Dansul îngerului păzitor

30,00 lei

Costică CIOCAN s-a născut la 20 septembrie 1993, în Iaşi. A absolvit cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” (2016) şi ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (2018), profesând ca judecător la Judecătoria Iaşi.

A debutat literar cu volumul de poezii Lumea prin ochelarii tăi (Editura Neverland, 2021) pentru care a obţinut premiul pentru debut „Traian Olteanu” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. În 2022 a publicat cel de-al doilea volum de poezie Memento pentru trecut (Editura Neverland), cu o prefaţă scrisă de Alexandra Gheorghe şi Savu Popa. Poeziile au fost premiate şi în cadrul mai multor concursuri şi festivaluri literare naţionale, precum: Concursul de Poezie „Ion Horea“, organizat de Filiala Târgu Mureş a Uniunii Scriitorilor din România (2020); Festivalul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş” (2021); Festivalul – Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ediţia a LIII-a; Concursul Naţional de Literatură ,,Alexandru Macedonski” (2021); Concursul de creaţie literară şi teatrală cu tema „Distanţa” şi Concursul Naţional de Poezie „Tradem”, Ediţia a XLIII-a (2021).

Categorii: ISBN: 978-973-37-2742-2
An apariție: 2024Tip: CarteFormat: A5Număr de pagini: 90

Descriere

În bună măsură, Savu Popa are dreptate să observe în poezia lui Costică Ciocan nişte „fişe de observaţie ale unui cotidian cameleonic din care poetul decupează acele teritorii ale fragilităţii umane, ale incertitudinii şi ale unei dimensiuni existenţiale care vizează dinamismul spectacular al unui traiect evenimenţial care se derulează într-un ritm, adesea frenetic şi aglutinant”.

Costică Ciocan, în pofida severităţii şi preciziei sentinţelor judecătorului din viaţă, promite, pe mai departe, o poezie plină de miez, adevărată, cu o detentă metafizică.

Ioan HOLBAN

 

Volumul de poezii Dansul îngerului păzitor al lui Costică Ciocan este o carte profundă, care deschide în mintea cititorului multe întrebări despre locul nostru în istorie şi în univers. În spatele versurilor vom întâlni, deopotrivă, teologul şi judecătorul într-o formă mistică, absolută, cu personaje care reprezintă alter-ego-ul autorului (Simon, Îngerul păzitor, Inchizitorul, Demonul, Bătrânul preot, Prietenul pierdut).

Într-o lume însetată de autenticitate şi profunzime, vocea poetică a judecătorului Costică Ciocan promite să fie una care va continua să rezoneze şi să inspire atât lumea literară, cât şi cea a Dreptului.

Nichita DANILOV

Informații suplimentare

An apariție

2024

Format

A5

Număr de pagini

90

Cărţi din aceeaşi colecţie