Istoria celor cuminți

Descriere

Noul roman al lui Titus Radu survine după alte trei, publicate în strânsă succesiune (debutul cu Emigration blues, 2015; Hornuri de argint, 2017; Sclipitorii, 2018) şi care au prea multe trăsături în comun ca să nu vorbim deja de o viziune epică particulară. Ea porneşte de la reflectarea unor medii populare, de preferinţă cele contemporane defavorizate – în ordinea textelor amintite mai sus: ferme italiene cu imigranţi; un sat de pe graniţa cu Ungaria, cu conflicte mocnite, în ajunul schimbărilor din 1989; Anglia muncilor necalificate, cu sortatori de deşeuri ori spălători de geamuri – dar caută de fiecare dată să puncteze sensuri generale, fapt care nici nu este de mirare, dacă ţinem cont de temeinica pregătire de istoric a autorului.

În felul acesta, factologia, strălucind printr-o autenticitate care începe să fie recunoscută de critică, se îmbină cu ideaţia, auctorială sau nu, pe teme etice, etnice, ontologice sau de religie, ridicate, uneori cu simţ al umorului, la demnitatea câte unui filozofem.

Ioan RĂDUCEA

Dacă ai întreba astăzi pe cineva din România ce înseamnă 1989, aproape toată lumea ar spune că Revoluţie, fără îndoială. Eu însumi aş spune acelaşi lucru.

Însă, cum pentru fiecare dintre noi a însemnat mult mai mult, în ceea ce mă priveşte, Revoluţia a fost declanşatorul unor întâmplări care pentru un timp m-au deportat în trecutul altora. În satul bunicii, înconjurat de coline binevoitoare, am auzit poveştile barbare ale unor oameni cuminţi.

Autorul