Sub vremuri. Teatru și conflict / Sign of the Times. Theatre and Conflict

36.00 lei

Cum se poziționează teatrul în raport cu războiul? În acesta recent, care e atât de aproape de noi, continuarea activității devine un semn al normalității, strădania de a arăta că viața își poate urma cursul. E chiar o ambiție a artiștilor de-a demonstra asta. La finele lui august, Teatrul de Artă Dramatică din Mykolaiv, Ucraina, a inaugurat o sală de spectacole în subsolul propriului edificiu, bombardat de agresori, unde susține spec­tacole. E forma lor de a afirma că arta scenică, așa fragilă cum e ea prin definiție, își găsește resurse de a asigura supraviețuirea. Teatrul ca așezământ a devenit și el „câmp de bătălie”, ficțiunea găzduită transformându-se în realitate sumbră. În 2002, excesele puterii lui Putin au avut drept efect un incident care a însemnat luarea ca ostatici a 850 de spectatori de la Teatrul Dubrovka din Moscova, de un grup de ceceni împachetați în explozibil. Incidentul a fost „soluționat” prin forță, trupele speciale ruse dispersând gaze paralizante care nu au distins între teroriști și oamenii aflați acolo pentru a viziona un spectacol. „Rezolvarea” a făcut aproximativ 170 de victime. Una e să scrii despre război și să-l joci în scenă, și cu totul altceva să fii parte a lui.

How is theater positioned in relation to war? In this recent one, which is so close to us, the continuation of the activity becomes a sign of normality, an effort to show that life can take its course. It’s really an ambition of the artists to prove it. At the end of August, the Theater of Dramatic Art in Mykolaiv Ukraine, inaugurated a performance hall in the basement of its own building, bombed by the aggressors, where it hosts performances. It’s their way of saying that performing arts, as fragile as they are by definition, find resources to ensure their survival. The theater as a settlement also became a “battlefield”, the hosted fiction turning into grim reality. In 2002, Putin’s excesses of power resulted in an incident in which 850 spectators were taken hostage at the Dubrovka Theater in Moscow, by a group of Chechens packed in explosives. The incident was “solved” by force, with Russian special forces dispersing tear gas that did not distinguish between terrorists and people there to watch a show. The “solution” caused approximately 170 casualties. It’s one thing to write about war and act it out on stage, and quite another to be a part of it.
Oltița CÎNTEC

  • An apariţie: 2022
  • Format: A5
  • Număr de pagini: 320
SKU: 978-973-37-2576-3 Categorii: ,

Autor: Oltiţa Cîntec

Descriere

Cum se poziționează teatrul în raport cu războiul? În acesta recent, care e atât de aproape de noi, continuarea activității devine un semn al normalității, strădania de a arăta că viața își poate urma cursul. E chiar o ambiție a artiștilor de-a demonstra asta. La finele lui august, Teatrul de Artă Dramatică din Mykolaiv, Ucraina, a inaugurat o sală de spectacole în subsolul propriului edificiu, bombardat de agresori, unde susține spec­tacole. E forma lor de a afirma că arta scenică, așa fragilă cum e ea prin definiție, își găsește resurse de a asigura supraviețuirea. Teatrul ca așezământ a devenit și el „câmp de bătălie”, ficțiunea găzduită transformându-se în realitate sumbră. În 2002, excesele puterii lui Putin au avut drept efect un incident care a însemnat luarea ca ostatici a 850 de spectatori de la Teatrul Dubrovka din Moscova, de un grup de ceceni împachetați în explozibil. Incidentul a fost „soluționat” prin forță, trupele speciale ruse dispersând gaze paralizante care nu au distins între teroriști și oamenii aflați acolo pentru a viziona un spectacol. „Rezolvarea” a făcut aproximativ 170 de victime. Una e să scrii despre război și să-l joci în scenă, și cu totul altceva să fii parte a lui.

How is theater positioned in relation to war? In this recent one, which is so close to us, the continuation of the activity becomes a sign of normality, an effort to show that life can take its course. It’s really an ambition of the artists to prove it. At the end of August, the Theater of Dramatic Art in Mykolaiv Ukraine, inaugurated a performance hall in the basement of its own building, bombed by the aggressors, where it hosts performances. It’s their way of saying that performing arts, as fragile as they are by definition, find resources to ensure their survival. The theater as a settlement also became a “battlefield”, the hosted fiction turning into grim reality. In 2002, Putin’s excesses of power resulted in an incident in which 850 spectators were taken hostage at the Dubrovka Theater in Moscow, by a group of Chechens packed in explosives. The incident was “solved” by force, with Russian special forces dispersing tear gas that did not distinguish between terrorists and people there to watch a show. The “solution” caused approximately 170 casualties. It’s one thing to write about war and act it out on stage, and quite another to be a part of it.
Oltița CÎNTEC

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Sub vremuri. Teatru și conflict / Sign of the Times. Theatre and Conflict”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top