Ioan RĂDUCEA

Argeș

An XXVI (LX), nr. 5 (527), mai 2026, Pitești, 32 pp.

Dumitru Ungureanu își amintește de un dihor prins în dinții furcii, fiindcă i-a ucis mai multe găini la Găești, iar Dan Ciachir de casa din cartierul Băneasa – București, în care Cella Delavrancea i-a închis ochii lui Nae Ionescu (15 martie 1940). Cezar Bolliac, cetățean cu ocupații imprecise, tinzând să fie revoluționar de profesie, reprezintă iacobinismul pașoptist (Ninel Ganea), iar Gheorghe Grigurcu un posibil academician (Mircea Bârsilă, în paginile dedicate proaspăt nonagenarului poet și critic literar). Criza religiei se bazează pe distragerea atenției în era cibernetică (rețelele digitale fac imposibilă atenția profundă – recenzie de Leonid Dragomir la volumul Conversații despre Dumnezeu. Un dialog cu Simone Weil de Byung-Chul Han).

Ateneu

An 63 (serie nouă), nr. 682, iunie 2026, Bacău, 24 pp.

Pe primele pagini domină, pe lângă recenzia lui Adrian Jicu la noul roman istoric publicat de Bogdan Crețu (Și fumul se ridica la cer), semnalarea gospodărească a mai multor reuniuni culturale din partea Moldovei (Zilele Eminescu la Botoșani, Zilele culturii călinesciene la Onești, „Alecsandriada” la Bacău, alt colocviu Eminescu la Bârlad). Excelent, cel puțin ca titlu, eseul-reportaj de călătorie Fără poveste, istoria moare de Ștefan Radu. La mijloc, pe zece coloane bogat ilustrate, interviu acordat Violetei Savu de poeta Cristina Ciobanu: abstractul nu există cu adevărat; „nici zero nu e abstract” – Marcel Chirnoagă.

România literară

An LVIII, nr. 26, 26 iunie 2026, 28 pp.

Triplu numeral 26, neluat în seamă în graba redactării prestigiosului săptămânal cultural, care semnalează, sub frontispiciu și cu fotografie de grup, Gala poeziei de la Alba Iulia, ediția a XVI-a. Editorialul lui Gabriel Chifu etichetează, previzibil, dezordinea din politică, în ideea că trădare să fie, dar s-o știm și noi. Alături, poemul ediției, ales din Péter Demény („cum să nu iubesc orașul acesta/ în care János bácsi nu știe o boabă de maghiară”), mai logic fiind Mihai Zamfir care, pe verso, afirmă că farmecul filmelor din comunism este dat de ceea ce lăsa să se întrevadă din antebelic… Către sfârșit, Virgil Mihaiu, fericit să prezinte, ca expert în domeniu, conferința „Jazz – Cuvânt – Joc” de la Viena și Marina Constantinescu, trăgând linie după Festivalul Shakespeare de la Craiova – care „înseamnă”, care „este” Emil Boroghină.

Steaua

An LXXVII, nr. 5/mai 2026, Cluj-Napoca, 64 pp.

Pamflet al lui Traian Ungureanu despre „turma totemică”, în care azi te integrezi dacă urmezi sloganuri ideologice, la fel de aberante ca totdeauna – ni se enumeră mai multe, dar frazele concluzive sunt și mai cumplite: „Tribalismul și replierile totemice care orbesc grupurile umane sunt totuna cu ce numim politică”. Neliniștiți se arată și Călin Vlasie (noile generații nu mai sunt învățate ci… inseminate „rapid. Steril. Fără rădăcină”) și Marius Chelaru (recenzând România în derivă a lui Răsvan Popescu, apărută la Editura Junimea). Valentin Pența încurajează „ritualul consumului cultural”, căci ne oferă  „mai mult conținut”, în vreme ce, alături, Andrei Cuș observă „suprarealismul etnografic în opera lui Geo Bogza” – titlu de articol.

Vatra

An LVI, nr. 662 663 (5 6/2026), Târgu Mureș, 192 pp.

Pe prima foaie, Traian Ștef enunță o Artă poetică după arta clădirii unei căpițe de fân („Parul rămâne liber până la vârf/ Cât să te sprijini/ Cât pentru o cruce/ Și cel de jos curăță căpița/ De tot ce e în plus/ De tot ce nu s-a prins perfect” etc.), pe verso Gabriela Adameșteanu propunând un extras din romanul în lucru Prizoniera, pe tema carierei profesionale distruse de dictatura (neo)comunistă. Dorin Tudoran comentează dialogurile Borges – Sábato din 1974-1976, traduse și în română (Ileana Scipione), apoi, trecând la ale noastre, brodează pe marginea Anamtemelor lui Vasile Gogea: „buimăceala bine dirijată” din care nu mai ieșim. Șase coloane de complexă critică cinematografică pe un film de Bi Gan, intrat într-un „ciclu meta de pastișă peste pastișă peste pastișă” (Hana Stroe), înaintea unui dosar despre tehnologii, care pot fi ale emancipării sau ale reacțiunii (60 pp., 17 opinii, multe cu note și bibliografie temeinică). Un alt grupaj, de data aceasta omagial, se dedică Magdei Cârneci (30 pp., coord. Iulian Boldea). Pe ultima pagină, Lucian Perța parodiază imperceptibil arta poetică dintâi („Pentru claie mai întâi/ Se adună fânul în căpițe/ Prin greblare./ Așa și poetul își adună/ Cuvintele” etc.).

Viața românească

Nr. 2/2026, București, 128 pp.

Într-un sarcastic editorial, Nicolae Prelipceanu semnalează siderat binefacerile aduse de Revoluția din 1989: refuzul așezărilor valorice de perspectivă, (re)suprimarea primatului esteticului în literatură etc. Aurel Codoban laudă aforismul cu argumente filozofice, urmat, tot filozofic, de Vianu Mureșan, care configurează noile forme de familiaritate facilitate de internet – pe bază nu de vecinătate, rudenie, neam etc., ci de „experiență comună simbolică”. Sensibilitatea este un dar și, psihologic vorbind, se încadrează în metacogniție (Hanna Bota) însă modernitatea o compromite, așa cum compromite și figura tatălui (Augustin Cupșa, eseu de 7 pp., cu diverse exemple). Ion Pop semnalează volumul Cântece de zgură de la Editura Eikon, prin care se recuperează poezia lui Valeriu Ciobanu (1917-1966), fiul lui Ștefan Ciobanu.