Marea – portal către constelații

Descriere

Era nu doar previzibil, ci de-a dreptul inevitabil ca, după atâtea călătorii pe tot felul de mări (reale, livrești, simbolice), Remus Valeriu Giorgioni să ajungă la cantata de aici. Poemul de față e un fel de magnificat (poate sintetic/ exorcizant după atâta obsesie dominatoare) compus din scenarii de stihiale și într-o stilistică de vedenii. Giorgioni relatează spectacole epifanice cu entuziasm și retoric, și imaginativ, topind în șarja imaginativă și fluxul referențial – biblic, mitologic, livresc – și angajând totul într-un epos garantat de metamorfoza unei expediții inițiatice și de structura alternanțelor de sublime iluminări și terifianțe. Poemul e, în totul, o beatificare în regim de dramă vizionară (în care mai scapă uneori, după obiceiuri dinainte, și câteva inserții ludice, pe principiul unei eufonistici jucăușe), ținut în tensiune psaltică și într-un recital de miraje.

Al. CISTELECAN

Dedicând mării o amplă producție în versuri, Remus-Valeriu Giorgioni o abordează ca pe o ființă. Dacă Valery socotea marea „generatoare de forme și proiecte extraordinare, mamă a Afroditei și sufletul atâtor aventuri”, poetul român merge pe același siaj, încercând a-i desluși un sufleu epopeic, care scoate la suprafață nume și împrejurări în măsură a-i atesta fabuloasa biografie, dar și stadiile imemoriale în care a purces (…). Identitatea existențială a mării se arată dispusă a susține dispute, a-și da în vileag anxietăți, a-și întoarce fața pudică de la dezastrele al căror presentiment l-ar putea avea (…).