușei, alternanța subtilă dintre plin și gol, între prezență și absență, conferă compozițiilor o nostalgie sublimată în speranță. În această tensiune poetică se dezvăluie bucuria autentică a actului creator.” (Iulia MESEA)

„Parcă neterminate, dar extrem de realiste, personajele lui Ciprian Muntiu trec prin cadru fără șarf. Sau invers: bine finisate, cineva a venit și a trecut cu un burete peste priviri, peste gesturi, peste lume. Deșarfarea are ceva tandru și neliniștitor în același timp. În încercarea de a-și înghiți lacrimile și, deci, de a regla șarful, privirea spectatorului se umple de o miraculoasă empatie.” (Cristina HERMEZIU)