Editura Junimea, Iași
Titus RADU (n. 1970, Orăştie) a studiat istoria în cadrul Universităţii din Bucureşti, cu licenţă şi master în domeniu. Activează ca profesor în învăţământul preuniversitar bucureştean.
A debutat în 2015 cu romanul Emigration Blues la Editura Alfa din Iaşi, carte care a obţinut premiul pentru cel mai bun debut în cadrul Zilelor Recoltei Editoriale, ediţia 2015.
Doi ani mai târziu, publică la Editura Paralela 45 romanul Hornuri de argint, iar în 2018 va publica, la Editura Alfa, romanul Sclipitorii.

Fondată în anul 1969 (primele cărți au apărut în 1970), Editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, a culturii naţionale, acordând atenţie creaţiilor românilor de pretutindeni, deschizându-se şi spre culturile lumii, precum şi spre curentele de gândire contemporană. Junimea vă propune o ofertă generoasă de editare, având drept suport profesionalismul, experiența, continuitatea exigentă.
© Copyright 2026 | Editura Junimea – Toate drepturile rezervate | Site realizat cu și de SiteXdesign
Implicit
Implicit
