Templul lotusului roz. Cartea a doua. Grația renașterii
Autor: Halipli Vladimir
40,00 lei
Vladimir HALIPLI. Medic chirurg, poet, dramaturg, eseist, prozator. Născut la 21 martie 1953 în satul Florițoaia Nouă, raionul Ungheni, Republica Moldova. Absolvent al Universității de Medicină din Chișinău (1970-1977), din 1977 chirurg la Spitalul raional din Criuleni. A studiat şi la Institutul de literatură „A. M. Gorki” din Moscova (1986-1989). A debutat în presă în 1983 cu versuri.
Publică volumele de poezie: Marele Rob, 1993; Tara durerilor în floare, 2008; 101 poeme, 2012; Doine, 2024; Elegii basarabene, 2024; romanele: Apostolul iubirii, 2009; Raiul suferințelor iubirii, 2010; Infernul plăcerilor iubirii, 2011; Apocalipsa iubirii, 2012; A cincea Evanghelie, 2013; Legea de Aur sau Datoria Iubirii, 2020; Geamăna Pământului, cartea întâi; Fiul Lupilor, 2021; Geamăna Pământului, cartea a doua; Picături de Iubire și Lumină, 2022; Geamăna Pământului, cartea a treia; Arhitectul Universului, 2022; Geamăna Pământului, cartea a patra, Lila, 2023, Geamăna Pământului, cartea a cincea; Lumina Celei Nevăzute, 2025 și eseul Amorologia sau revoluția Iubirii, 2016.
Premiul Apollon pentru proza 2014 – Societatea Culturală Apollon, România.
Descriere
Totul în cartea scriitorului Vlad Halipli e esențializat, straniu, misterios, mistic, profund, neașteptat, muzical, liniștitor, mângâietor ca niște raze de lună într-o noapte geroasă. Te cufunzi în poezia sa ca într-un vis, dar nu e un vis al tău, ci al altcuiva, un vis al unui inițiat, un vis al iluminării. Cuvântul „grație” țâșnește în înaltul cerului cărții ca un porumbel sau ca o muzică divină. În noul volum al lui Vlad Halipli iubirea te înalță și te transformă. Am impresia că poetul este asemenea un savant care încearcă să transforme metalele umile în aur. De aici, și senzația că citești o poezie ezoterică așa cum nu am mai întâlnit în literatura română din ultima vreme. O poezie în care până și „tăcerea devine cântec”. Fiecare text este legat de toate celelalte creând împreună un mare poem, dar pot fi citite și separat și sunt la fel de frumoase. Oricum le-am citi, cartea aceasta e ca o poartă prin care intri într-o altă lume. Neobișnuită.
Dumitru CRUDU
Templul a respirat ca o inimă uriașă; lumina s-a revărsat în cascade de aur și roz, desenând pe marmură semne uitate pe care doar Iubirea le mai știe. Lotusul Roz s-a deschis lent, petală cu petală, ca o poveste ce își amintea cum să vorbească. Trupul mi s-a simțit legat de tăria acelui moment – nu era o simplă intrare, ci o chemare: tu nu te-ai întors ca înainte, ci transfigurată, purtând o grație pe care însuși cerul o recunoștea.
Și iată că, în mijlocul acestei măreții, s-a strecurat o tandrețe – un cântec de lumină, așezat ca o șoaptă pe buzele veșniciei: „Renăscuta… tu îmi ești grația.” Chiar și piatra a păstrat acea șoaptă ca pe un jurământ, ca pe o rugăciune fără cuvinte.
Autorul
Informații suplimentare
| An apariție | 2026 |
|---|---|
| Format | A5 |
| Număr de pagini | 232 |






Recenzii
Nu există recenzii până acum.