Maria IVANOV

Dumitru Crudu, Tu și alte femei, Editura Cartier, 2025

În romanul Tu și alte femei, apărut în 2025 la Editura Cartier, Dumitru Crudu construiește o proză de tip puzzle, care ține cititorul conectat la fiecare capitol, propunând în același timp o reflecție continuă asupra evenimentelor lumii. Cartea seamănă cu un Escape Room, în care fiecare secvență oferă indicii pentru deznodământul final. Acestea devin astfel adevărate întoarceri în timp, prezentând evenimente petrecute acum 2, 7, 27, 40 sau 80 de ani, evenimente care îl privesc direct sau indirect pe personajul principal, Cosmin sau Mircea, după cum se va numi odată cu plecare sa la Tbilisi.

De menționat este și modul ingenios în care autorul recurge la alternarea vocilor și măștilor naratorului. Avem capitole scrise din perspectiva unei instanțe omnisciente, cum este cel de-al treilea, care relatează o întâmplare de acum 27 de ani, dar și de narator-observator sau narator-personaj. Prevalent rămâne însă cel din urmă, iar povestea lui Cosmin se desfășoară, de-a lungul cărții, ca un fir roșu. Aceasta începe cu destinul bunicilor săi, deportați în Siberia, și se termină cu plecarea lui în Ucraina.

Și acest roman aduce în discuție războaiele care au marcat istoria, dar și alte tragedii globale. Dacă în volumele anterioare, precum Ora 5 și șapte minute sau Ziua de Naștere a lui Mihai Mihailovici, accentul era pus pe conflictele care au afectat direct Republica Moldova, inclusiv războiul din Ucraina, în Tu și alte femei atenția se extinde asupra tuturor războaielor în care Rusia a fost implicată de-a lungul timpului. Mai mult, romanul pune sub rampă și alte catastrofe, de la cutremurul din 1940 la pandemia din 2020. Dumitru Crudu rămâne fidel temelor recurente ale creației sale, căci crede în puterea literaturii de a schimba lumea și în rolul său de a semnala realitățile care ne definesc prezentul. Dar nu se îndepărtează nici de rolul estetic al acesteia, așa cum excelează și în crearea unor imagini memorabile, metafore inconfundabile, care nuanțează textul, cum ar fi: „trâmbe negre de fum ca niște brațe carbonizate” (p. 20 ), „țâțe tari și proeminente ca niște grenade înainte de a exploda” (p. 23), „clipind din pleoape ca un fluture din aripi” (p. 51).

Prin aceste imagini asociate unor povești de iubire romanul nu e doar o reflecție asupra istoriei și tragediilor, ci și o experiență emoțională profundă pentru cititor. Tema dragostei fiind una centrală, toate iubirile prin care trece protagonistul au capacitatea de a-l transforma pe acesta. Fiecare nouă femeie pe care o întâlnește îl redefinește. Cosmin este asemeni unui erou dintr-un basm popular care pornește într-un traseu inițiatic. Un alt fel de Prâslea cel Voinic de care râd toți, care pare un laș și care sfârșește prin a fi recunoscut erou. Cosmin își părăsește iubita în plin război la începutul cărții, fuge și își salvează propria viață, fără să-i mai pese de destinul iubitei sale. În finalul cărții, însă, își urmează iubita în Ucraina, iar Cosmin – ce poată acum numele de Mircea – devine erou. Această transformare se produce doar după ce se confruntă cu acel rău necesar. În cazul lui nu mai e vorba de un balaur cu trei capete, ci de o femeie fatală – frumoasa Iulia. Cosmin pare chiar să încheie un cerc odată cu ruperea lui de Iulia. Căci și bunicul și tatăl lui au fost la rândul lor mistuiți de o mare iubire pentru câte o femeie fatală. Sau o reîncarnare (poate) a aceleiași femei. Bunicul Mihai – Liza, tatăl – Margareta, Cosmin – Iulia. Fiecare dintre cei trei își trăiesc iubirile pe un fundal social-istoric în continuă schimbare. Iubirile lor se intersectează cu cutremurul din 1940, cu al doilea război mondial, cu războiul armeno-azer, cu războiul ruso-georgian, cu pandemia, cu războiul din Ucraina. Dar toate trec pe plan secund în lumea lor. Atunci când nu ai liniște în suflet, când trăiești un dezechilibru emoțional personal, când treci printr-o catastrofă personală, marile probleme ale lumii par să rămână doar un zgomot de fundal. Iar acest adevăr s-a perpetuat în timp. Acum 81 de ani, de exemplu, Mihai, bunicul lui Cosmin, era preocupat să afle dacă Liza l-a înșelat sau nu cu cel mai bun prieten al său, chiar și când tot satul era răsculat, nu-l interesa decât atât – da sau nu: „Copiii plângeau în casă, vacile mugeau în ocol, iar el, hodoronc tronc o întrebă: Liza, zi drept, între tine și Marius este ceva sau nu? A, Liza? Zi drept!” (p. 15).

O altă temă a cărții este frica: de moarte, de singurătate, de război. Frică învinsă de eroul nostru prin scris, băutură, sex – „numai când scria nu-i era frică de moarte” (p. 39), iar în final – prin marea iubire pentru Beatrice, care-i aduce liniștea. Prin acest nou roman al său, Dumitru Crudu pare să comunice cititorilor că iubirea e mai puternică decât orice, chiar și decât nebunia. Dincolo de tot și toate rămâne speranța. Atâta timp cât aceasta nu moare, totul e încă posibil.