Valeriu GHERGHEL

  1. a) Shakespeare

Când s-au împlinit 400 de ani de la moartea Bardului, în 2016, Michael LoMonico a publicat The Shakespeare Book of Lists. A consemnat fără tresărire toate bizareriile din biografiile dedicate dramaturgului și poetului. Când nu știi mare lucru despre viața unei somități (din lipsa documentelor), poți inventa nepedepsit.

Am păstrat cartea fiindcă îmi plac tragediile lui William Shakespeare (1564-1616) și, nu mai puțin, listele. Michael LoMonico a realizat o sumedenie de înșiruiri (enumerări, cataloage, topuri, liste), autor: pornind de la biografia lui Shakespeare. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe informații despre viața de zi cu zi în Anglia secolelor XVI-XVII. În lipsă de altceva, m-am mulțumit cu cartea de față.

Din lista legendelor (miturilor) legate de WS, aleg doar câteva:

  • WS a fost biciuit și întemnițat de multe ori, fiindcă se ocupa cu braconajul (vâna cerbi pe domeniile reginei). După o vreme, a părăsit Anglia și a murit într-un loc încă neidentificat.
  • A lucrat ca profesor într-o școală; era nervos și elevii nu prea l-au iubit.
  • Când era tânăr, a participat în târgul Bidford (nu departe de Stratford-upon-Avon) la întreceri între băutori. De obicei, adormea înainte de sfârșitul competiției…
  • În așa-numiții „Lost Years” (anii din biografia lui WS despre care nu există nici un fel de informații), WS a luptat ca pedestraș în războaiele din Țările de Jos.
  • Tot atunci: a vizitat Italia.
  • Tot atunci: a avut diverse meserii ca bucătar, vizitiu, copist, grădinar, corăbier, tipograf etc.
  • Împreună cu alți traducători iscusiți, WS a lucrat la King James Bible (1611). Dovada e irefutabilă. Dacă citim psalmul 46 și-i numărăm cuvintele de la început spre sfârșit, cuvântul cu nr. 46 este „shake”, iar dacă numărăm invers, de la sfârșit spre început, fără a ține seama de termenul „Selah”, cuvântul cu nr. 46 este, desigur, „spear”. QED!
  • Înainte de a lucra propriu-zis în teatrele londoneze (ca actor și dramaturg), a fost angajat în personalul auxiliar care avea grijă de caii spectatorilor. Teatrele erau situate la marginea orașului.
  • S-a născut în Italia, dar a fost obligat să fugă din țară la vârsta de 24 de ani (pe la 1588, așadar) din pricina Inchiziției. Ajuns în Anglia, și-a schimbat numele din Michelangelo Crollalanza (= Shake-speare) în WS…
  • În fine, Charles Dickens, Mark Twain, Henry James, Sigmund Freud și James Joyce (printre mulți alții) au susținut și argumentat că adevăratul autor al pieselor semnate cu numele „William Shakespeare” nu a fost (și nici nu poate fi) persoana cu același nume care-și doarme somnul de veci sub o lespede din catedrala The Holly Trinity din Stratford-upon-Avon. Nu mai pun la socoteală faptul că din mormântul lui WS lipsește craniul, ceea ce complică și mai mult lucrurile…
  1. b) Kafka

Răsfoiesc versiunea englezească a cărții lui Reiner Stach, Is that Kafka? 99 Finds (2016) și culeg cu plăcere o seamă de afirmații măcar ciudate.

Autorul consideră (și pe bună dreptate) că biografia lui Kafka (1883-1924) este plină de erori și clișee. Când nu e prezentat ca un sfânt (sfântul Gartha de care vorbește Kundera într-un eseu), e prezentat ca un soi de „străin”, pogorât de altundeva, din văzduhuri. Portretul curent e construit, așadar, din stereotipuri: Kafka a fost om bolnav, nevrotic, insomniac, introvertit, deprimat, ascetic etc. E prea mult.

Reiner Stach a cules 99 de fapte care ar putea modifica această imagine greșită. Nu cred că a reușit. Faptele sunt fie de mult știute (inclusiv din jurnalul lui Kafka), fie irelevante.

Câteva amănunte:

  • Kafka făcea gimnastică după un manual cu ilustrații, redactat de sportivul danez Jørgen Peter Müller. Exercițiile vizau în primul rând flexibilitatea articulațiilor. K. a urmat cu strictețe programul gimnastic până în 1917, când a fost diagnosticat cu tuberculoză, poate și mai târziu. L-a recomandat și apropiaților. A avut succes numai cu sora lui mai mică, Ottla. Felice Bauer, care era interesată mai mult de forme decât de suplețe, l-a refuzat.
  • Când Milena Jesenská l-a rugat să o însoțească într-o călătorie la Viena, Kafka nu a fost în stare să inventeze un pretext credibil pentru a se învoi de la agenția de asigurări la care lucra. Era incapabil să mintă. Și foarte puțin dornic de aventuri vieneze.
  • Pentru că nu i-a recenzat romanul Der Kampf, prozatorul Ernst Weiss a declarat că Franz Kafka suferea de „autism social”.
  • Cei care l-au cunoscut pe Kafka spun că avea ochii negri (patru martori), cenușii (tot patru martori, printre care și Max Brod), albaștri (trei martori), căprui (trei martori, printre care și Dora Diamant). E greu să privești un om în ochi…
  • Unele cărți îl impresionau și izbucnea în plâns. În schimb, când a citit prietenilor un fragment din Procesul, râdea la fiecare frază.
  • Nu a simpatizat-o pe excentrica Else Lasker-Schüler. Poeziile ei i s-au părut lipsite de sens.
  • Kafka a scris primele trei capitole din Castelul la persoana întâi: „Era seară târzie când eu am sosit. Satul zăcea sub zăpadă…”. Apoi a mutat narațiunea la persoana a treia: „Era seară târzie când K. a sosit. Satul zăcea sub zăpadă…”.
  • Kafka a luat lecții particulare de ebraică.
  • Era îngrozit de șoricei.
  • Mergea frecvent la nudism, dar își păstra pantalonii.
  • Pe 2 iunie 1924, a redactat o scrisoare de rămas-bun către părinți. Nu a fost în stare s-o termine. Pe 3 iunie, a murit… Mai are rost să continui?