Nicu GAVRILUŢĂ
- Cartea copilăriei
Eu am avut o copilărie foarte frumoasă, trăită în vremurile cenușii ale socialismului ceaușist din anii ’70 ai secolului trecut. Frumusețea acelor timpuri era dată de dragostea părinților, prietenia unor colegi admirabili și de savoarea lecturării unor volume încântătoare și formatoare. Printre cărțile care mi-au dat aripi în Onicenii copilăriei mele a fost, indiscutabil, (și) romanul de aventuri a lui Mark Twain, Aventurile lui Huckleberry Finn. Pe atunci nu eram pregătit pentru a fi sensibil la pericolele rasismului și la alte maladii sociale prezente în carte. Eram însă captivat de aventurile celor doi prieteni – Huck Finn și Jim – și de marea lor dorință de aventură și libertate. Lectura acelei cărți mi-a oferit șansa de neuitat de a visa cu ochii deschiși la o lume mult mai bună și mai frumoasă.
Îmi amintesc și acum că Aventurile lui Huckleberry Finn a fost cartea primită de regretatul meu prieten Vasile Munteanu de la biblioteca Școlii Generale din Oniceni pentru ora de lectură. Basil mi-a împrumutat-o în semn de recunoștință pentru că în clasa a IV-a îi povesteam – în lungile noastre plimbări prin livada CAP-ului în căutarea puiului de căprioară – incredibilele aventuri ale lui Scatiu și Babușcă. Le știam dintr-un lung serial publicat în revista Cutezătorii. A fost a doua lectură captivantă a copilăriei după celebrele Povești nemuritoare.
- Cartea adolescenței
Pentru mine, cartea adolescenței a fost volumul de nuvele fantastice În curte la Dionis al lui Mircea Eliade. Apăruseră în 1981 și l-am descoperit, licean fiind, în sala de lectură a Bibliotecii Județene din Piatra Neamț. Survenirea discretă a misterul în viața noastră, camuflările sacrului în cele mai insolite ipostaze ale profanului, irecognoscibilitatea miracolului – toate aceste captivante idei le-am descoperit pentru prima dată citind literatura fantastică al lui Mircea Eliade. Pentru mine a fost o întâlnire destinală. Atunci m-am decis să mă pregătesc pentru examenul de admitere la Facultatea de Filosofie.
Peste câțiva ani, în 1986, a apărut în România volumul II din Istoria credințelor și ideilor religioase. Vechiul meu prieten Aurel Hârgău era pe atunci elev al Școlii de Ofițeri din Sibiu. Găsise și cumpărase cartea înaintea mea. Fiindcă eram atât de nerăbdător să o citesc, Aurel mi-a trimis prin poștă un subcapitol din carte: ,,Omul rănit de o săgeată otrăvită”. Când am primit scrisoarea am fost surprins să văd că tot textul cărții lui Eliade era copiat de mână. Cine ar mai face astăzi așa ceva?!
- Cartea pe care am împrumutat-o cel mai des
A fost un volum de aventuri – Old Surehand. Totul s-a întâmplat în 1974. Eu eram elev în clasa al V-a. Mama mi-a făcut o mare și de neuitat surpriză. Mi-a cumpărat din Fălticeni celebra carte a lui Karl May. Patru volume nou-nouțe mă așteptau pe bufetul din casă. Parcă le văd și acum. Rareori în viață am fost copleșit de o așa emoție – frenetică, totală, devastatoare. Eram fascinat de aventurile lui Winnetou și ale prietenilor lui. Vestea s-a răspândit fulgerător. Cartea mi-a fost cerută de o mulțime de colegi, inclusiv de cei din clasele mai mari. Am făcut o listă de așteptare. Au fost nu mai puțini de 27 de cititori. Când a revenit la mine, cartea era ferfeniță… Astăzi înțeleg că Old Surehand a fost o carte cu adevărat utilă pentru că nu a mai rămas nimic din ea.
- Cartea de pe noptieră
Veșnica mea carte de pe noptieră este volumul de dialoguri dintre Mircea Eliade și Claude-Henri Rocquet, Încercarea labirintului. Pentru mine este mai mult decât o admirabilă introducere în gândirea lui Mircea Eliade. Este o carte totală, profundă, fecundă, stimulativă și edificatoare. Este o mare șansă pentru orice intelectual actual să poate avea în față esența gândirii unui mare savant, rezumată și expusă de el însuși.
- Cartea momentului
Este volumul universitarului francez Jean-Francois Braunstein, Religia woke. A apărut în 2022 în Franța și a fost tradusă în 2024, la Humanitas, în limba română. Mă interesează în mod special pentru că am publicat în 2018, la Polirom, o carte despre Noile religii seculare. Corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și transumanismul. Acolo interpretasem corectitudinea politică ca o nouă religie seculară. Despre structurile mitice și ritualurile ,,religioase” camuflate în mișcarea woke am dialogat în 2020 cu Ioan Holban și apoi am publicat textul într-un volum la Editura Junimea.
- Cartea discretă pe care doresc să o fac mai cunoscută
Aș pleda public oricând pentru o mai bună cunoaștere și prețuire a cărților semnate de Karen Armstrong. Această fostă călugăriță britanică, acum laică specializată în istoria religiilor, gândește subtil și scrie fermecător. Recomand, înainte de toate, O scurtă istorie a mitului! Regăsești aici spiritul formator al lui Eliade. Cartea este o frumoasă și rafinată sinteză a istoriei miturilor din paleolitic până în anul 2000.
Lista marilor cărți insuficient cunoscute și apreciate în România este, în opinia mea, mult mai lungă. Aici sunt incluși și unii autori români. Amintesc acum o altă carte care a trecut discret prin lumea noastră culturală și căreia nu i s-a acordat atenția și prețuirea cuvenite. Este vorba de volumul lui Heinrich Zimmer, Introducere în civilizația și arta indiană, București, Editura Meridiane, 1983.
- Carte toxică a vieții mele
A fost, cu certitudine, oribilul manual comunist de Filosofie care se dădea la admitere în anii ’80 ai secolului trecut. Sub coperțile lui galbene regăseai cu greu câteva autentice idei filosofice scufundate în oceanul toxic al ideologiei marxist-leniniste. Marea problemă era aceea că trebuia să înveți tot ce scria acolo pentru a reuși la facultate.
- Cartea terapeutică, balsam în momente de criză
Ca să am energia și curajul de a îngurgita conținutul nedigerabil al acelui manual comunist, eu recurgeam frecvent la lecturi repetate din Lucian Blaga. Aveam pe masa de lucru Geneza culturii și sensul metaforei. A fost una dintre cărțile balsam ale vieții mele, realmente soteriologică în momente de criză. O altă carte care mi-a dinamitat lenea și neîncrederea a fost Un om sfârșit a lui Giovanni Papini. Aflasem de ea citind fragmente din Romanul adolescentului miop al lui Mircea Eliade, publicate fragmentar, înainte de 1989, în Revista de Istoria și Teorie Literară. Din fericire, cartea lui Giovanni Papini era tradusă și în limba română. A fost și este o altă carte balsam a vieții mele. În momentele dificile ale vieții îmi făceam curaj citind cu voce tare în camera mea și alte texte. Mă refer, printre altele, la anumite fragmente din Corespondența lui Gustave Flaubert, Grădina lui Epicur a lui Anatole France, Manualul lui Epictet și Către sine, cartea împăratului filosof Marcus Aurelius. Ultimele două texte stoice apăruseră în 1977 la Editurii Minerva, în celebra serie ,,Biblioteca pentru toți”.
Acestea sunt o parte dintre cărțile formatoare ale vieții mele. În contrast cu ele, am invocat doar o singură carte deformatoare, de tristă și amară amintire. Până la urmă, răul acelei cărți a fost pentru binele meu de astăzi!
Piatra Neamț, ianuarie, 2025