Charlotte URBAIN
Dialog cu Charlotte URBAIN, redactor-șef Fragonard Magazine
Parcurgând amintirile olfactive ale copilăriei sale în Egipt și la Grasse, Natalie Gracia-Cetto, parfumier senior la Givaudan, ne împărtășește ceea ce o inspiră în compozițiile ei. Titulară a unui doctorat în farmacologie, ea a preferat să se formeze în parfumerie pentru a-și satisface dorințele creative. Natalie se află la originea creației unor parfumuri de mare succes pentru Jean-Paul Gaultier, Tom Ford, Gucci, Dior, Dolce&Gabbana și, desigur, Fragonard. Pasionată de artă și îndrăgostită de miresme, ea ne povestește cum participă senzorialitatea și explorarea mediului la procesul creației. Este vorba aici de arhitectură, o artă care o inspiră și în care găsește numeroase paralele cu propria meserie de „nas”. De la construcția unui parfum la cea a unui edificiu, ea ne explică această metaforă inedită.
Charlotte Urbain: Ați crescut în Egipt înainte de a vă muta la Grasse. Care este madlena dvs. proustiană?
Natalia Gracia-Cetto: Când mă gândesc la mirosurile copilăriei mele, primul care îmi vine în minte este cel al colierelor de iasomie omniprezente în Egiptul în care am crescut până la 7 ani. Iasomia este și astăzi una dintre florile mele preferate. Îi iubesc ambivalența: pură și albă, ea pare foarte cuminte, deși are și niște fațete animalice puternice. Cumva accidental, m-am amuzat asociind-o cu cacao. Latura aspră și amară a acesteia creează un contrast foarte interesant cu floralitatea iasomiei.
E lucru obișnuit să comparăm meseria de parfumier cu cea de muzician, prin prisma unui vocabular comun (orga, notele, acordurile…), dar dvs. vă apropiați meseria de cea de arhitect. De ce?
Privind-o la lucru pe fiica mea arhitectă am descoperit o mulțime de puncte comune. Îmi place să spun că un parfum se construiește arhitectural. O dovedește piramida olfactivă care descrie, de la vârf la bază, construcția aromei, eșalonând diferitele răspândiri ale notelor care o alcătuiesc. Când mă lansez în crearea unui parfum, plec adesea de la un acord simplu, dar puternic, care va fi marca identitară a aromei. Acest acord reprezintă fundația mea, zidurile mele portante. Apoi îl lucrez în cele mai mici detalii. La fundație se adaugă astfel decorația, starea de spirit și culoarea. Parfumurile sunt adesea descrise prin forma lor: ele pot fi rotunde, ascuțite, dense, transparente… Geometria lor exprimă modul în care se comportă într-un spațiu. Și într-adevăr, parfumul umple spațiul, pe când un arhitect îl definește.
Pe de altă parte, cele două meserii ale noastre sunt și artistice, dar și extrem de tehnice. Pornim de la un expozeu, sau de la intenția unui client, un caiet de sarcini care conține, în afară de dorință, foarte numeroase constrângeri, norme și prețuri ce trebuie respectate. Materialele sunt pentru arhitect ceea ce materiile prime sunt pentru parfumier: ele cer aceeași minuție în manipularea lor. Tehnicitatea este într-adevăr la fel de esențială ca estetica, pentru ca parfumul să difuzeze așa cum trebuie și să seducă, evident.
Vă inspiră materialele utilizate în arhitectură? Ați încercat deja să transpuneți în mirosuri unele dintre ele?
Unele sunt, într-adevăr, foarte mirositoare și foarte inspiratoare, precum lemnul, altele nu. În acest caz, abordarea este diferită, ea devine conceptuală, dar foarte amuzantă ca exercițiu creativ. Este vorba atunci de senzorialitate. Marmura, de exemplu, chiar dacă nu are miros, procură numeroase senzații. Această materie rece poate fi retranscrisă cu ajutorul aldehidelor și al materiilor prime precum ambrofixul, pentru mineralitatea ei, aspectul ei neted. Îmi place această idee de a face un ocol prin celelalte sensuri, de a căuta alte inspirații pentru a reproduce în mireasmă un obiect inodor, dar și pentru a transforma senzații în miros. Este o interpretare subiectivă, parfumul meu „marmură” îmi aparține numai mie și nu va fi același cu cel al unui confrate. De altfel, ca și în arhitectură, există parfumieri cu o estetică olfactivă foarte marcată, foarte personală. Cum e cazul lui Frank Gehry, a cărui operă arhitecturală este recognoscibilă între toate și poate fi transpozabilă peste tot, căci nu îl interesează terenul sau mediul. Spre deosebire de Jean Nouvel, pentru care fiecare operă fuzionează cu destinația și mediul ei. Aparțin mai curând acestei abordări. Îmi place să lucrez pentru o anumită casă, în acord cu estetica și istoria mărcii, inspirându-mă totodată din ceea ce mă înconjoară, din arte în general și din arhitectură în special. Una dintre descoperirile mele arhitecturale cele mai marcante a fost cea a capelei Saint-Nicolas-de-Flüe de la Wachendorf, care solicită toate cele cinci simțuri și invită la o experiență plurisenzorială între natură și beton. Autorul acestei opere 
Fragment preluat din
Fragonard Magazine, iarna 2024, p. 93.
Traducere din limba franceză de
Simona MODREANU