Et caetera

Valeriu GHERGHEL

M-am așteptat ca, în decursul a două milenii și jumătate de scris ne­în­tre­rupt, furibund, psihotic, măcar un creator să-și intituleze volumul rezultat în urma acestui efort cu termenul Etc. ori cu sintagma Et caetera.

De ce? Fiindcă numitul Etc. repre­zin­tă, în opinia mea, cel mai facil și previzibil titlu interesant. Deschizi car­tea printr-o expresie, Et caetera, meni­tă, de obicei, s-o încheie, s-o pecetlu­ias­că, s-o curme. Ingenios și, totodată, la mintea cocoșului.

În consecința acestui gând, m-am apu­cat să caut lucrări, memorii, cres­to­mații, studii, tratate teologico-po­li­ti­ce, poeme elegiace, tragedii, comedii, dra­me, eseuri, florilegii, rondeluri, poe­zii vaporoase, romane fluviu, Bildungs­romane, povestiri de amor, narațiuni SF etc., care să poarte acest titlu inte­li­gent. Dezamăgire, fraților! Nu am găsit nimic, nimic, nimic.

Vă fac invitația să căutați și Dom­ni­ile Voastre. Poate veți avea mai mult noroc decât mine. Poate între timp ci­ne­va a fost mai isteț decât ceilalți, de­cât predecesorii, să zicem. Cine știe…

Dacă nu mă înșel, titlul Etc. nu a tre­cut prin mintea nici unui scrib (deo­cam­dată!). Nici un scârța-scârța pe hâr­tie nu s-a gândit la el. Nici unul nu pare a-i fi ghicit virtuțile (irefutabile!!!) de ordin stilistic, metafizic și etic…

Numai susiscălitul, în Breviarul scep­tic, a intitulat un eseu pe drept cuvânt nemuritor într-un mod afin. Și anume printr-un Ș. a. m. d., adică Și așa mai departe. Ceea ce reprezintă ne­greșit corespondentul autohton al sin­tag­mei latine.

În germană, se zice und so weiter. În engleză: and so on… În daneză: og så vi­de­re, aproape ca în germană. În espe­ran­to: kaj tiel plu. În swahili: na kad­ha­lika. În turcă: ve benzerleri. Sunt ne­voit, iată, să pun un etc. enumerației me­le. Nu are haz să insist. Toată lumea cu­noaște sintagma. Toată lumea o fo­lo­sește…

Specialiștii în stilistică de origine an­glo-saxonă spun că „etc.” ar fi nici mai mult, dar nici mai puțin decât un „ge­neral extender” (sic!), un „exten­sor”, un „prelungitor”. În ceea ce mă pri­vește, nu voi folosi un cuvânt atât de pre­țios, de academic, de sublim, de vulgar.

Voi aminti în acest loc numai fap­tul (evident, de altminteri) că „etc.” în­cheie, în mod provizoriu, o enumerare desigur incompletă, o înșiruire care ar putea continua, în principiu, la infinit (și în eternitate), cu condiția ca enume­ra­torul să fie nemuritor și rece. Din pă­cate, în afara bunului Dumnezeu, ni­meni nu este așa. Iată de ce scriitorii de toate soiurile și varietățile pun la sfâr­și­tul frazelor un „etc.” izbăvitor (care doar se preface că sfârșește fraza cu pricina).

Când nu marchează un final (care nu este, de fapt, un final veritabil, ci un simulacru), etc. subliniază pur și sim­plu nesfârșirea, id est opusul contra­dic­to­riu al limitei care limitează. Etc. con­sti­tuie, desigur, o limită care nu limi­tează. Cu această finalitate, et caetera apare în titulatura ramificată a princi­pi­lor, împăraților, regilor, țarilor, prin­ți­lor, voievozilor, crailor (într-un cu­vânt, a monarhilor de tot felul).

Exemplul clasic este prologul pro­cla­mațiilor țarului Nicolae al II-lea: „Noi, Nicolae al II-lea, din mila lui Dumnezeu Împărat și Autocrat al tu­tu­ror rușilor, Rege al Poloniei, Mare Duce al Finlandei et caetera, et caetera, et caetera…”. Dincolo de repetiția com­pul­sivă a lui et caetera, ne putem ima­gina toate posesiunile posibile, totali­ta­tea puterilor ce se pot acorda, prin gra­ția inefabilă a Domnului, unui biet in­divid cât se poate de mediocru și banal.

Voi cita, în schimb, ca paradigmă de modestie, titulatura precisă (și fi­ni­tă!) a domnitorului Mircea cel Bătrân:

„Eu, întru Hristos Dumnezeu bine­cre­din­cios și binecinstitor și de Hristos iu­bi­tor și autocrat, Io Mircea mare voie­vod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stă­pâ­nind și dom­nind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”.

Oricum, Etc. se ivește, adesea, și în titu­latura mărimilor de tot felul, a no­ta­bilităților. Vă amintiți? Nenea Zaharia Trahanache al lui I.L. Caragiale este, simultan, „prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului școlar, Comițiului agricol și al altor comitete și comiții”. Nespeci­f­icate…

Deja am scris prea mult. Mă opresc azi aici. Voi reveni la et caetera.

P.S. Ofer ca imagine silueta unui monarh, Frederick II de Hohenstaufen, supranumit stupor mundi, care a fost în același timp: împărat al romanilor, împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, rege al Burgundiei, rege al Germaniei, rege al Ierusalimului, rege al Italiei, rege al Siciliei et caetera.

P.P.S. Și totuși: una dintre sec­țiu­nile volumului Istoria universală a infa­miei a fost intitulată de Borges „Etcétera”. Ar fi trebuit să mă aștept…