Paul MIHALACHE

Cairo. Jurnal de teren/ Cairo. A field record, antologie bilingvă, OMG Publishing, 2026

Volumul colectiv Cairo. Jurnal de teren (Editura OMG, 2026) se structurează sub forma unei configurații de voci care se întretaie, merg o vreme în paralel, pentru ca apoi să adopte poziții contrare, generând o rețea de sensuri în care experiența aceluiași topos (capitala Egiptului) și a contactului cu aceeași civilizație să fie filtrată atât de subiectivitate, cât și de limbaje poetice radical diferite. Astfel, Cairo pare să devină el însuși un personaj cu viață proprie, care nu se lasă redus la o imagine stabilă. Orașul devine un spațiu în care revoluția, deșertul cu piramidele, piața, moscheea, hostelul și traficul se intersectează într-un prezent continuu, încărcat de ecouri. Ilustrațiile care însoțesc textele (și care aparțin artistei vizuale Zuzana Holá, din Cehia) prelungesc senzația de pluriperspectivism și de hartă redată sub forma unui puzzle.

FDP

Poemele lui Florin Dan Prodan sunt marcate de o densitate imagistică în care istoria recentă și memoria culturală se suprapun. Revoluția și conflictele armate nu apar ca evenimente punctuale, ci ca un destin al orașului, impregnând gesturile cotidiene dincolo de localizarea lor cronologică: „mirosul sângelui/ sub palmierii/ din piața Tahrir” (p. 13). FDP, care nu este la prima carte în care conturează o reflecție a locurilor exotice prin care a călătorit de-a lungul vieții, preferă să recompună parcursul semnificației din imagini fulgurante și nu din zoomuri precise. În Orient – pare să ne amintească poetul – nu funcționează dialectica opozițiilor. Dimpotrivă, „moartea și viața se amestecă/ precum zahărul și ceaiul”. Sensul nu este epuizat, ci suspendat, astfel încât îi rămâne cititorului sarcina de a-l reîntregi.

Călin Dănilă

În cazul lui Călin Dănilă, tonul devine ironic, corporal, uneori de-a dreptul burlesc. Textul său introduce o dimensiune narativă mai accentuată, în care experiența este filtrată de un narautor care se expune fără rezerve. Scenele din bar, de beție, de derută identitară construiesc o poetică a excesului, în care corpul devine locul privilegiat al experienței. Discursul său este fragmentar, dar nu în sensul unei austerități lirice, ci al unei proliferări de detalii, de episoade, de replici. Limbajul oral, inserțiile în engleză, umorul brutal creează o textură care contrastează puternic cu densitatea simbolică a celorlalți autori. „Când am ajuns acasă paturile erau pe tavan, da’ nu ne deranja. Noaptea următoare o luam de la capăt. Vorbeam despre suprarealism într-o engleză stricată. Spuneam lucruri pe care nu le înțelegea nimeni și eram pe placul tuturor” (p. 27). Experiența este consumată, nu contemplată. Însă această aparentă lejeritate ascunde un plan secund în care se întrevede o interogație cu privire la identitate.

Dan Cristian Iordache

În cazul lui Dan Cristian Iordache, discursul capătă o tentă reflexivă, organizându-se în jurul unor enunțuri cu rol de maxime: „Nimeni n-o să-ți spună cum să te cunoști” (p. 33). Este evidentă o preferință pentru abstractizare în detrimentul impactului imagistic. Poezia devine mai degrabă discurs și exercițiu de autodescriere decât experiență sensibilă.

Simona Nastac

Textele Simonei Nastac, gândite ca scurte proze poetice (dar aranjate în pagină cu o spațiere complet nejustificată de către redactorii de la OMG) aduc o altă viziune cu privire la cronologie. Cairo nu mai este doar prezentul sau trecutul recent, ci un viitor potențial, marcat de degradare ecologică și transformări tehnologice. Structura diaristică, cu datări precise (în acord cu titlul volumului) creează iluzia unui document al unei lumi în disoluție. Observația concretă coexistă cu referințe științifice și filosofice. Lumea descrisă este recognoscibilă, dar, în același timp, alienată. „Mă simt mai bine azi. Cerul e jos și presiunea mare, totuși. Nu m-am gândit niciodată că mâncarea va fi o problemă. Mai ales după ce Ei au început să mănânce micoproteină, batoane din greieri și supă de lintiță de apă” (p. 40).

Matei Hutopila

Poemele lui Matei Hutopila se situează la intersecția dintre observația concretă și reflecția culturală. Discursul său este marcat de o oralitate controlată, de o aparentă simplitate, care are însă în subsidiar o atenție sporită pentru detaliu. Experiența Cairo este filtrată prin raportarea constantă la „acasă”, ceea ce produce o perspectivă dublă, integrată însă într-o perspectivă a familiarizării și nu a unei alterități tranșante: „suntem doar oameni între oameni” (p. 46). Este o poezie a cotidianului care refuză lirismul convențional, miza pur politică, ba chiar și seducția exotismului, preferând observația precisă, lucidă, în care sunt inserate imagini poetice surprinzătoare.

Un jurnal al interpretării

Volumul este unul bilingv. Deși pot părea doar o simplă duplicare, traducerile funcționează și ca formă de rescriere, de deschidere spre un spațiu al alterității. În engleză, se observă în general o tendință spre clarificare: ambiguitățile sintactice sau lexicale ale originalului sunt adesea netezite, ceea ce face textul englez mai fluent (cu toate că uneori în detrimentul acelei opacități fertile care susține poezia).

Privit ca întreg, volumul poate fi citit ca o construcție colectivă în care fiecare voce își păstrează specificul, dar participă la o experiență comună de interpretare. Cairo nu este un obiect care se oferă privirii, ci un spațiu recuperabil prin limbaj, memorie și reprezentare.

Ilustrațiile Zuzanei Holá joacă un rol esențial în această construcție. Fără să fie anexe decorative, ele oferă o perspectivă care fixează obiecte (cești, sfinxuri, urechi, sticle de Coca-Cola, siluete de oameni) într-un registru care oscilează între documentar și oniric, conferindu-le unitate.

Tema centrală care traversează volumul este aceea a rătăcirii: rătăcire geografică, culturală, identitară. Nu există o hartă definitivă, iar încercarea de a o construi este mereu reiterată. Astfel, „jurnalul de teren” devine un jurnal al interpretării, un spațiu al tensiunilor, al fragmentarismului, al sensurilor în mișcare. O carte inedită pentru poezia românească și care merită citită cu deschiderea pe care o necesită orice călătorie.