Cătălina BĂLAN
Nu m-am înscris niciodată propriu-zis la cursuri de scriere creativă, însă am avut ocazia să particip la câteva. Am apreciat în primul rând ocazia de a-i cunoaște pe câțiva scriitori români de prim raft, fiind curioasă să văd cum își construiesc atelierele, cât de generoși sunt cu publicul lor în a împărtăși un savoir-faire la limita alchimiei. Mai toate cursurile de acest fel încep cu o remarcă a trainerului despre cum de pe băncile cursurilor vor ieși tot atâția scriitori câți au intrat.
Experiența care m-a marcat cel mai mult a fost cea de la atelierul „Vlad Ioviță”, organizat de peste un deceniu de Dumitru Crudu, la Chișinău. Sâmbătă de sâmbătă, Dumitru adună în jurul lui oameni interesați de literatură și lucrează cu ei pe texte. În adolescență am participat la câteva dintre aceste ateliere. Dumitru mă primea și pe mine la atelier, atunci când ajungeam vara la Chișinău, în vacanțe, iar în 2011 am fost chiar invitată la prima tabără de scriere creativă a atelierului, în care tematica a fost proza polițistă. Îmi amintesc mai ales bucuria de a fi înconjurată de scriitori diferiți, cu care puteam discuta despre literatură și viață, cu toată naivitatea caracteristică adolescenței. E de menționat că Dumitru Crudu face aceste ateliere pro bono.
un loc în care literatura contează
Mulți tineri formați de Dumitru Crudu au debutat cu volume bune și, ulterior, au și confirmat că au o voce a lor. Dintre aceștia, cea mai mare surpriză a fost pentru mine Augustina Visan, care a dat, în 2021, un volum de debut sfâșietor, „Fă ceva tată” (Editura Prut Internațional). Munca lui Dumitru Crudu aduce, clar, un câștig pentru literatură, oferind tinerilor din Chișinău o scenă, o rampă de lansare. Cursanții găsesc la ateliere în primul rând un spațiu doar al lor, în care capătă curaj să-și citească textele, să primească feedback pe ele, să schimbe idei, să-și completeze lecturile, să vadă că există un loc în care literatura contează. Desigur, îmi veți spune că „Vlad Ioviță” ar fi mai degrabă un cenaclu. Poate, dar faptul că munca lui Dumitru acolo e pro bono nu ar trebui să diminueze din importanța ei pentru partea de creative writing, care ocupă la „Vlad Ioviță” un loc important.
Am fost și la câteva cursuri de creative writing ținute de Florin Iaru, Marian Ilea și Cosmin Perța, la prima ediție a Școlii de vară „Gheorghe Crăciun“, organizată în 2019 de Editura Paralela 45. În urma acestei tabere a fost editată și o antologie de proză scurtă, „Pasageri”, apărută în același an. Un exemplu concret de ce se poate învăța la asemenea cursuri sunt analizele pe diferite fragmente de text, pentru a înțelege tehnici narative și tot felul de alte subtilități scriitoricești, niște exerciții extrem de utile chiar și celor care nu vor neapărat să devină scriitori, ci pur și simplu își doresc să-și rafineze filtrele prin care analizează lumea. Dintre participanții la acea școală de vară, Alina Pietrăreanu a fost invitată de Diana Iepure să scrie un roman în colecția de microromane dedicate publicului Young Adult, Prima dragoste, apărută la Editura Paralela 45. Să trăiești cu o presiune constantă (2022) este unul din cele mai bune romane de debut pe care le-am citit vreodată, o carte minunată despre România de astăzi și despre realitatea adolescenților din mediul urban, cu tot ce înseamnă mode sociale și politice, pericole, tentații, descoperirea sexualității, confuziile identitare sau presiunea socială.
În 2021, am fost invitată la o tabără literară la Memorialul Ipotești, unde țineau cursuri de creative writing Cosmin Perța și Moni Stănilă. La această experiență mi-a fost cel mai util îndemnul lui Cosmin de a nu mai încerca să ne menajăm unii pe alții și să ne dăm feedback onest pe ce scriam. A fost mai greu decât poate părea!
un hobby vindecător
În concluzie, nu cred că cele câteva ateliere de scriere creativă ținute de câțiva scriitori buni din spațiul românesc au impus deja profesionalizarea meseriei de scriitor. Nu cred că acest lucru se va întâmpla prea curând, într-o țară în care scriitorii nu pot trăi din ceea ce scriu și sunt în majoritatea covârșitoare a cazurilor obligați să aibă și altă meserie, pentru a-și permite luxul de a se întreține și de a scrie. Dar existența acestor ateliere este un indiciu de maturizare a pieței noaste de carte, firave și mult blamate. Sunt destule exemple în ultimii ani de scriitori români care au ieșit de pe băncile diferitor ateliere de scriere creativă și au dat cărți bune, chiar premiate. Eu cred că atelierele sunt importante, pe de o parte, pentru descoperirea unor talente dar, și mai importante, pentru cultivarea în rândul românilor a unor hobby-uri ce țin de cultură. Nu toți cursanții își doresc să devină scriitori, unii vor doar să învețe să se exprime mai bine în scris, să învețe să creeze prin mijloace literare povești doar ale lor, pe care nu-și propun neapărat să le publice. Iar asta e minunat! Dacă putem, în România, să ne preocupăm de hobby-uri atât de duioase și de vindecătoare, înseamnă că nu e chiar totul pierdut!
În orice caz, un sfat concret pentru cineva care-și dorește să devină scriitor e să citească mai mult decât scrie! Scrisul e, din punctul meu de vedere, mai mult despre lectură decât despre exerciții de măiestrie în crearea frazelor perfecte. Se vorbește mult prea puțin în spațiul public despre cum un scriitor ar trebui să fie, înainte de toate, un cititor performant, care să aibă program de lecturi, așa cum ar trebui să aibă un program de scris. Iar asta nu e neapărat ușor, pentru că presupune consecvență, un efort de concentrare și, nu în ultimul rând, timp.