Cristina HERMEZIU
Scriptor se vrea dialogal. „Conversația neîntreruptă este priză directă asupra sufletului”, rostea în scris Horia-Roman Patapievici într-un eseu de acum zece ani, perfect actual, în care pleda pentru a re-cunoaște că la baza culturii stă întotdeauna miezul unei conversații reciproc hrănitoare.
*
Un scaun gol e un simbol puternic, violent.
Alegerile prezidențiale din acest an au dinamitat nu doar comunicarea între preopinenți, ci însăși posibilitatea dialogului. Un zid de neputință s-a ridicat în fața discursului politicianist delirant și irațional, pe cât de ridicol pe atât de periculos, prin care ni se propunea un proiect de țară izolaționist. Cultura anti-dialogului prin definiție.
Am trecut cu bine de alegeri, dar câte scaune au rămas neocupate?
*
„Dacă se mai practică azi undeva pe lume o medicație naturală pentru suflet, aceasta se întâmplă, în mod spontan, în relațiile dintre oameni bazate pe conversația neîntreruptă” (Horia-Roman Patapievici, Partea nevăzută decide totul, Humanitas, 2015, p. 28).
*
Personalități în dialog este în mod deliberat numitorul comun al numărului-dublu, de vară, al revistei Scriptor. În dosarul ediției, Literatura diasporică, Livia Iacob reunește trei interviuri pasionante cu tot atâtea figuri excepționale din exilul românesc. Ajunși la Iași în ultimii ani în contexte academice sau editoriale, lingvista Sanda Galopenția-Eretescu, filosoful culturii Virgil Nemoianu și scriitorul Virgil Tănase au acceptat să rememoreze aspecte uneori de-a dreptul cutremurătoare din viața și creația lor departe de țară. Eleganță, demnitate și erudiție răzbat din confesiunile celor trei invitați, care ne apar în acel infra-real al lecturii drept niște parteneri ideali ai numitei „conversații neîntrerupte”.
*
Cum arată și ce efecte are un dialog redat lecturii? Mai întâi, rămâne o urmă vizibilă: șirul de litere, drumul trasat de vorbele în căutare de sens împărtășit e o materie concretă, negru pe alb. În al doilea rând, această urmă fixează o epifanie – prezența, corpul vorbitorului, postura sa, în clipa când se suprapune peste corpul din cuvinte rostite. Și, nu în ultimul rând, e o adulmecare a adevărului prin con-vorbire consemnată, care înseamnă punerea împreună a jaloanelor, nu neapărat către consens, ci către sens. În plus, transcrisă, conversația neîntreruptă rămâne neîntreruptă pentru totdeauna.
*
„Pentru că ne pune în contact cu sensibilitatea unui om concret, realitatea confesiunilor este mai puternică decât cea a literaturii, care ne pune în contact cu imaginația unei sensibilități” (H.-R. Patapievici, p. 29).
*
În acest număr din Scriptor sunt de găsit confesiuni insolite și contraziceri delicioase în conversația cu scriitorul francez Michel Tournier, pe care Simona Modreanu l-a vizitat acasă, la Choisel, stârnind un Portret Interior dialogal savuros. Gravitate, onestitate și un fel de verticalitate a opiniei transpar din interviul ediției cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac, care a crescut în mijlocul tensiunilor dintre limba rusă, hegemonică, și limba română, asuprită, a românilor de dincolo de Prut.
Scriptor reunește deopotrivă o multitudine de alte forme dialogale. În primele pagini ale revistei, poemul lui Matei Vișniec stă față în față cu Poemul Desenat de Dragoș Pătrașcu: cine vorbește cu cine? Fiecare recenzie în parte e un dialog spectaculos cu o carte. Către final, confesiunile scriitoarei Veronica D. Niculescu despre cărțile ei formatoare sunt o conversație neîntreruptă cu miezul literaturii, cea care ne supra-scrie în permanență viețile de cititori. Rubrica Voci apropiate e o invitație de a ne așeza pe un scaun liber, foarte aproape de murmurul emoționant al seniorului literaturii din exil, Norman Manea, sau de intonațiile tânărului poet ieșean Bogdan-Alexandru Petcu.
*
„Conversația neîntreruptă este un anumit fel de a traversa criza morală a timpului în care ne-a fost dat să trăim” (H.-R. Patapievici, p. 50).
*
Citiți revista Scriptor. Încercăm să nu lăsăm scaune goale între noi. Să nu întrerupem conversația.