Jean-Louis COURRIOL
Traducerea este, în ceea ce privește poezia, un mixt de interpretare și traducere. Poezia se aseamănă cu Opera.
Opera cu sensul dublu al cuvântului românesc de operă estetică, scrisă, și de Operă cântată. Opera este acest amestec intim de cuvinte exprimând idei și de muzică subliniind cuvintele. Traducătorul de poezie trebuie să fie și interpret muzical și tălmăcitor de sensuri, de cuvinte.
Aici stă toată dificultatea și toată frumusețea traducerii de poezie.
Un mare poet, cum e Eminescu, nu se traduce sau nu se traduce doar, ci se interpretează. Nu traduce Radu Lupu Enescu sau Chopin, îi interpretează, muzica nu are de a face cu cuvinte și sensuri, ci cu sunete și imagini sonore.
Poezia este un mix de idei, cuvinte, imagini, sunete. Dar în poezie ponderea reală este în melodie, nu în idei sau sensuri pure. Ideile poetice sunt de cele mai multe ori simple, dacă nu banale. Imaginile, metaforele sunt materialul poetic. Când Eminescu scrie „Din valurile vremii, iubita mea, răsai/ Cu brațele de marmor, cu părul lung, bălai” el nu spune, banal, iubita mea a murit dar o văd, strigoiul ei iese din valurile mării, ale timpului, o văd,/ o voi lua în brațe, după care vine trezirea la realitate crudă. „Dar vai un chip aievea nu ești, astfel de treci/ Și umbra ta se pierde în negurile reci,/ De mă găsesc iar singur cu brațele în jos/ În trista amintire a visului frumos…/ Zadarnic după umbra ta dulce le întind/ Din valurile vremii nu pot să te cuprind” – nu ne povestește o halucinație repetată în mai multe poezii, ci ne transmite imagini de vis/coșmar prin care ne dă de văzut inexorabila moarte a iubitei.
Cum să traduci și să interpretezi aceste cuvinte-imagini, aceste sunete semnificative, această muzică de operă? Respectând melodia care susține sensul, care dă sens cuvintelor după cum într-o operă – în sensul de operă cântată – muzica se unește cu cuvintele.
Deci Eminescu nu se traduce, ci se interpretează. Traducătorul e un interpret muzical sau nu e nimic. El cântă la pian și cântă ca un actor de operă, umblând cu sunete și cuvinte.
Trebuie să terminăm cu ideea falsă, păgubitoare după care Eminescu ar fi intraductibil. Dacă ar fi așa, nu ar fi posibilă nicio comunicare între culturi. Eminescu nu e un poet ermetic menit să rămână necunoscut de cei care nu sunt români și nu-i cunosc limba. Eminescu, în ceea ce are poezia lui mai frumos și mai de valoare este un scriitor de o simplitate totală, limba lui e limba română modernă, actuală, el i-a dat strălucirea și forma pură. Trebuie tradus și interpretat la adevărata lui semnificație și să nu fie considerat o comoară de neînțeles pentru restul lumii. Dimpotrivă, el exprimă cel mai clar și cel mai împlinit cultura românească.
De unde paradoxul românesc al intraductibilității lui Eminescu, ideea falsă, auzită prea des, potrivit căreia Eminescu ar putea fi tradus în germană dar nu și în franceză…? E o falsă impresie că ceva din cultura românească ar fi incompatibil cu intra-comunicabilitatea, ca un tărâm magic de nepătruns pentru neinițiați, nevorbitori de limbă română. Eminescu poate fi interpretat în toate limbile lumii cu condiția să fie cântat și nu doar transpus.
O altă idee falsă este aceea că proza poate fi tradusă și poezia nu. Când traduci Rebreanu, Pădurea spânzuraților sau Adam și Eva trebuie de asemenea să interpretezi ritmul, melodia textului fără de care nu faci decât să povestești intriga romanului, nu și muzica limbii. Doar că atunci trebuie să interpretezi nu numai câteva strofe, ci o operă întreagă ce se desfășoară pe 400 de pagini. Tehnica este diferită, instrumentele sunt altele, ai de a face cu o simfonie, cu o orchestră, nu cu un simplu quator de cameră.
Singura diferență între a interpreta/ traduce un roman de Liviu Rebreanu[1], Adam și Eva sau Ion, și a interpreta De câte ori, iubito a lui Eminescu este că trebuie să te muți de pe taburetul pianistului singur pe estrada dirijorului, să schimbi pianul cu bagheta de șef de orchestră. Dar aceeași diferență există între Din valurile vremii și Glossă sau Rugăciunea unui dac: de la solist la dirijor.
Chaque fois mon amour qu’il me souvient de nous,
Un océan de glace remonte à ma mémoire
Nulle étoile ne brille dans le lointain blafard
La lune seule y fait une tache jaunâtre
Et par-dessus les flots pleins de glaces blanchâtres,
Un oiseau fatigué passe triste et hagard
Tandis que sa compagne est déjà loin devant
De la lamento-ul pianului trecem la simfonia care te îngheață din Glossă:
Le temps s’en vient, le temps s’en va
Tout est nouveau, tout est ancien,
Ce qu’est le mal, ce qu’est le bien,
A toi de le savoir enfin,
N’aie plus d’espoir et n’aie plus peur
Ce qui est vague, vague meurt
A tout appel, à tout appât
Reste insensible reste froid.
Reste insensible reste froid
A tout appel, à tout appât,
Ce qui est vague, vague meurt,
N’aie plus d’espoir et n’aie plus peur
A toi de le savoir enfin
Ce qu’est le mal, ce qu’est le bien,
Tout est nouveau, tout est ancien,
Le temps s’en va, le temps s’en vient.
Și apoi la opera tragică din Rugăciunea unui dac:
Au temps où il n’était mort ni éternité
Ni germe de lumière qui puisse vie donner
Ni hier, ni demain, ni toujours, ni jamais,
Où l’un était en tout et tout en l’un était
Au temps où terre et ciel, air et mer, monde entier
Faisaient partie des choses qui sont loin d’être nées
Tu étais seul alors et je me dis enfin
Mais quel est donc ce dieu dont nous baisons la main
C’est lui qui seul fut dieu avant qu’il y eut des dieux
Qui du chaos des eaux a fait jaillir le feu
Qui aux dieux donne vie et au monde bonheur,
C’est lui qui est des hommes à jamais le sauveur,
Chantez en son honneur, haut les cœurs, haut les cœurs.
Să-l interpreteze pe Eminescu ca un dirijor sau ca un solist, aceasta e misiunea traducătorului. Muzica se interpretează prin note care sunt imagini sonore, poezia se interpretează prin cuvinte care sunt imagini cântate. De la muzica instrumentală la muzica poetică, de la opera italiană de la origini până la opera scrisă care este poezia nu e decât un pas.
[1] Jean-Louis Courriol, profesor universitar și traducător, a publicat, în Franța, peste 20 volume de traduceri din autori români de prim ordin: Eminescu, Rebreanu, Blaga, Sorescu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Augustin Buzura, Mircea Dinescu, Ion Băieșu, Bogdan Teodorescu etc. Fragmentele din poemele eminesciene traduse în franceză sunt extrase din volumul Mihai Eminescu, Poésies/ Poezii, traduction du roumain par Jean-Louis Courriol, édition bilingue, Editions Non Lieu, 2015 (nota red.).