Ala SAINENCO

Traseul geografic al studiilor lui Ștefan Cacoveanu, cu localități diferite, după cum îi erau interesele sau aspirațiile, intersectându-se uneori cu ale lui Eminescu, își are începutul la Aiud și Blaj. La sfârșitul lui mai 1866, când Ștefan Cacoveanu, fiind în ultimul an de liceu, se pregătea pentru examenele de bacalaureat, pe care avea să le ia în luna iulie, sosise la Blaj – „cu niște studenți cari îl luară în trăsură ajungându-l pe drum” – Mihai Eminescu. Era, într-un fel, așteptat aici, fiind cunoscut prin revista „Familia”, în care își publicase poeziile. „A doua zi după sosirea lui în Blaj – își va aminti peste ani, în 1905, Ștefan Cacoveanu –, în studențime fierbea vestea și pe buzele tuturor sunau cuvintele: e aici Eminescu, e aici Eminescu” (Cacoveanu 1904: 71). Făcuseră cunoștință chiar a doua zi și Ștefan Cacoveanu îl invită să stea cu el – deși Eminescu își găsise o gazdă la care își lăsase „calabalâcul” –, pe strada ce ducea „din piață către Săncel, așa-zisă a Hotelului (pe la 1905, acolo se afla o tipografie – notă Ș.C.) (…), a patra casă, la văduva lui Laura lui Gozsi, adică la Iensoie, între Manfoie și crâsnicul Rațiu (Papăgol). Toată casa consta din trei apartamente: unul cătră uliță” (Ibidem), ocupat de Ștefan Cacoveanu, Georgiu Bucsa, Teodor Tontu și Ioan Paul. Odaia fiind mică și băieții dormind câte doi, lui Eminescu îi improvizaseră un pat separat. Acolo ar fi stat Eminescu până pe 15 iulie, când Ștefan Cacoveanu, după luarea bacalaureatului, reveni în Giugudul natal, același Giugud unde se născuse și Filimon Ilea, cel căruia Eminescu îi va dedica poezia „Amicului F.I.”.

La Blaj, Ștefan Cacoveanu îl avusese profesor pe I. Micu Moldovanu, la îndemnul căruia notase „primele texte populare din satul natal, asemenea multor elevi blăjeni care au contribuit la adunarea doinelor și strigăturilor din Transilvania, publicate în anul 1885 de J. Urban Jarnic și A. Bârseanu” („Dicționarul” 1979: 139). Ștefan Cacoveanu va reveni în Blaj în 1878-1879 și se va interesa neapărat și de „măgărarul”, despre care îi vorbise Eminescu. De la acest mare povestaș, „anume Nicolae Mihu; țăran în vârstă cam de 40 de ani, foarte isteț”, va reține Ștefan Cacoveanu mai multe povești, „Balada Marcului” și o orație de nunți (Cacoveanu 1904: 74).

Eminescu părăsi Blajul în septembrie, mergând spre Sibiu. În același an, ajunge la Sibiu, pentru a studia dreptul, și Ștefan Cacoveanu. La venirea lui însă Eminescu nu se mai afla în Sibiu.

Se vor întâlni la București, Ștefan Cacoveanu venind aici atras de un concurs al Societății „Transilvania” pentru o bursă. Neobținând bursa, el rămase totuși în București, înscriindu-se la Litere și filosofie și susținându-se singur ca meditator într-o casă boierească și profesor de limba română într-o școală germană de fete (Cacoveanu 1905: 61). Eminescu sosi în București cu trupa lui Pascali, în care era angajat sufleur. Petrecuseră împreună multe nopți făcând „munți de aur și cetăți în văzduh, lângă cafea cu caimac” în odaia din locuința lui Pascali, în spatele fostului hotel „Huges”, în care locuia Eminescu: o odaie „numai cu o fereastră mică (…) în lățime cam de 4 pași, în lungime cam de 5 pași” (Idem: 60).

Probabil, la îndemnul lui Eminescu, Ștefan Cacoveanu se înscrie în Societatea „Românismul”, inaugurată pe 6 aprilie 1869 (sub conducerea lui B.P. Hasdeu, președinte – I.A. Brătescu). Pe 9 noiembrie 1869, adunarea generală a Societății aprobă demisia a 31 de membri, în baza articolului XV din Regulament. Printre demiși erau și Al. Candiano Popescu, Ștefan Cacoveanu, Daniel Rațiu, I.S. Bădescu, Mihai Eminescu (Păunescu 2009: 71-72). Va face parte, peste ani, din Societatea „Astra”, în adunarea plenară a secțiunilor Societății din 1912 fiind ales membru corespondent al Secției Literare, alături de Ioan Agârbiceanu, Axente Banciu, Alexandru Ciura, Nicolae Drăgan, Horia P. Petrescu și Al Triple („Revista economică” 1912: 325).

În toamna lui 1869, Eminescu pleca spre Viena. Iar în 1871, când va sosi la Universitatea din Viena și Ștefan Cacoveanu, Eminescu, iarăși, nu mai era acolo. Ștefan Cacoveanu „a studiat la Aiud și Blaj, liceul, la Sibiu și Cluj, dreptul, la București, literele, la Viena și Pesta, teologia” – rezuma Horia Teculescu, prefațând Amintirile despre Eminescu (Teculescu 1926: 101). La Viena făcuse studii de litere și teologie „numai cu gândul de a ajunge profesor la Blaj, unde dascălii trebuiau să fie și preoți; dar mitropolitul Vancea i-a preferat pe alții, mai puțin sfioși ca dânsul”. Își continuă studiile în litere și filosofie (în 1868-1869) la București. După alte încercări, negăsindu-și loc liber în învățământul din Ardeal, „s-a văzut nevoit să-și termine la Cluj dreptul, început la Sibiu” (Lapedatu 1925: 5). A intrat în magistratură la Tribunalul din Alba Iulia, parcurgând treptele ierarhice de la funcționar la judecător, de unde s-a pensionat în 1924. În același an, Regele Ferdinand îi acorda medalia „Bene Merenti”, clasa I.

Ca judecător în Alba-Iulia, încă de prin 1876, intră în posesiunea mai multor manuscrise și cărți vechi, unele dintre ele, cum ar fi un exemplar din Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae de la 1791, donându-le Academiei Române.

Floarea Soarelui

Iar colecția sa de folclor de povești din zona Aiud-Blaj era considerată printre cele mai valoroase pentru cunoașterea culturii populare, alături de colecțiile lui Gh. Sion (balade din Vaslui), I.C. Hintz (4 volume cu povești românești, traduse în germană), M. Pompiliu (din Bihor), M. Gaster (descântece din manuscrise vechi), I. Bianu (colinde și obiceiuri din Făgel), A. Gorovei (cimilituri, corespondență), I. Popovici (poezii lirice din Banat), Pavel Dan (obiceiuri și credințe din Tritenii de jos) (Bârlea 1966: 434).

Culegător de folclor și autor de fabule, Ștefan Cacoveanu va întârzia publicarea acestora în volum. Floarea Soarelui, unul dintre cele mai cunoscute texte ale sale, a apărut, trimis fiind la revistă la insistența prietenului său Ioan Pavel, mai întâi, în 1888, în Convorbiri Literare, fiind preluat apoi în manualele școlare. În 1910, textul apărea în colecția „Biblioteca Asociațiunii Astra”, împreună cu alte 9 broșuri. Mult lăudata legendă în versuri de Ștefan Cacoveanu a fost rezumată în „Calendarul Asociațiunii pe anul dela Christos 1913 întocmit de Oct. C. Tăslăuanu” (Sibiu, decembrie, 1912):

Un împărat are trei fete. Pețitorii pețesc tot pe cea mică, care e mai frumoasă. Celelalte două, supărate foc, îi împletesc fire albe în cosiță, ca împăratul să creadă că e căruntă și să o mărite după oricine. O și mărită după cel dintâi pețitor, care era Soarele. Surorile dușmănoase, cari au aflat cine e bărbatul ei, au îndemnat-o să nu se țină de porunca lui de a nu i se uita niciodată în față și într-o noapte când dormea alături de el a aprins o lumânare și s-a uitat în față. Soarele îndată a părăsit-o. Ea de supărare s-a ofilit și ursita a prefăcut-o în floarea soarelui.

Ștefan Cacoveanu va publica, în 1913, Logofătul Tăut. Legendă veche la Tipografia Seminarului teologic greco-catolic din Blaj. Pe lângă legende, a mai publicat un volum de basme, altul de traduceri din poemele lui Ossian și un volum de fabule.

Despre volumul său de basme scria Asociația „Astra”, anunțându-i apariția: „Petrea Voinicul și alte balade în forma poporală de Ștefan Cacoveanu. Nește balade frumoase, scrise de venerabilul bătrân din Alba-Iulia Ștefan Cacoveanu, fost președinte de tribunal. Floarea Soarelui, care se află și ea în colecția aceasta de balade, a ajuns vestită în literatura română, pentru versurile-i mlădioase, pentru gingășia simțemintelor. Ce să mai spunem de viața haiducească descrisă în Petrea Volnicul? O carte pe care nʼo mai lași din mână” („Din Țara Hațegului”, 1930).

Volumul de fabule, apărut la Casa Școalelor în 1925, a fost premiat de Academia Română. Despre aceste fabule scrise cu aproape 50 de ani înainte de a fi publicate, M. Dragomirescu afirma că „sunt cele mai bune după cele ale lui Gr. Alexandrescu, în literatura română” (citat după: „Dicționarul” 1979: 139).

Activitatea sa literară „fusese cinstită” la Alba Iulia în 1926. Ministrul Alexandru I. Lapedatu „a vorbit despre opera scriitorului – legende, fabule, traduceri din Ossian, povești ardelenești – arătând valoarea ei literară și indicându-i locul, în literatura noastră, alături de creațiile în acest gen ale lui V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu, Ispirescu și Creangă”, consemna Dacoromania. Buletinul Muzeului Limbei Române („Sărbătorirea…” 1927: 1243).

Născut pe 25 decembrie 1843, Ștefan Cacoveanu se stinge la Alba Iulia pe 17 decembrie 1936.

În istoria literaturii române, numele lui Ștefan Cacoveanu se înscrie – apreciază Lucia Cireș – cel puțin prin amintirile despre Eminescu („Dicționarul” 1979: 139). Istoria literară face trimitere la două texte, publicate în revista Luceafărul: „Eminescu la București în a. 1868/1869” (Cacoveanu 1905), și „Eminescu la Blaj” – (Cacoveanu 1904).

Semnalăm încă două texte, diferite de acestea, aparținând lui Ștefan Cacoveanu cu referire la Eminescu:

– Amintiri despre Eminescu – în „Almanahul Presei Române”, București, 1926, pp. 102-104;

– Amintiri despre Eminescu – în „Tribuna”, nr. 131 din 18 iunie/1 iulie 1909, p. 1.

Referințe bibliografice:

„Dicționarul” 1979: Dicționarul Literaturii Române de la origini până la 1900, București, Editura Academiei.

„Din Țara Hațegului” 1930: Din Țara Hațegului. Povestiri de Ioan Pop-Rețeganul, Editura Asociației „Astra”, Sibiu.

„Revista economică” 1912: „Revista economică”, 21 iulie.

„Sărbătorirea…” 1927: Sărbătorirea unuia dintre cei mai de seamă literați ai Ardealului: Octogenarul scriitor Cacovean. Anul IV, 1924-1926, partea 2, Cluj, Institutul de arte grafice Ardealul.

Bârlea 1966: Ovidiu Bârlea, Academia Română și cultura populară, în: „Revista de etnografie și folclor, Tom 11, nr. 5-6.

Cacoveanu 1904: Ștefan Cacoveanu, Eminescu în Blaj, în: „Luceafărul”, nr. 3.

Cacoveanu 1905: Ș. Cacoveanu, Eminescu la București în A. 1868/69, în: „Luceafărul”, nr. 3.

Lapedatu 1925: Alex Lapedatu, Prefață la: Ș. Cacovianu, Fabule, București, Editura Casei Școalelor.

Păunescu 2009: A.-C. Păunescu, „Românismul” – o societate culturală și patriotică, în: „Carpica”, XII.

Teculescu 1926: Horia Teculescu, Ștefan Cacoveanu, în: Almanahul Presei Române, București.

Post Views: 48