Adrian Dinu RACHIERU

  1. Cartea copilăriei:

Nu am fost un copil precoce, nu am avut „liste de cărți importante”. Tatăl meu, învățător, avea o mică bibliotecă (lucrări didactice, mai ales). Dar și dicționare, atlase și, desigur, Eminescu. Am trecut, firește, prin Creangă și Ispirescu, prin Andersen și Frații Grimm. Țin minte că luându-mă cu cititul, refugiat într-un foișor (buchiseam Harap Alb), uitasem de masă, în pofida apelurilor alor mei, repetate. Dar joaca era în prim plan, la săniuș sau cu mingea pe toloacă. Copilăria la țară era (este?) fără egal.

  1. Cartea adolescenței:

Vai, copilăria se termină brusc, fără preaviz, chit că purtăm în noi copilul (care am fost). O „gravidie”, spunea un poet; salvatoare, nu-i așa? Au urmat Jules Verne, Dumas, serialul din Scânteia pionierului (despre Cartea Junglei, așteptând săptămânal, cu înfrigurare, vești despre / de la Mowgli). Chiar lecturi secretoase, cu lanterna, sub plapumă (după ora de culcare, se înțelege). Învățând gimnastica mirării, asaltat de un roi de întrebări. Fără șansa mentoratului, însă.

  1. Cartea pe care ați dărui(t)-o cel mai des:

Sincer, cartea lui Theodor Paleologu, Ce ne facem cu atâția proști? O preumblare prin „pădurea amazoniană a prostiei omenești”, fără speranța (prostească) de a ne lecui. Inclusiv rătăcind prin „capcanele prostului interior”, învățând să gestionăm / să tâlcuim propria prostie. Fiindcă, vorba lui Paleologu-tatăl, „prostia este eternă și invincibilă”…

  1. Cartea celebră necitită :

Biblia, negreșit. Recitită cum trebuie, asta mi-aș propune. La bătrânețe, resemnându-ne cu înțelepciune, citim altfel. Și, cutez a crede, pricepem altcumva același mesaj. Da, lecturi formative facem toată viața, întâlnirea cu o carte poate fi și sub semnul hazardului, efectele rodesc (sau nu). Noi, zeloși, adunăm cărți, ne pierdem în labirintul bibliotecii; rămân atâtea cărți (importante) necitite, ne dau afară din casă și o întrebare ne dă târcoale (precum cea lansată într-o anchetă de ecou din România literară): ce se va întâmpla cu ele?

  1. Cartea de pe noptieră (ce recitiți adeseori):

Se tot adună, stivuite. Sub presiunea lecturilor obligatorii, presante (cronici la termen) sau a proiectelor noastre, dacă și câte mai sunt. Citesc încet, notez, subliniez, sistematizez (deh, fecioară!). Venind dinspre sociologie, acuz un mare handicap, cel al lecturilor târzii din câmpul literar. Și am, totuși, un mare avantaj, cel al cuprinderii integratoare, cu priză contextuală. Cum mă documentez cu sârg pentru anunțata O istorie politică a literaturii române postbelice, pe noptieră (dau un titlu) zace Cultura sub asediu, volum masiv semnat de Andrei Dădălău (apărut la Mega, Cluj-Napoca, 2025).

  1. Cartea momentului:

Bucovinean fiind, aș numi volumul lui Mircea A. Diaconu, Fals tratat de gastronomie și istorie politică, dedicat Bucovinei. Un temeinic excurs antropologic, primit cu încântare, comentat elogios. Ar mai fi, bineînțeles, și alte titluri (Mircea Mihăieș, Simona Modreanu). Dar ce ne facem cu boala autorlâcului, cu diluviul editorial, cu atâția literatori incontinenți, cu „scrisul diareic” (cf. Andrei Pleșu)? Cu dezmățul mediatic din agora electronică? Cu faimoasa „cultură de internet” aplatizând relieful axiologic? Noroc că cimitirele literare sunt primitoare…

  1. Cartea discretă pe care vreți să o faceți mai cunoscută:

Aș fi încântat să poposească în librării o carte a Svetlanei Paleologu-Matta, Eminescu și abisul ontologic. La ora apariției, volumul îl entuziasmase pe Edgar Papu. Iar Doamna Svet, de la Viganello (Elveția), cu un doctorat despre Bacovia, deschidea o pârtie în eminescologie, citindu-l „ființial” pe marele nostru poet prin grila lui Heidegger. Poate se va îndura editura Junimea…