Ala SAINENCO

Considerată „memoria vie a întregii familii”, Sofia Tăutu „poseda cunoștințe genealogice vaste asupra multor familii din țară, dar mai ales din nordul Moldovei. Cunoștea istoria măruntă a numeroase persoane, bărbați și femei, pe care i-a cunoscut personal sau despre care a auzit vorbindu-se” – astfel o caracteriza Eugen D. Neculau, care îi rezerva câteva pagini în volumul Satele pe Jijia de sus (Neculau 2005: 191). Printre numeroasele persoane se numărau și cei din familia Eminovici, cu care Tăuteștii nu s-au înrudit direct, intersectându-se însă cu diverse ocazii și întreținând, după cum îi scria chiar ea lui Calipso Botez, relații de prietenie:

„Scumpă Doamnă Botez,

Regret foarte mult că sunt nevoită a amâna până la 1 mai răspunsul la scrisoarea matale. Mătușa mea Valeria Frank se găsește la Roman, unde [e] fiul ei, grav bolnav, așa că până la întoarcerea ei (la 1 mai), nu pot să-mi fac plăcerea de a vă servi. Imediat [cum] vine, ce va fi posibil, mă voi grăbi a vă transmite cunoștințele mătușii mele asupra materiei, completate cu acele ale mamei mele, care a fost bună prietenă cu părinții poetului.

Neapărat relațiunile ce ți le voi transmite nu vor conține altceva decât câteva note biografice și relațiuni mai mult asupra familiei decât asupra poetului, care a trăit în Botoșani numai în copilărie ș-apoi când era bolnav.

Mama mă însărcinează să vă mulțumesc pentru amintire și să vă trimit complimentele sale, iar din partea mea, vă rog a primi și transmite d-lui Botez o călduroasă salutare naționalistă. (Vă rog să nu credeți că fac parte din partidul Iorga),

  1. TĂUTU” (Ștefănescu 1989: 3).

La informațiile pe care le-a transmis, ulterior, Sofia Tăutu, face referire Corneliu Botez în volumul Omagiu lui Mihail Eminescu la paginile: 38 – despre Șerban, „după informații culese dela mama sa, prietenă a familiei, și dela alte rude ale lui” și din amintirile sale, pentru că îl cunoscuse „când era mică”; 39 – despre Iorgu; 40 – despre Harieta; 189-190 – „despre originalitățile lui Eminescu” (Omagiu 1909).

Sofia Tăutu și Maria Capșa (sursa – Fondul Documentar Ipotești)

Ca atâția alții care l-au cunoscut pe Eminescu sau pe membrii familiei Eminovici, Sofia Tăutu nu și-a publicat amintirile, iar scrisorile sale, trimise lui Calipso Botez, se vor fi păstrând încă, poate, în vreun fond sau colecție privată. Dintre acestea, câteva au văzut lumina tiparului.

Scrisoarea de mai sus, aflată la Biblioteca „V.A. Urechia” din Galați, a fost publicată integral în 1989 de Gh. S. Ștefănescu în Ateneu (Ștefănescu 1989 11: 3). Deși nu face referiri directe la familia Eminovici, scrisoarea clarifică relațiile pe care aceasta le întreținea în mediul botoșănean.

Valeria Frank, mătușa Sofiei Tăutu, era, de bună seamă, soția lui Ion (Samoilă) Frank, despre a cărui botez relata Matei Eminovici și de care se amuza Eminescu (a se vedea: Omagiu 1909: 152-153; Eminescu 1909: 2). „Mama tatei lui Alexandru Frank – spune Matei Eminovici – era fata D-rului Holtztreger și soră cu mama D-rului Hynek din Botoșani”, iar Holtztreger era „doctor de casă a lui Balș”, „coleg” cu Gheorghe Eminovici la Dumbrăveni. Această relație de „colegialitate” l-a determinat, probabil, pe Gheorghe Eminovici să intervină în căsătoria lui Ion Frank (viitorul tată al lui Alexandru) cu Valeria.

Catolic de confesiune, Frank urma, în vederea căsătoriei, să treacă la ortodoxie. „Cum pe atunci starea civilă era la popi, tata – relatează Matei – a trecut peste protoierie și s-a dus de-a dreptul la un vlădică anume Chesarie Răsmeriță (fost el și locțiitor de mitropolit al Moldovei). Acesta îi spuse că, pentru ca să aprobe botezarea, să-i de tata 100 de galbeni” (Eminescu 1909: 2). Supărat pe suma prea mare, Gheorghe Eminovici îl aduce pe Frank la Ipotești, unde, forțat, popa Vasile îl botează. Ca urmare a acestui botez are loc nunta, dar popa Vasile este adus în fiare la protoierie pentru explicații și Gheorghe Eminovici – trimis pentru trei luni la mănăstirea Vorona. Că finalul va fi fost altul decât ne spune Matei Eminescu o arată corespondența dintre Mitropolia Moldovei și Ministerul de Justiție, publicată de Gh. Ungureanu în 1977. Mitropolitul Moldovei Sofronie înaintează, pe 21 octombrie 1859, Ministerului de Justiție anaforaua prin care anunță că „pe cât biserica nu poate cunoaște căsătoria de bună făcută, pe atâta ea nu poate tăcea despre împregiurările urmate, ci reclamă o răspundere înaintea legilor, a uneltirilor întrebuințate de d-l Eminovici și d(umnealui) Franco”. În răspuns, dr. Apostoleanu rezumă pe același document: „Fapta domnului Franco și Eminovici este moralicește condamnabilă precum și din punct de vedere religios. Însă asemenea nefiind prevăzută de codul penal, ministerul nu poate înainta nicio lucrare” (Ungureanu 1977: 280).

Actul de deces al lui Ion Franc (sursa – genealogica.ro)

Ioan Frank a ajuns primar de Botoșani în două rânduri – în 1869 și în 1873 –, având casă și farmacie pe Ulița Mare, nr. 3, casă în care, cu siguranță, va fi intrat și Eminescu. Spune Matei că „și recunoscător a fost Frank; până la moarte tata n’a avut un prieten mai intim ca Frank” (Omagiu 109: 153). Consemnările Harietei Eminovici în scrisorile către Cornelia Emilian dezvăluie – chiar dacă pentru o scurtă perioadă (scrisorile cuprind perioada 3/13 mai 1887 – 22 iunie 1889 ) – relaționările dintre cele două familii. Probabil, pe la 1888, membru în consiliul local Botoșani, Ion Frank era primul care îi aducea vești Harietei în așteptarea aprobării unei pensii pentru Eminescu. În scrisoarea din 18 octombrie 1888, Harieta îi scria Corneliei Emilian că nu avea „știri pozitive” despre pensia lui Eminescu, „din causă că în familia Franck e o mare nenorocire și încă n’a venit numenea să’mi spuie”. Aflase apoi, de la doctorul Isack, „o știre destul de tristă”: Ion Franck nu putuse „face pe domnii ceia de a o vota, de cât de la aprilie anul viitor 1888” (Scrisori 1893: 43). De altfel, Harieta se plângea (sau doar constata) că erau vizitați, în casa pe care o închiriau pe strada Sf. Nicolai, nr. 8, doar de familia Frank și doctorul Isak. Tot prin stăruința lor – scria Harieta – „s’a jucat într ̛o seară teatru în folosul lui Mihai de către frații Vlădicescu” în ianuarie 1888. Probabil implicat era și Scipione Bădescu (pe care Harieta îl agrea mai puțin), care anunța prin Curierul român: „Poetul nostru Eminescu va fi în curând considerabil ajutat, în suferințele-i materiale din zi în zi mai resimțite. Acesta grație excelentei noastre trupe dramatice de sub direcția d-nei Fany Tardini și a d-lor Vlădicești, cari s-au hotărât a consacra seara de Marția viitoare unei reprezentațiuni în beneficiul suferindului poet și grație, pe de altă parte, inteligentului public botoșănean al cărui concurs nu ne’ndoim că va fi la înălțimea nobilelor silinți ce-și dă trupa dramatică, spre a asigura seratei o complectă reușită. Se vor juca două comedii alese și între acte d-na Fany va recita una, iar d. A. Vlădicescu va cânta două din poeziile ilustrului nostru poet. Teatrul va fi iluminat de gală, în onoarea poetului, care va asista deasemenea la această reprezentație” (după: Adevărul 1937: 2).

Lui Franck îi încredințase Gheorghe Eminovici banii puși deoparte pentru Harieta, din care ea primea dobânda sau i se slobozea din suma întreagă atunci când avea nevoie (Scrisori 1893: 51) și de la care ar fi vrut să ia banii pentru casa pe care ar fi vrut să o cumpere pentru ea și Eminescu la Botoșani – o casă situată mai sus de Podul de Piatră – „într’o stradă ce nu’i frecventată și vis-a-avis de doctorul Isack” (Scrisori 1893: 66), dispărute ambele azi.

Despre Valeria Franck, scria Harieta: „e în fiecare zi la mine” (Scrisori 1893: 89). O vreme, după decesul lui Gheorghe Eminovici – consemna Matei în una din scrisorile către Corneliu Botez –, Harieta ar fi stat în gazdă la familia Frank.

Actul de deces al lui Ion Franc (sursa – genealogica.ro)

Bună prietenă cu Raluca – și după mărturiile lui Matei –, Valeria Franck era mătușa Sofiei Tăutu, sora mamei sale Profira Mavroeni. Tatăl Valeriei, Costache Mavroeni, sau Caraeni, cum i se mai spunea și cum îi spune Matei „era un grec romanizat (…); fusese el făclier (lumânărar) împreună cu tatăl generalului Pilat, grec și acesta, mai pe urmă și băcan, și precum pe atunci religia era la mare vază și luminările de ceară foarte căutate, făcuse Costake Caraieni parale bune, și întrerupsese negoțul. Avea patru fete. Pe cea mai mare a măritat-o după Capșa, mama fraților Capșa din Botoșani. Pe cea de-a doua, Zoica, după un grec moșier, Macri Apostol” (Eminescu 1909: 2). Această soră a Valeriei Frank, după spusele lui Matei Eminescu, ar fi însoțit-o pe Raluca și Aglaia, în vara lui 1870, la Praga.

A treia dintre fiicele lui Costache Mavroeni era Valeria Frank, iar a patra – despre care nu dă referințe Matei –, e de presupus, era Profira, căsătorită cu Vasile Tăutu. Din această primă căsătorie (a doua, cu Catinca Chiriac), Vasile și Profira Tăutu au avut cinci copii: Vasile, Adela, Eugenița, Marghiolița și Sofia, născută la Botoșani, în 1869, pe 21 septembrie, pe al cărei act de naștere semna nimeni altul decât același Ion Frank.

O fiică cu același nume, Sofia – ortografiată în acte Sofie (de altfel, și Sofia Tăutu era trecută Sophica) – și un fiu Alexandru, ajuns coleg cu Corneliu Botez, au avut Valeria și Ion Frank.

Printr-o coincidență sau nu, mama lui Ion Frank, fiica doctorului Holtztreger, se numea Harieta. Născută în 1810, a decedat în casa fiului său, pe 9 aprilie 1870. În aceeași casă, s-a stins, pe 3 decembrie 1898, Sofia Frank.

Pe 13 aprilie 1898, în casa cu numărul 13 din Ulița Mare din Botoșani decedase, în urma paraliziei progresive, farmacistul și fostul primar, finul lui Gheorghe Eminovici, Ion Frank.

Referințe:

Ștefănescu 1989: Gh. S. Ștefănescu, „Epistolar inedit”, în Ateneu, nr. 11, 1 noiembrie 1989, p. 3.

Omagiu 1909: Omagiu lui Mihail Eminescu cu prilejul a 20 ani de la moartea sa, București, Atelierele Grafice Socec & Co., Societate Anonimă.

Neculau 2005: Eugen D. Neculau, Satele pe Jijia de sus. Boierii, Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta”, Iași.

Adevărul 1937: Adevěrul, nr. 1650, 18 noiembrie 1937, p. 2.

Eminescu 1909 = Matei Eminescu, „Memoriu asupra familiei Eminescu: comunicare făcută d-lui Corneliu Botez”, în Conservatorul, nr. 135, 21 iunie 1909, pp. 1-2.

Ungureanu 1977: Gheorghe Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, Minerva.

Scrisori 1893: Scrisori către Cornelia Emilian și fiica sa Cornelia/ Henriette și Mihail Eminescu, Iași, Editura Librăriei Frații Șaraga.