Editura Junimea, Iași
Originară din Republica Moldova, Alla APOPEI face parte din prima generaţie de studenţi basarabeni, bursieri ai statului român, formaţi în România. Absolventă a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1994) şi a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (2007), este profesoară de Limba latină şi Limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.
Cu o carieră didactică de peste trei decenii, a cultivat multor generaţii de elevi pasiunea pentru valorile culturii clasice şi pentru rigoarea formării umaniste, obţinând numeroase premii la olimpiadele şi concursurile naţionale.
În perioada 2010-2020 a fost inspector pentru activităţi extraşcolare la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, fiind iniţiatoarea parteneriatului educaţional cu instituţiile din Republica Moldova. În acest context, elevii ieşeni au avut ocazia să îi cunoască pe scriitorii Nicolae Dabija (2014) şi Iulian Ciocan (2017) şi să le descopere opera.
Este autoarea volumelor Arta de a educa. Mesajul lui Quintilian (2008) şi Limba latină pentru elevi (2008), precum şi a unor auxiliare didactice, resurse educaţionale şi articole literare în reviste de specialitate.
În prezent este doctorandă la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cercetând polifonia creaţiei lui Nicolae Dabija.
Lăcrămioara PETRESCU este profesor universitar dr. şi conducător de doctorat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, membră a Catedrei de Literatură Română „G. Ibrăileanu”, unde predă cursuri de Literatură română, Poetică şi Hermeneutică literară studenţilor de la licenţă, masterat şi şcoala doctorală de studii filologice. Este directorul Colocviului Naţional „Mihai Eminescu”.
A semnat lucrări de referinţă: Poetica personajului în romanul lui Camil Petrescu, Editura Junimea, Iaşi, 2000; Naturi lirice, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2004; Scena romanului, Editura Junimea, Iaşi, 2005; Pragul minunii sau despre revelaţie: V. Voiculescu, Editura Junimea, Iaşi, 2006. Specialist recunoscut în mediul academic românesc şi din străinătate, a îndrumat numeroşi doctoranzi. A condus teze de doctorat în cotutelă internaţională şi a fost invitată în comisii de specialişti pentru susţinerea tezelor de doctorat în Franţa şi Italia.
În prezent este directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD) al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
