Adrian BOTEZ
redactor-șef Polirom

Momentul în care ultimii cititori de cărți vor dispărea nu va avea nici o importanță. Și asta pentru că în punctul acela deja totul va fi pierdut, în toate domeniile, din cauza lipsei de educație și absenței cvasi-totale a spiritului critic. Nu putem ști când și dacă acel moment va veni vreodată, dar ce e larg cunoscut acum este că unul dintre pilonii importanți ai societății civilizate de azi (și de secole) este cultura, iar cărțile (și scrierile în general) au avut mereu un loc central în peisajul cultural. Prin urmare, pentru un lucrător în piața cărții, ca mine, proiecția unui viitor fără cărți și cititori pare un scenariu distopic, ilustrând o societate care și-a pierdut viabilitatea.

Criza de acum (sau, mai corect, așa cum au spus deja câțiva editori de top de la noi, boala cronicizată) a pieței editoriale se poate prelungi pe termen lung sau, prin politici corecte și ingenioase, atât de la stat, cât și din mediul privat, poate fi depășită într-un timp rezonabil, dar în niciun caz nu cred că tot ce înseamnă cărți este o specie pe cale de dispariție. Cel puțin de câteva decenii s-a tot vehiculat că filmele, internetul, acum IA-ul vor duce, negreșit, la dispariția cărții, doar că toți acești suplinitori nu ar trebui și nu pot să fie altceva decât asistenți. Vedem cât de populară este azi expresia „gândește cu mintea ta”, or, evident, dacă ceva sau cineva îți „zice” ce să gândești, se întâmplă exact invers decât ți-ai propus. Cărțile, în schimb, sunt surse primare, care nu îți impun ce să gândești, ci îți arată, în timp și în cel mai diversificat mod, cum să gândești. Mai mult, îți antrenează mintea astfel încât gândirea ta critică ajunge la un nivel suficient de ridicat încât să poți să alegi grâul de neghina informațională la care instrumentele de mai sus te expun. Și, din fericire, mereu a existat și cred că va exista un nucleu de oameni care înțeleg importanța lor și o transmit mai departe generațiilor care vor menține acel nucleu cultural.

Apar tot mai multe festivaluri de literatură, târguri de carte, cluburi de lectură

Sigur că, mai ales în România, dar nu numai, este îngrijorător faptul că bazinul cititorilor de carte pare să se tot micșoreze (deși este la fel de posibil ca de fapt bazinul cumpărătorilor de carte să fie cel care se micșorează, iar aici ajungem din nou la politicile publice față de cultură). Și totuși, vedem că de fapt apar tot mai multe festivaluri de literatură, târguri de carte, cluburi de lectură (chiar în rândul copiilor și adolescenților), ba chiar e vizibil că nici pe departe nu duc lipsă de public. Așadar, nucleul cultural încă este acolo, depinde doar de cei în măsură să îl facă să crească ori să îl lase să se micșoreze. Acum, multe edituri românești sunt pregătite sau deja intrate într-un mod de supraviețuire, doar că, din nou, în ultimele decenii, contextul național sau cel internațional au impus această situație frecvent, iar editorii au deja experiență în trecerea prin furtună, așa că, din nou și din nou, cartea va merge mai departe, se va împotmoli uneori, se va împiedica, va cădea, dar întotdeauna se va ridica și va merge mai departe, reinventându-se și găsind soluții ingenioase.

Avem exemplele anterioare care promiteau să ducă la dispariția cărții, ca obiect fizic. Mai întâi e-bookul, care urma să înlocuiască hârtia foarte rapid, fiindcă este mai ieftin, mai ușor de achiziționat și de stocat și la îndemână oriunde, oricând. Totuși, la mulți ani după apariția lui, majoritatea covârșitoare a cititorilor preferă în continuare cartea pe hârtie și păstrează e-bookul ca alternativă la nevoie. Cam același lucru s-a întâmplat și cu audiobookul. Deși are mai mulți utilizatori, nu a înlocuit cartea pe hârtie, ci a devenit mai degrabă o opțiune complementară.

Acum, marea provocare este IA. Și nu doar pentru cartea fizică, nu pentru versiunile electronice, ci pentru creatorii cărților înșiși, autorii, fiindcă, de data aceasta se vehiculează că va lua locul acestora. Totodată, devine cea mai facilă sursă de informații, peste orice motor de căutare, cu o capacitate uluitoare de analiză și sinteză, adică exact ce și-ar putea dori cei care vor să ajungă mai ușor la ceea ce caută, fără să răsfoiască și să citească sute de pagini.

Cărțile vor continua să existe

Partea legată de înlocuirea autorilor și, mai ales, a scriitorilor, a creatorilor de literatură, mi se pare întru totul neverosimilă. Se poate face analogia cu pictura, despre care s-ar fi crezut la un moment dat că va fi înlocuită de fotografie (și, desigur, până în prezent, de IA). Totuși, fotografia a devenit o altă formă de artă, iar pictura a devenit chiar mai valoroasă decât înainte. Sigur, inteligența artificială ar putea, cu instrumentele necesare, să creeze un tablou perfect ori chiar să îi adauge imperfecțiunile care să îl facă „mai uman”, dar îi va lipsi întotdeauna atingerea autentic umană, adică exact ceea ce face ca în prezent să se vândă tablouri cu zeci sau sute de milioane de euro. Oamenii vor prefera întotdeauna în materie de artă ceea ce e făcut tot de om.

La fel e și în cazul literaturii, aceasta poate fi imitată până aproape de perfecțiune, dar ai ști că nu a fost scrisă cu emoție umană, cu experiențe umane, cu trăiri umane. Și în acest caz, oricât entuziasm ar stârni ceea ce, cum am spus mai sus, ar putea deveni o nouă formă de artă, nu va putea deveni un înlocuitor pentru cea veche, ci cel mult i se va alătura, poate chiar lărgind sfera culturală.

Problema obținerii informațiilor mai ușor, mai rapid și într-o formă mai prietenoasă ține deja strict de oameni. Sigur că toate aceste avantaje fac IA un instrument puternic, dar, după cum știm, rigoarea ne obligă întotdeauna să verificăm sursa informației, mai ales dacă este o informație importantă pentru noi. Acesta este și unul dintre motivele pentru care cărțile au de cele mai multe ori și o secțiune de bibliografie.

Și, astfel, cred că întotdeauna literatura, sau orice altă artă, va reuși să depășească toate obstacolele apărute în cale și să-și păstreze viața începută cu sute de ani în urmă. Atât timp cât vor fi oameni care să scrie și oameni care să dorească să citească ce au scris cei dintâi, cărțile vor continua să existe. Nucleul celor care scriu și al celor care citesc, așa cum spuneam mai sus, se regenerează la nesfârșit, chiar dacă uneori devine mai mic sau mai mare. Iar dimensiunea lui ține, până la urmă, tot de noi, oamenii, ține de părinți și de modul în care își educă copiii, ține de profesori și de modul în care își învață elevii și studenții și, poate cel mai mult, ține de instituțiile statului care pot face cel mai mult pentru ca numărul cititorilor să crească ori pot avea cea mai mare vină atunci când acesta scade.

Credința mea, așadar, este că, indiferent de forma pe care o va lua, cartea ca obiect de artă, ca sursă de informație, ca sursă de divertisment nu poate să dispară, ci doar, din când în când, să se reinventeze, să se „vândă” altfel publicului. Va continua să existe atât timp cât vom exista și noi, oamenii, și atât timp cât vom rămâne ființe raționale.

Sfârșitul cărții ar coincide și cu sfârșitul nostru, al omenirii. La fel cum noi ne putem imagina sute de moduri prin care am putea să dispărem, la fel pot fi imaginate sute de moduri în care cartea ar putea să înceteze să mai existe. Însă voința noastră, la fel ca a cărții, este să continuăm să existăm la nesfârșit.