Nicolae Dabija în 12 interviuri. Dialog peste Prut
Autor: Apopei Alla, Petrescu Lăcrămioara
36,00 lei
Originară din Republica Moldova, Alla APOPEI face parte din prima generaţie de studenţi basarabeni, bursieri ai statului român, formaţi în România. Absolventă a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1994) şi a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (2007), este profesoară de Limba latină şi Limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.
Cu o carieră didactică de peste trei decenii, a cultivat multor generaţii de elevi pasiunea pentru valorile culturii clasice şi pentru rigoarea formării umaniste, obţinând numeroase premii la olimpiadele şi concursurile naţionale.
În perioada 2010-2020 a fost inspector pentru activităţi extraşcolare la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, fiind iniţiatoarea parteneriatului educaţional cu instituţiile din Republica Moldova. În acest context, elevii ieşeni au avut ocazia să îi cunoască pe scriitorii Nicolae Dabija (2014) şi Iulian Ciocan (2017) şi să le descopere opera.
Este autoarea volumelor Arta de a educa. Mesajul lui Quintilian (2008) şi Limba latină pentru elevi (2008), precum şi a unor auxiliare didactice, resurse educaţionale şi articole literare în reviste de specialitate.
În prezent este doctorandă la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cercetând polifonia creaţiei lui Nicolae Dabija.
Lăcrămioara PETRESCU este profesor universitar dr. şi conducător de doctorat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, membră a Catedrei de Literatură Română „G. Ibrăileanu”, unde predă cursuri de Literatură română, Poetică şi Hermeneutică literară studenţilor de la licenţă, masterat şi şcoala doctorală de studii filologice. Este directorul Colocviului Naţional „Mihai Eminescu”.
A semnat lucrări de referinţă: Poetica personajului în romanul lui Camil Petrescu, Editura Junimea, Iaşi, 2000; Naturi lirice, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2004; Scena romanului, Editura Junimea, Iaşi, 2005; Pragul minunii sau despre revelaţie: V. Voiculescu, Editura Junimea, Iaşi, 2006. Specialist recunoscut în mediul academic românesc şi din străinătate, a îndrumat numeroşi doctoranzi. A condus teze de doctorat în cotutelă internaţională şi a fost invitată în comisii de specialişti pentru susţinerea tezelor de doctorat în Franţa şi Italia.
În prezent este directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD) al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Descriere
O carte care adună confesiunile a 12 personalităţi în viaţă (în cheie apostolică, ca 12 purtători de viaţă după viaţă) despre o personalitate din elita românească contemporană trecută din lumea aceasta, cum rămâne, peste fruntariile mormântului, Nicolae Dabija, deschide, necesar, perspectiva mereu complexă asupra vieţii şi operei sale.
Reamintind etapele formării sale intelectuale, influenţele care i-au modelat stilul, ineditul procesului de creaţie, temele de predilecţie, apoi baricadele ridicate în jurul său de rezistenţa mentalităţilor ostile istoric din Basarabia sufletului său, în curgerea amplă, fluvială, prin luncile deschise ale reuşitelor, dar şi prin cotiturile abrupte ale îndoielii şi deznădejdii, volumul se vrea şi este un portret viu şi autentic al scriitorului, construit din amintirile şi opiniile celor care se rostesc, în fapt, din gândurile sale, rostite sau nu.
Cu această scriere, inspirat asamblată de Alla Apopei, filolog cu origini basarabene, şi de redutabila literată Lăcrămioara Petrescu, îi revine Editurii Junimea bucuria de a inaugura seria din spaţiul cultural românesc (pe care o dorim cât mai numeroasă) a recuperărilor şi revalorizărilor postume, care aşteaptă lumină, despre omul destinat unei posterităţi deschise, firesc generatoare de interpretări şi de fixarea limpezită a modelului cultural exemplar românesc numit, acum şi mereu, Nicolae Dabija.
Liviu APETROAIE
Informații suplimentare
| An apariție | 2026 |
|---|---|
| Format | A5 |
| Număr de pagini | 116 |






Recenzii
Nu există recenzii până acum.