Emina CĂPĂLNĂȘAN
Cosmonaut sau astronaut? Sensul e clar, forma este cea care naște întrebările: ce cuvânt folosim; de ce; ce cuvânt creează (ce) context; ce context e propriu azi.
Cosmonaut vs. astronaut – iată povestea! Într-adevăr, poate mai mult decât în cazul altor cuvinte, vorbim de o poveste
Începem dinspre formă: în DOOM3 apare ca articol de dicționar: cosmonaut s.m., pl. cosmonauți. Discutăm de articol separat în cazul femininului: cosmonaută, cosmonaute. E important de menționat că doar cosmonaută apare în Îndreptarul ortografic, ortoepic, morfologic și de punctuație (ediția 2024).
În DEX (ediția 2009), o sursă extrem de importantă pentru sensul cuvintelor, apare cosmonaut, -ă, cosmonauți, -te, s.m. și f.; lexemul este explicat prin astronaut. Originea: fr. cosmonaute. O indicație relevantă, o trimitere comparativă: cf. rus. kosmonavt.
În Dicționarul etimologic de termeni științifici (autor: Nicolae Andrei, apărut la Editura Științifică și Enciclopedică, în 1987) găsim explicația structurii: cosmo– (însemnând „lume, univers; cosmic, universal”, provenit din gr. kosmos „ordine, ornament, univers”, ajuns în fr. cosmo-, engl. id., germ. kosmo-) + -naut, element secund de compunere savantă cu semnificația „care face parte din echipajul unei nave; navigator” (după MDA2, 2010).
Chestiune de uz
Cosmonaut, sinonim cu astronaut și materializat în contextul Primul ~ din lume a fost Iuri Gagarin apare și în Dicționarul de sinonime, 2002, autori: Mircea și Luiza Seche. Exemplul este relevant pentru a înțelege, a anticipa, eventual, diferența dintre cosmo– și astro-naut.
Astronaut, -ă, astronauți, -te, s. m. și f. „persoană care călătorește în spațiul cosmic cu o astronavă [subl. n. E.C.]; cosmonaut. – din fr. astronaute (articol din DEX, 2009). În DOOM3, articole distincte: astronaut s. m., pl. astronauți; astronaută, –e. În Îndreptarul ortografic, ortoepic, morfologic și de punctuație (ediția 2024) apare doar substantivul feminin, deși nu vorbim de un element nou (apare și în ediția a doua a DOOM; la fel: cosmonaută).
Structura: astro– „astru, planetă, corp ceresc; astral, cosmic”, provenit din gr. astron „stea, astru” a dat în fr. astro-, germ. id., it. id., engl. id. (v. Dicționarul etimologic de termeni științifici) + –naut însemnând „navigator”.
Navigator prin univers sau navigator printre stele? Chestiune de uz, de practică, de cultură, de țară, de competiție. Astronauții sunt oameni instruiți și certificați de către NASA (National Aeronautics and Space Administration), ESA (European Space Agency), CSA (Canadian Space Agency) sau JAXA (Japan Aerospace Exploration Agency) pentru a desfășura activități profesionale în spațiu. Cosmonauții sunt oameni special instruiți de Agenția Spațială Rusă pentru a lucra în spațiu. (v. descopera.ro). În timpul cursei spațiale, și Statele Unite, și Uniunea Sovietică s-au gândit cum să-și numească exploratorii spațiali. Țările doreau o modalitate ușoară de a-i ajuta pe oameni să facă diferența între exploratorii spațiali americani și cei ruși. În cele din urmă, agenția spațială americană NASA s-a hotărât să folosească termenul de „astronaut”, iar Uniunea Sovietică a decis să utilizeze „cosmonaut” (v. ibidem). Explorator spațial – curat obiectiv!
Prin ce se diferențiază astronaut de cosmonaut? Prin literele puțin diferite și prin realitatea din spatele învelișului sonor: instituția la care se antrenează… navigatorii lumilor de sus.
Interesantă este pentru un filolog, dar și pentru vorbitorul de rând atent la forma discursului, frecvența elementelor de compunere cosmo- și astro- în româna actuală.
Desigur, detaliile sunt importante
În DOOM3 apar cuvintele cosmocrație, cosmodrom, cosmogonie, cosmograf, cosmografă, cosmonomie, cosmologie, dar nu putem ignora nici faptul că lexemul cosmocentrism este prezent în DOR[1]. Se dovedește astfel că avem și folosim destule cuvinte formate cu elementul cosmo-, ceea ce face ca lexemul cosmonaut să fie simțit drept unul firesc (făcând parte dintr-o serie). De cealaltă parte, astrofizică și, de aici, astrofizician, astrofiziciană, sunt elemente prezente în dicționare și folosite atunci când e cazul, fără să existe un lexem concurent format cu elementul cosmo-. Astrograf sau cosmograf? Întâi, astrografia și cosmografia (v. DEX). Astrografia, s.f., este o ramură a astronomiei care se ocupă cu descrierea stelelor (provine din fr. astrographie); cosmografia, s.f., este o ramură a astronomiei, care se ocupă cu descrierea corpurilor și fenomenelor cerești așa cum sunt cunoscute din observații, fără interpretare sau explicare; din fr. cosmographie. Definite similar, având origine franțuzească, cele două nu sunt date ca sinonime, deși similaritatea la nivel de sens este evidentă. Desigur, detaliile sunt importante: apare, din nou, întrebarea: universal sau astral? Desigur, astro– se explică atât prin astral, cât și prin cosmic. Atenție însă, prin astrograf și cosmograf nu înțelegem același lucru. Astrograful se referă la „luneta astronomică fotografică, folosită la determinarea poziției aștrilor” (DEX), în vreme ce cosmograf, –ă, cosmografi, -e – la „om de știință care se ocupă cu cosmografia [subl. n. E.C.]” (ibidem). Încadrarea morfologică și forma de plural sunt hotărâtoare: astrograf, s.n., pl. astrografe, cosmograf, s.m., pl. cosmografi, la care se adaugă cosmografă, s.f., pl. cosmografe.
Astronomie sau cosmonomie? Vorbim, pe de-o parte, de „știința care se ocupă cu studiul aștrilor, al sistemelor de aștri, al galaxiilor și al Universului”, pe de altă parte, de „totalitatea legilor care guvernează Universul” (DEX). În MDN și NODEX găsim definiții mai interesante, complexe, pentru astronomie: „știință care studiază mișcările, structura și evoluția corpurilor cerești, universul în totalitatea lui”; „știință care se ocupă cu studiul corpurilor cerești, a legilor [subl. n. E.C.] mișcării lor și a Universului”, ceea ce face comparația/ concurența cu lexemul cosmonomie un demers posibil. Trebuie să admitem însă că auzim, mai degrabă, de astronomie, iar nu de cosmonomie, de astronom, iar nu de *cosmonom. Atenție și la cosmologie, s.f., „ramură a astronomiei care studiază structura și evoluția cosmosului și legile generale care îl conduc. – din fr. cosmologie” (DEX). Specialistul? Cosmolog. Cosmologă/ cosmoloagă[2]. A nu se confunda cu astrologia. Vorbim în acest caz de o situație clară în care cosmo- și astro- nu dau naștere unor elemente concurente.
În concluzie, multe dintre întrebările comune sau mai puțin comune au un răspuns, iar răspunsul – o explicație, o rațiune, ajungând, în fapt, o poveste.
[1] Marele dicționar ortografic al limbii române, Editura Litera Internațional, 2008.
[2] Filologă sau filoloagă? V. articolul D-ale femininului, în Scriptor, XI, serie nouă (martie-aprilie 2025), nr. 123-124 (3-4/ 2015), p. 121-124.