Editura Junimea, Iași
Costică CIOCAN s-a născut la 20 septembrie 1993, în Iaşi. A absolvit cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” (2016) şi ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (2018), profesând ca judecător la Judecătoria Iaşi.
A debutat literar cu volumul de poezii Lumea prin ochelarii tăi (Editura Neverland, 2021) pentru care a obţinut premiul pentru debut „Traian Olteanu” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. În 2022 a publicat cel de-al doilea volum de poezie Memento pentru trecut (Editura Neverland), cu o prefaţă scrisă de Alexandra Gheorghe şi Savu Popa. Poeziile au fost premiate şi în cadrul mai multor concursuri şi festivaluri literare naţionale, precum: Concursul de Poezie „Ion Horea“, organizat de Filiala Târgu Mureş a Uniunii Scriitorilor din România (2020); Festivalul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş” (2021); Festivalul – Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ediţia a LIII-a; Concursul Naţional de Literatură ,,Alexandru Macedonski” (2021); Concursul de creaţie literară şi teatrală cu tema „Distanţa” şi Concursul Naţional de Poezie „Tradem”, Ediţia a XLIII-a (2021).

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
