Călin CIOBOTARI
Ada Milea și Anca Hanu continuă explorările în inepuizabila Chiriță alecsandrină, de data asta la Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău, în aceeași formulă de spectacol-concert cu care, în 2019, dădeau lovitura la Naționalul clujean. În Chirița în concert la Chișinău nu avem de-a face, nici pe departe, cu un remake, ci cu o reevaluare generală a textului-sursă și a centrelor de greutate dramatică, adaptată, pe de o parte, la modul în care Ada și Anca s-au transformat ele însele creativ în acești ani și, pe de altă parte, la tipologiile artistice pe care le-au găsit în orașul de dincolo de Prut. Astfel, accentul nu mai cade acum atât pe Chirița, cât mai degrabă pe Guliță.
Anatol Durbală, dincolo de calitățile vocale remarcabile, e și un enterteiner de top. Personaj liant, generând ritm și atmosferă, Durbală ni se prezintă de la bun început ca un factotum scenic ce îl redefinește pe netotul fiu al familiei Bârzoi. E un Guliță uns cu toate alifiile, predispus spre combinații, cu un pregnant aer interlop, încă îndrăgostit de o Luluța intangibilă, însă sensibil până la patetism, iubindu-și mama și surorile. E o formulă provocatoare, ce apropie vag lumea Chiriței de promiscuitatea mahalalei caragialești. Guliță nu trădează lumea lui Alecsandri, însă o anunță pe cea a lui Caragiale și, implicit, pe cea a noastră.
Dincolo de acest focus inteligent pe personaj secundar, întregul spectacol e relevant și din perspectiva unei anumite reabilitări a Chiriței, aceasta detestându-l pe Vasile (Alecsandri) pentru modul în care a compromis-o pe termen lung. Îi păstrează statuia (interpretată de Valentin Strișcov, actor ce compune foarte pertinent datele fizice ale imaginii bardului, așa cum e ea instalată în mentalul colectiv), însă nu ca pe o formă de venerație, ci mai degrabă pentru a nu uita ceea ce i-a fost și îi este dat să pătimească.
O Chiriță sofisticată
Și de data aceasta, Ada Milea se distanțează de tradiția travestitului în Chirița. Angela Ciobanu dozează onest datele de fond ale personajului, cărora le adaugă câteva foarte interesante nuanțe personale apte să așeze actuala interpretare în galeria interpretărilor memorabile ale personajului. Naivitățile acestei Chirițe nu provin din prostie sau din viciu, ci mai degrabă dintr-o încântătoare candoare ce ne amintește mai mult de o Liubova Andreevna decât de o impostoare de secol XIX românesc. E o Chiriță sofisticată, nu lipsită de un anume rafinament, un aliaj de femeie puternică și sensibilă, mână de fier, dar vulnerabilă atunci când vine vorba de familie și de iubire. Angela Ciobanu nu-și caricaturizează nicio clipă personajul, ci, din contra, îi conferă demnitate și prestanță.
O mențiune aparte se cuvinte a fi făcută minunatelor costume realizate de Stela Verebceanu, ele însele „locuri” de întâlnire ale vechiului cu noul, ale straiului cu outfit-ul. Expresive cromatic, cu estetizări prin variațiuni ale floralului, conferind plusuri de cunoaștere în raport cu fiecare personaj în parte și contribuind la vizualitatea generală a spectacolului, readuc în atenție o temă a costumului de scenă destul de neglijat în ultimii ani în teatrul românesc.
Versurile sunt sclipitoare, au un umor de foarte bună calitate și îl conțin pertinent pe „veselul Alecsandri”. Liniile melodice ale muzicii Adei Milea, recognoscibile, fredonabile, contaminante, decupează inteligent și sensibil situațiile scenice, într-o diversitate ce face posibilă multitudinea de micro-spectacole oferite publicului. Fără complicații de decor (un soclu cu statuie, colivia Luluței, norul video pe care Guliță transmite live secvențe din concert, imaginea unui conac de țară înlocuită apoi de cea a blocului), spectacolul are culoare, vervă și adicție la inimile spectatorilor, aceștia din urmă incluși în multe rânduri în lumea Chiriței & comp. Să mai spunem că, în materie de voci, actorii Teatrului Național Chișinău merită aplauze la scenă deschisă… Lucru mare (și rar!) să ai în organigrama instituției actori și actrițe cu astfel de calități muzicale.