Lucian VASILIU

În primăvara anului 1992, cărturarul Paul Miron (1926-2008), lingvist și filolog, remarcabil profesor al Universității din Freiburg, revenea și ca scriitor în Iașii juneței sale, urbe pe care o slujise și o susținea, înainte și după 1989, în chip exemplar.

Urcam împreună aleea patriarhală, spre Muzeul Vasile Pogor – sediu și al Societății Culturale Junimea ’90, din stafful căreia făcea parte și rafinatul, subtilul cărturar.

În toamna anului 1990, la sugestia Ministerului Culturii (ministru era dl. Andrei Pleșu), ideea de descentralizare a unor instituții culturale masive, bugetofage, dificil de coordonat după dispariția partidului unic, avusese efect și la Iași: desprinderea și autonomizarea secției de literatură a Complexului Muzeistic „Moldova” (așa se numea atunci!), cu sediul în Palatul Culturii. Noua instituție, cu numele Muzeul Literaturii Române Iași [fostă secție, numită odinioară Muzeul de Literatură a(l) Moldovei, care ignora, politic, Republica Moldova sovietică de peste Prutul cu sârme ghimpate!], noua formulă patrimonială conținea zece muzee și case memoriale literare, cu sediul administrativ la casa junimistului Vasile Pogor.

Ludicul, colocvialul Paul Miron îmi povestea întâmplări cu miez, din anii lui de studiu la Liceul Militar interbelic, situat un pic mai la nord de unde peripatetizam, gard în gard cu „casa cu ferestre luminate”. Privind spre apus, magistrul îmi spuse, nostalgic:

– Actualul bulevard Copou avea în prim plan, la stradă, și locuința comisului Moldovei, Vasile Pogor – tatăl (1792-1857), poet, traducător al Henriadei, apoi al Zairei lui Voltaire.

Respirând greu, se opri și mă abordă interogativ:

– Ce-i cu ruina asta? Ușa putredă pare o intrare într-o pagină din Dante!

– Suntem în cercetări documentare. Știam de la colegii de muzeu, Dumitru Vacariu, Constantin Liviu-Rusu și Constantin Parascan, că ar fi beciul casei tatălui junimistului Vasile Pogor, pe numele său tot Vasile Pogor. În 1965 edificiul lui Pogor-tatăl a fost demolat, pentru a lărgi strada Copou, devenită bulevardul 23 August (actualmente bulevardul Carol I). Cam pe acel loc a fost înălțată o clădire nouă – ICPROM, după 1990 devenită S.C. Habitat Proiect. Astfel, casa fiului Pogor, construită de părintele lui la anul 1850, a rămas în plan secund. Un timp a aparținut familiei Brătianu, cumpărată de la Vasile Pogor junimistul în 1900. La finalul anilor 1930 a fost sediul Ținutului Prut, pe fondul reorganizării administrative a României interbelice, reîntregite. În al doilea război a devenit comandament al Armatei sovietice. Apoi, pentru scurt timp, a găzduit birouri ale CFR. A urmat Școala de Partid, cu portretul lui Stalin la balcon. Ulterior au fost amenajate laboratoare ale SANEPID. Din 1968 a fost trecută în lista patrimoniului cultural național. S-a decis restaurarea, cu noua destinație: Muzeul de Literatură a(l) Moldovei (sic!). De cealaltă Moldovă, sovietică, ne despărțea sârma ghimpată, deși făceam parte din aceeași familie – Tratatul de la Varșovia, CAER etc.

– Timpuri cumplite. Eram în Germania. Se ridicase zidul despărțitor al Berlinului. Cortina de Fier ne strivea. Războiul rece dădea semne siberiene. Despre Pogor-fiul ce s-ar mai putea spune acum?

– Dincolo de faptul că a fost cofondator al Junimii, mai puțin cunoscut este ca traducător, pentru prima oară în limba română, din prozele lui Edgar Allan Poe, din poezia lui Baudelaire și din Faust de Goethe, prima parte. A fost și un edil devotat al Primăriei Iași, în secvențe diferite (anii 1874, 1880-1881, 1888-1897). Am în pregătire o carte în acest sens, cu multe documente inedite. Se va numi Parlamentari, primari, prefecți de odinioară – Vasile Pogor și Nicolae Gane.

– Se poate coborî în pivniță?

– Un timp aici a fost depozit de muniție și armament. Am apelat la autoritățile competente, la militarii geniști, pentru verificări și dezamorsări. Nimeni nu a îndrăznit să riște pătrunderea în catacombe, chiar și cu făclii improvizate. S-a pus instalație electrică. Am apelat la arheologi, precum Nicolae Pușcașu și Constantin Asăvoaie. Sunt tuneluri, cave, alveole consistente, situate pe trei niveluri subpământene, cu încrengături spre parcul actualului muzeu, dar și spre clădirea ICPROM – S.C. Habitat Proiect. Multe brațe au fost rase de buldozerele epocii. Suntem în dialog de restaurare cu arhitecții Ana-Maria Zup, Corneliu Ciobănașu, Cezar Rebenciuc și cu firma specializată în construcții-restaurări DAM-CONSTANT, reprezentată de inginerul Mihai Șchiopu.

– Aveți ceva rezultate?

– Cu posibilități financiare modeste, dar cu entuziasm și mult voluntariat, cu prieteni și filantropi, cu înțelegere din partea autorităților (Prefectură, Primărie, Ministerul Culturii, prin Inspectoratul Județean pentru Cultură) pornit-am lucrări ample. Au fost descoperite, printre altele, prin atente intervenții arheologice, două bordeie din secolul al XVII-lea. Subteranele au fost dezvoltate, amplificate în secolele următoare, de familiile boierești ale unor demnitari (stolnici, spătari, postelnici, epitropi, paharnici, vistiernici, logofeți etc.) care au locuit aici: familiile Coroi, Cerchez, Pogor – tatăl și fiul, Moruzi, Brătianu.

– Catacombele făceau parte dintr-o rețea, cum mi-au povestit amicii, profesori universitari, Alexandru Andriescu și Ion Caproșu, între alții, preocupați de istoria subsolurilor Iașilor medievali?

– Pare plauzibil, precum în toată Europa de Est, supusă repetatelor invazii estice. Parțial conservate, în majoritate distruse de cele două războaie, dar și de noile construcții socialiste, subteranele și rețeaua lor au servit, odinioară, ca spații de rezistență la iernile grele (depozite de alimente, de vinuri – zona podgorică și-a spus cuvântul), ca spații de tezaurizare, dar, mai ales ca spații de refugiu în situații de invazii/ migrații, răzmerițe, incendii etc.

Luni, 13 aprilie 1992, în fața pivniței casei lui Vasile Pogor-fiul, împreună cu prof. univ. Paul MIRON (Freiburg, Germania), visând la restaurări și la Clubul Junimea ’90. Foto: Petru FEDOR

– Ce intenții aveți cu aceste reconstituiri fragmentare?

– Dorim să fie loc de dialog cu universitățile și școlile, cu instituțiile de cultură, prin organizare de expoziții temporare adecvate (artă plastică, artă foto, documente istorice, relicve-martor, mini concerte, recitaluri actoricești, filme documentare etc.), cu simpozioane, lansări de cărți, cu diverse festivități, inclusiv gastronomice, cu specific medieval-pașoptist-junimist-interbelic. Suntem în căutarea de parteneri, pentru a creiona un spațiu de turism cultural semnificativ, cum în multe locuri istorice, literare, din lume, se pot afla. Neapărat, vom pune la vedere un fragment dintr-o scrisoare a lui Mihai Eminescu, găzduit un timp de Vasile Pogor – primarul de Iași – „în niște încăperi singuratice, învecinate cu casa cea mare”, cum consemnează Vasile Panopol, fiul junimistului.

Acesta ar fi textul care să ne însume și asume:

Ferit de grija zilei de mâine, mă voi cufunda ca un budist în trecut, mai ales în trecutul nostru, atât de măreț în fapte și oameni. Voi fi obligat moralmente domnului Vasile Pogor, care m-a găzduit și care mi-a găsit acest culcuș demn, pentru iernile noastre friguroase.

(Mihai EMINESCU, fragment dintr-o epistolă expediată din Iașii Junimii. Casele Pogor-tatăl, 1874)