Evadarea în teritoriile uimitoare ale împăcării cu sine
Evadarea în teritoriile uimitoare ale împăcării cu sineJunimea2025-03-27T10:06:02+02:00
Volodia MACOVEI
Cristina DANILOV, Fuga din Babel și alte povestiri pentru suflet, Editura Junimea, 2023
Înainte de Cufărul lui Cain (Junimea, 2024), carte încă proaspăt așezată în sistematica lecturii, Cristina Danilov ne-a oferit o primă parte a unui demers de mare rafinament psihologic, dedicat împăcării ființei umane cu sine însăși și cu devenirea sa. Astfel, Fuga din Babel și alte povestiri pentru suflet (Junimea, 2023) are, credem noi, o evidentă legătură de continuitate cu volumul recent, Cufărul lui Cain. Ambele cărți ies din același laborator de inteligentă alchimie în care scriitorul și psihologul au produs aurul unui incredibil manual de supraviețuire. Și nu voi rata ocazia de a demonstra, pe cât voi fi în stare, unitatea acestei creații cu amprentă unică.
Fuga din Babel și alte povestiri pentru suflet reprezintă, într-o expresie concentrată, încununarea firească a gândului omului care iubește viața, omul care se simte confortabil în a se locui cu încredere și speranță, fără să-și plângă de milă, la căderi, fără să dea foc universului, atunci când are succes. Filtrând, cu mare artă a observației inteligente și cu instrumentele psihologiei, atât emoțiile simple, identificabile, care ne complică deliciul tulburător al zilelor, cât și traumele care operează modificări de drum uneori ireversibile, Cristina Danilov desenează, în cuvinte, un tablou pe care nu-l poți înțelege decât privindu-l repetat, de la distanțe și din unghiuri diferite. Jocul acesta pe diferite niveluri de energie ale vieții este foarte complex, fiind nevoie atât de o mare atenție (pentru a nu barbariza sau duce în derizoriu discursul), cât și de abilități excepționale de traducător al semnelor și simbolurilor, al faptelor și teoriilor. Cristina Danilov are toate instrumentele pentru a duce cu succes la împlinire un astfel de proiect.
Autoarea scrie cu o mare ușurință, calitate pe care o au doar cei bine antrenați. Pornind de la poezie, așadar de la esența emoției, din catharsis, și scriind mereu, operând cu mimesis, purtând, tenace, de grijă cuvântului scris cules din existență, Cristina Danilov folosește experiența de psiholog doar pentru a sistematiza jurnalul (de profundă consistență literară) vieții sale, din perspectivă dublă: științifică și poetică. Cristina Danilov are capacitatea expresivă de a-și folosi talentul literar pentru a limpezi teritorii încâlcite ale psihologiei umane. În acel laborator alchimic despre care vorbeam, ea separă teorii aride, definiții alambicate, propuneri în buclă infinită astfel încât să obțină un mesaj clar, o soluție limpede în care strălucesc mulțime de răspunsuri la babelmania (dacă-mi este permis!) vieții de zi cu zi a omului în societatea modernă. Ea fuge din Babel, nu de frică, nu copleșită, ci senină și doar pentru a înțelege rostul și finalitatea cetății și a vieții ei.
Operația aceasta de clarificare, aparent reducționistă, nu devalorizează, însă, mesajul, nu-l declasează ideatic și estetic, pentru că păstrează piloni, trepte solide, elemente de susținere care dau rezistență și frumusețe acestei arhitecturi mai degrabă spirituale.
Teme și referințe culturale
Cititorul care urmează, atent, „Fuga din Babel…” este dăruit. El primește, dincolo de porția extraordinară de înțelegere și optimism, dincolo de ușile larg deschise către împăcare și noi orizonturi, felii generoase de cultură, de educație de bună calitate. Mulțimea de fapte și situații de viață sunt puse în relație cu teme și referințe culturale occidentale de o mare bogăție: Oedip ca limită a tragicului, Francesco Petrarca și iubirea atomizată, Diderot, Oscar Wilde, reflexivul Villon, Wittman. Dinspre filosofie și științele societății vin, tăvălug, spre bucuria lectorului, fiecare cu rolul lui exemplar, Socrate, Nietzsche, Machiavelli, William Irwine, Bertrand Russell, Erik Hoel și Pareto. Iar dinspre psihologie, ancora care dă stabilitate mesajului cărții, aproape didactic, John Eastwood, Freud, Eduardo Andrade, Joel Cohen, Robin Dunbar, Barry Schwartz, Bluma Zeigarnik, Johnatan Haidt, Bertram Forer, Eric Berne și Michael Tomasello.
Citind cartea Cristinei Danilov Fuga din Babel și alte povestiri pentru suflet, înveți o mulțime de lucruri, cu o limpezime demnă de marea pedagogie. Îi calcă pe urme următorul său volum, Cufărul lui Cain.
Rețeta găsită de autoare ne induce sentimentul că, în fața complicațiilor vieții, o soluție de salvare e întotdeauna posibilă.
Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.
Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.
Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.
Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.
Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.
Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.
