Camelia BABEICA

Astra Film Festival a adus la Chișinău Umberto Eco: Librăria lumii, un film documentar regizat de Davide Ferrario. Documentarul amintește că lumea nu începe cu noi și propune să revizităm și să valorificăm opera lui Umberto Eco (1932-2016), pentru a ne construi sau deconstrui realitatea. În film îi descoperim simțul ironiei, luciditatea și, desigur, fabuloasa bibliotecă. „Memoria lumii”, așa cum o numește scriitorul, conține în total peste 30.000 de volume și cărți antice rare, pe care nici nu mai avea timp să le numere. Cifre care te fac să te simți jenat de numărul cărților pe care le ai acasă.

Eseurile scriitorului explorează limitele interpretării și ale sensurilor. Profesor, scriitor, filosof, preocupat de semiotică, „l-am cunoscut” în clasa a unsprezecea, la orele de Literatură universală. Eram liceană la Bălți, când, de la povești ieftine de dragoste, am început să mă transform într-un cititor exigent. Din celebrul său roman, Numele trandafirului, am trecut în caietul meu pentru expresii frumoase următoarele: „Totul s-a abătut de la drumul său. Slavă Domnului Dumnezeu că în acele vremi eu am dobândit de la maestrul meu dorința de a învăța și înțelegerea căii adevărate, care se păstrează chiar și atunci când cărarea e întortocheată.” Așadar, fiecare are metodele lui de a rămâne cu mintea întreagă.

Era digitală a transformat semnalele analogice în semnale digitale, cărțile în cărți electronice și audio. Umberto Eco făcea parte din generația căreia îi plăcea să citească pe hârtie. Odată, înainte de o călătorie, și-a descărcat pe iPad un volum de-al lui Marcel Proust, însă nu a reușit să citească nici măcar o pagină. Spunea despre cărțile fizice că sunt de neînlocuit. În pofida tuturor schimbărilor, cred că obsesia pentru citit și dorința de cunoaștere rămâne neschimbată.

bibliomaniac și bibliofil

Documentarul-eseu este împărțit în trei capitole, conține imagini de arhivă, interviuri, mărturisiri ale familiei, ale celor care l-au cunoscut și i-au îndrăgit scrisul.

Capitolul 1: A ține minte. Printre atâtea posibilități de a înregistra informația, memoria noastră face un efort continuu, mai ales că există atâta info rmație de o calitate îndoielnică. Totodată, Oxford University Press a desemnat brain rot cuvântul anului 2024, care înseamnă deteriorarea creierului, drept urmare a conținutului facil pe care îl consumăm pe social media, zilnic.

Cel mai des, scriitorul era numit „profesorul Eco”. Profesorul introduce două definiții, cu care ne putem identifica, după caz. Acesta explică faptul că un bibliomaniac este cel care, din teamă, va păstra cărțile sale pentru sine și nu le va arăta nimănui, le va citi singur, probabil noaptea. Un bibliofil, în schimb, va împărtăși mirările sale cu oricine și va fi mândru de acest lucru.

Capitolul 2: A spune povești. Umberto Eco a început să scrie la 10 ani. Putea scrie despre călătorii, fără să fi fost în acel loc măcar. Ținea mult la imagini, povestea inclusiv prin și cu imagini.

Capitolul 3: A minți. Mă întrebam câtă sinceritate poate exista într-un text de ficțiune, deși cu siguranță intenția autorului nu este de a minți. Apoi, am înțeles că e perfect în regulă să avem în bibliotecă și cărți care contrazic adevărul. Pentru că am lăsat în urmă cel mai electoral an, 2024, amintesc aici discuția dintre Umberto Eco și fiica sa, pe când aceasta avea trei ani. Scriitorul îi atrăgea atenția că ceea ce vedem la televizor e de cele mai multe ori divertisment și nu are legătură întotdeauna cu adevărul.

Scriitorul s-a stins din viață în februarie 2016. Familia acestuia a încredințat biblioteca sa Universității din Bologna și Bibliotecii Naționale Braidense din Milano.

Filmul îndeamnă la reflecție în jurul celor trei verbe: a ține minte, a spune povești, a minți. Memoria lumii are o valoare incontestabilă și fiecare generație o re-alimentează. Nu doar răspunsurile arhivate sunt importante, ci mai ales întrebările. Cât de important este azi să identifici adevărul de minciună, în era fake news?

Cât de important este să ne spunem povești?

Post Views: 77