Scriptor 5-6/2025 este ilustrat cu lucrări ale artistului ieșean Felix AFTENE.
Artistul vizual Felix AFTENE trăiește și lucrează în Iași, dar cu o activitate artistică susținută pe scena națională și internațională a artei contemporane. Practica sa artistică include medii precum pictură, sculptură, pictură murală, noile media. Absolvent, ca șef de promoție, al Academiei de Arte „George Enescu” din Iași, secția Pictură murală, la clasa profesorului Dimitrie Gavrilean, în 2016 obține doctoratul în domeniul Arte vizuale la aceeași universitate, cu o lucrare dedicată artelor vizuale contemporane. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1997, a fost președinte al UAP, filiala Iași, între 2013 și 2023.
Distins cu peste 40 de premii pentru activitatea artistică, este curator, coordonator și expozant în numeroase proiecte artistice de grup. Lucrările sale se găsesc în muzee și colecții private din țară și din străinătate (Austria, SUA, Marea Britanie, Grecia, Germania, Elveția, Franța, Italia, Spania, Canada, Danemarca, Ungaria, Israel, Moldova etc.).
Expoziții personale în curs:
Felix Aftene, Cele Șapte Coline ale Iașului, Terminalul 4, Aeroport Iași, 30 martie – 30 iunie 2025.
Felix Aftene, Noi și ele, o privire asupra lumii animalelor, Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, 10 aprilie – 1 iunie 2025.
„Am crescut cu poveștile spuse de bunicul meu, care se refereau la animalele din gospodărie. Erau parte din familie. Îmi amintesc un episod cu un cocoș pe care îl iubeam foarte mult și care, toamna, a fost sacrificat. A fost o lecție despre ceea ce înseamnă «sacrificiul», spusă cu respect, nu cu cruzime. Relația cu animalele e mai profundă decât ne dăm seama, iar în cercetarea mea artistică am simțit nevoia să mă întorc acolo.” (Felix AFTENE)
„Personajele lui Felix Aftene au ceva oniric şi în acelaşi timp ceva foarte stabil în făptura lor. Sunt în trecere, dar te uiţi după ele când trec. «Îmblânzitorii» și «îmblânzitoarele» lui de cai, de peşti, de păsări, fac gesturi elfice, iar artistul pare că le-a surprins în momentul transmisiunii, în clipa în care celelalte creaturi ale lumii primesc injocţiunea blândeţii.” (Cristina HERMEZIU, „Felix Aftene – un îmblânzitor la Paris”, în Adevărul, 18.11.2016)
Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.
Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.
Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.
Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.
Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.
Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.
