Valeriu GHERGHEL
Avem de a face, așadar, cu o culegere de amănunte istorice semnificative, de anecdote, de incidente, de întâmplări adeseori amuzante (sau măcar curioase), ca mărunțișurile dintr-un Flea Market, în care nu valoarea în sine a obiectelor contează, cât bizareria și/sau pitorescul așezării lor. Autorul s-a ferit de o privire teleologică, ar fi fost prea simplu. Toți știm ce a urmat acestui an. În 1914 a izbucnit războiul, dar lumea din 1913 nu bănuia (aproape) nimic și se bucura de viață: este vorba, în fond, de ceea ce s-a numit La belle époque.
În 1913, din câte am reținut, protipendada (și nu numai ea) suferă cumplit de neurastenie (deși numai Georg Trakl, săracul, nu era un simulant) și-l îmbogățește pe Sigmund Freud, care, arghirofil, pretinde fix 100 de coroane pe ședință (leafa unui slujitor din casa lui pe o lună) și are cel puțin 10 clienți pe zi. Termină de-a dreptul epuizat. Pacienții își descoperă astfel tot felul de morbidități psihice.
Idealul de frumusețe feminină rămâne, deocamdată, unul planturos, masiv, mult mai rațional decât cel de azi. Doamna (ducesa, baroneasa, prințesa) trebuie să aibă îndeosebi rotunjimi și moliciuni, nu e bine să fie construită din unghiuri și suprafețe. În fond, a fi zvelt înseamnă în epocă a fi bătut de soartă, sărac, nefericit, hâd.
În acest an, ca și în anii precedenți, de altfel, iubirile sunt fulgerătoare și sfârșesc dramatic, mult mai devreme decât jurămintele amanților. Iubirea dintre Else Lasker-Schüler, de mai multe ori divorțată, și Gottfried Benn durează doar un an, un singur an. Dar ce an! Aprinderea erotică se sublimează la amândoi într-o mulțime de poeme, care descriu iubirea ca pe o încleștare sălbatică între fiare însetate de sânge (p.114).
Alte cupluri notabile: Alma Mahler & Oskar Kokoschka, Felice Bauer & Franz Kafka (se întâlnesc de două ori în Berlin, o dată stau pe o buturugă într-o pădure, a doua oară se plimbă prin Grădina Zoologică), Coco Chanel & Igor Stravinski, Lou Andreas Salomé (și multe altele) & Rainer Maria Rilke, Ludwig Wittgenstein & David Pinsent, Marcel Proust & Alfred Agostinelli, Gertrude Stein & Alice B. Toklas etc.
Prenume și nume de femei: Emma Maria Frieda Johanna von Richthofen (soția de mai târziu a lui D.H. Lawrence), Sidonie (Sidi) Amálie Vilemína Karolína Julie Marie Nádherná von Borutín (a avut o relație dificilă cu publicistul Karl Kraus).
Dar cea mai senzațională apariție în cercurile artistice rămâne Else Lasker-Schüler, „poeta cu şaptesprezece ani mai în vârstă [decât Benn], recent divorţată de cel de-al doilea soţ, încurcată cu toate personajele notorii ale boemei berlineze… [Else este] fiica unui bancher din Elberfeld, odinioară ocrotită, săracă lipită pământului acum, hrănindu-se săptămâni la rând numai cu nuci şi fructe, chinuită de febră, umblă cu fiul ei prin noapte, adăpostindu-se pe sub poduri şi prin pensiuni dezafectate şi căutând mereu pe cineva care să-i plătească fiecare ceaşcă de cafea. Cu ponositele-i haine orientale, ea arată ca un vagabond… Îşi scrie poeziile pe formulare de telegramă şterpelite de la oficiul poştal central” (p.53). Și încă: „femeia ce îşi creşte singură copilul, cu hainele ei ponosite, având gâtul şi braţele acoperite de podoabe false, lanţuri şi cercei, mărgele de sticlă, inele de alamă. Şi pentru că îşi tot dădea la o parte de pe frunte o şuviţă de păr rebelă, în jurul ei se auzeau mereu zdrăngăneli” (p.115).
În 1913, Thomas Mann publică Moartea la Veneția, Marshall B. Gardner dovedește științific faptul că pământul e gol pe dinăuntru (golul fiind locuit de mamuți), Marcel Proust publică În căutarea timpului pierdut: Swann, iar Virginia Woolf predă editurii primul ei roman, Călătorie în larg.
Tot acum, Albert Schweitzer bifează un al treilea doctorat (în medicină) cu o teză intitulată promițător: Evaluarea psihiatrică a lui Iisus. Mai sunt și altele, la fel de interesante. Numai să le căutați…
P.S.: Am folosit Florian Illies, 1913. Vara secolului, traducere de Vasile V. Poenaru, Polirom, 2016.