Emina CĂPĂLNĂȘAN
Pândeşte şi tu sărbătorile.
Orice sărbătoare este masa pe care cel care a învins îl
mănâncă, în talgere de aur, pe cel învins.
Fii atent: tot ceea ce există are o sărbătoare a sa.
Iar tot ceea ce există aproape că nu are loc de ceea ce
există unde să se sărbătorească pe sine.
(Nichita Stănescu, Învățăturile cuiva către fiul său)
Se apropie sărbătorile. Sărbătoare, sărbători: povestea cuvântului. Substantivul feminin se poate referi la o zi în care nu se lucrează sau la o zi consacrată sărbătoririi. Vorbim de sărbătoare națională: o zi (de odihnă) în care se cinstește un eveniment important din istoria țării. O sintagmă frecvent utilizată: sărbătoare legală, o zi (stabilită în mod oficial) în care instituțiile nu lucrează.
O chestiune formală: scriem cu literă mare sărbătorile, fie ele religioase sau laice: 1 Decembrie, Crăciunul, Anul Nou, Ziua Unirii Principatelor Române, Învierea, Paşte/Paşti, 1 Mai.
Sărbătoare este prezent în locuțiuni: de sărbătoare sau de sărbători înseamnă „festiv, sărbătoresc, strălucitor”, iar în (sau de) sărbători: „cu ocazia sărbătorilor, în timpul sărbătorilor (religioase)”; Ne vedem de sărbători! De regulă, ne exprimăm astfel atunci când facem referire la timpul Paștilor sau al Crăciunului. Reținem și expresia: împarte sărbătorile (pe drum), folosită cu referire la o persoană care își pierde vremea, care umblă fără rost. Spunem despre cineva care strică buna dispoziție a altora că este tulbură-sărbătoare. Reținem și acest context special în care apare cuvântul sărbătoare, format de la a serba + suf. -ătoare. De la sărbătoare: verbul a sărbători și adj. sărbătoresc. În MDA găsim ca articol de dicționar cuvântul sărbătorică: „sărbătoare scurtă, dar plăcută”. În același dicționar: sărbătoriu: „cel care sărbătorește, cel care ia parte la o sărbătorire”. Cuvântul nu apare nici în DEX, nici în DOOM, semn că este un lexem rar utilizat, posibil învechit, cu mult farmec însă!
Ne bucurăm de sărbători. Crăciunul este aproape! Nu uităm de dicționare, de româna frumoasă și corectă, de tezaurul expresiv, de bogăția jocurilor de cuvinte, de versuri împletite cu măiestrie, de poveștile cuvintelor. „Crăciun, Crăciunuri, n. pr. n.” Explicația din DEX: „sărbătoare creștină care celebrează, la 25 decembrie, nașterea lui Iisus Hristos. ◊ Moș Crăciun = personaj legendar, cu barbă mare albă, cu o mantie lungă roșie, care vine să împartă copiilor, în noaptea de Crăciun, jucării și dulciuri.” Față de DOOM2, DOOM3 aduce în completare un context în care este materializat pluralul: „Îmi amintesc cu emoție Crăciunurile din copilărie!” În Dicționarul religios (Editura Garamond, 1994) sunt consemnate încă trei sensuri, contexte speciale: 1. Icoana pe care este reprezentată nașterea Mântuitorului și cu care preoții sau cântăreții umblă pe la casele credincioșilor în ajunul Crăciunului. 2. Colac făcut de Crăciun și păstrat până primăvara, când, după ce se tămâiază boii și plugul, se pune în coarnele boilor la arat. 3. Moșii de Crăciun = darurile pe care gospodina le aduce de pomană pe la alte case pentru sufletele răposaților.
Micul dicționar academic (ediția a II-a, 2010) include lexemul crăciuneasă, Crăciun + –easă, însemnând „Baba lui Moș Crăciun”, sinonim: crăciunoaie. În același dicționar apare și crăciuniță, Crăciun + –iță, însemnând „plantă de interior care înflorește la Crăciun”. Cuvântul apare și în DOOM3. În acest dicționar crăciunița acoperă două realități, desemnând o persoană și o plantă. Vorbim de s. f., având la pl. forma crăciunițe. Spre deosebire de crăciuneasă, crăciunița are o cu totul altă nuanță. Îi decupăm sensul din câteva contexte: „Simpaticele crăciunițe s-au gândit să-i ofere Moșului o mână de ajutor și astfel au luat sacul cu cadouri și au venit la Constanța” (citim pe evenimente-constanta.ro); „crăciunițele au avut grijă să decoreze bradul și toată căsuța Moșului cu lumina magică de sărbătoare” (newsbucuresti.ro); „A fost odată ca niciodată… A fost un bătrân generos, cu dor de ducă și încărcat de daruri. A fost o mică turmă vrăjită de reni zburători. Și au mai fost crăciunițe, crăciunei, spiriduși și zâne. Și toți trăiau într-un mic sat, ce exista, inițial, în Laponia.” (viziteazaneamt.ro). Dincolo de schimbări, mode, interpretări și specificul societății de consum, sunt frumos așezate tradiția, bucuria copiilor, emoția adulților, cozonacul aburind și căldura sobei de la țară, colindul și colindatul. Toate acestea nu-s povești! Din DEX excerptăm expresia plină de poveste: din Paști în Crăciun înseamnă „foarte rar, la intervale mari de timp”. Vorbim și de dulcele Crăciunului: timpul în care se cade să se mănânce carne.
31 decembrie este ultima zi din lună, ultima zi din an. Decembrie s. m.: a douăsprezecea lună a anului;1 Ianuarie: prima zi a primei luni din an. Noul An. Atenție la majuscule, atenție și la numerale ori la acord. An Nou fericit! Majuscule la primele două cuvinte din urare, literă mică la adj. fericit. 1 Ianuarie este ziua în care se serbează începutul unui an, astfel că punem literă mare la Ianuarie. Vorbim de o zi de sărbătoare. Rostim întâi, iar nu unu. Folosim, deci, numeralul ordinal masculin pentru prima zi a lunii și numeralul cardinal pentru toate celelalte zile ale lunii. Pentru zilele de 21 și 31 ale lunilor folosim forma de masculin a numeralului: treizeci și unu decembrie este varianta literară. Pentru zilele de 2, 12, 22 ale lunilor se pot folosi formele de masculin sau formele de feminin: /doi/două/ Ianuarie. Nu uităm că 24 Ianuarie este zi de sărbătoare, deci avem majusculă la notarea lunii: Ianuarie.
An Nou, planuri, visuri noi și bani ori călătorii. Atenție la numărat! În construcții de tipul câteva milioane de lei/ câteva zeci de kilometri, se recomandă ca adjectivul pronominal să fie acordat cu substantivul ce indică numărul (nu este corect așa: *câțiva milioane de lei/*câțiva zeci de kilometri). După numeralele mai mici de douăzeci se recomandă ca substantivele să urmeze direct: Alee se scrie cu doi e., dar se pot și lega cu prep. de: Se aud doi de re., Am luat doi de zece. Situația o cere. După numeralele egale cu sau mai mari de douăzeci, substantivele la care se referă trebuie precedate de prepoziția de: 1.500 de amenzi, iar nu *1.500 amenzi.
În final, urările, trecute prin ochii filologului:
1. În scrisori, mesaje, felicitări, cuvântul de la începutul primei comunicări de după formula de adresare (urmată de virgulă) este cu literă mare:
Dragă Victor,
Îți doresc sărbători frumoase!
2. Crăciun fericit!; Doresc să vă urez multă sănătate! – adjectivele și pronumele personale nu se scriu cu majusculă. Totuși, pentru a transmite grafic respectul, putem folosi majuscula în formulele de adresare: Stimate Domnule Director; Stimată Doamnă Profesoară. Nu folosim excesiv semnele de exclamare. Un mesaj simplu: Mulțumesc (pentru urări), de exemplu, poate fi urmat (și) de punct. După Te îmbrățișez putem pune virgulă și apoi notăm prenumele:
Te îmbrățișez,
Ana
Cu drag îți scriu aceste rânduri. – enunțul nu conține virgulă.
3. Trebuie să facem diferența între formele de vocativ și formele de dativ.
Vom pune virgulă doar pentru a izola vocativul de restul enunțului:
La mulți ani, iubito!;
La mulți ani, dragii mei!;
La mulți ani, dragile mele!;
La mulți ani, dragule/ dragă/ dragilor!
Formele de dativ nu se separă prin virgulă de restul comunicării:
La mulți ani tuturor!;
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Ion/Ioana!;
La mulți ani întregii familii!;
La mulți ani părinților tăi!