Ala SAINENCO
Pe Constantin Aronovici Eminescu îl cunoștea, probabil, din perioada studiilor la Cernăuți, dacă nu chiar de la Botoșani. Pe o filă de manuscris, poetul nota: „Teatru l-am jucat odată în odaia din pod în care ședeam eu cu Armanu (=Const. Aronovici), a doua în grădină: Landhaus an der Heerstrasse și Lie-belei am Fenster” (citat după Pop 1978: 56). Pe atunci (anul școlar 1860-1861), precizează A.Z.N. Pop, Eminescu locuia pe Dreifaltigkeitstrasse, nr. 1309, la caretaşul Nikolaus Dzierdzeck. Mai târziu, în perioada studiilor la Viena, Aronovici apare de două ori în lista creditorilor lui Eminescu, de fiecare dată cu datoria de 1 franc – poetul „ținea contabilitatea creditorilor lui, bifându-le numele îndată ce se despovăra” (Pop 1978: 131,134).
Constantin Aronovici – Cimitirul Eternitatea
La Viena, numele lui Eminescu și Aronovici apar în contextul societăților „România” și „România Jună” și al pregătirii Serbării de la Putna.
Ziarul „Albina” anunța constituirea societății „România” în data de 3/15 mai 1868, la rubrica „Varietăți”. Deviza societății era: „Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri”.
Anterior, pe 24 decembrie 1864, la Viena, se formase Societatea Literar-Științifică a Românilor, având, la înființare, 23 de membri, președinte – pe Iosif Gall și secretar – pe Teodor Nica. Societatea fusese recunoscută oficial pe 3 iunie 1868.
Eminescu, care venise la Viena în toamna anului 1868, „în februarie 1869 este membru alături de I. Slavici al Societății Literare-Științifice, membrii definitivi din 23 octombrie 1869, iar din 20 octombrie, membru al Societății România” (Glodariu 1998: 40). În una dintre societățile din care făcea parte, Eminescu îl avea președinte pe Constantin Aronovici.
Pe 8 aprilie 1871, ambele societăți își încetează oficial activitatea, contopindu-se în Societatea Academică Social-Literară „România Jună”, al cărei președinte era I. Slavici, secretar – Ioniță Bumbac, bibliotecar – Mihai Eminescu. Paternitatea înființării acestei societăți este atribuită de unii istoriografi lui Alexandru Hurmuzachi, de alții – lui Aurel Mureșianu sau lui Eminescu.
O altă paternitate discutată este cea a ideii Serbării de la Putna. Discuția îi înscrie din nou în același context pe Eminescu și Aronovici. Ion Slavici, în mod hotărât, îi atribuie ideea lui Aronovici: „La 1870 se împlinea, așa se zicea, patru sute de ani dela urzirea mănăstirii Putna, și Dr. Aronovici din Botoșani făcuse propunerea, ca să profităm de ocaziunea aceasta spre a pune la cale o serbare națională la mormântul lui Ștefan cel Mare” (Slavici 1924: 42).
Frații Constantin și Teodor Aronovici – Fondul documentar Ipotești
Eminescu însuși afirma, precizează Ion Grămadă, „în scrisoarea adresată lui Dumitru Brătianu: «atunci trebuie să constatăm tocmai noi, aranjatorii serbării, cum că meritul acesta, eroismul acestei idei nu ni se cuvine nouă», iar la sfârșit, pe pagina următoare, adaugă: «nu pentru noi, a cărora nu-i nici ideea, nici condiţiunile de realizare»” (Grămadă: 195).
Probabil, Constantin Aronovici făcea parte și din delegația, trimisă pe 1 iulie 1870 de Comitetul Central pentru organizarea Serbării la Putna, pentru a coordona lucrările în vederea manifestării. Doar astfel se explică faptul că, în octombrie, în urma conflictului iscat între delegație și Comitetul Central, Aronovici își dă demisia din Comitet, alături de Logotheti, Volcinschi, Băleanu, Pitey și Cozub (Băleanu 1871). Îl regăsim însă, alături de Eminescu, printre membrii emeriți ai Societății „România Jună”, datorită publicării de Comitetul acesteia, la finele semestrului I din anul 1874/5, a unor date în „Albina”:
„Cu plăcere comunicăm, cum că între membrii onorari avem fericirea de a înregistra pre mult meritații bărbați ai națiunii române, domnii: Timotei Cipariu, Aless. Odobescu, T.L. Maiorescu, I. Laurian, denumiți ca membri onorari în adunarea generală din 24 noiembrie 1874. Ca membri emeriți se denumiră domnii: Dr. Aronovici, Bumbac Vasile și Ioan G. Băleanu, Dragoș, Eminescu, Dr. Moga, V. Morariu, Nica, Ștefaniuc, Slavici, Oncu, cari s-au distins cu activitate deosebită pentru societate” (Albina 1875).
Și în anul 1876/78, îi regăsim pe ambii printre membrii emeriți ai „României june”: „… în anul 1876/77 societatea avea 48 membri ordinari, 19 membri onorari, 17 fondatori, 16 emeritați (M. Eminescu, I. Slavici, C. Aronovici, S. Bumbac, G. Baiulescu, Oct. Blasianu, Șt. Ciurcu, I. Popasu, I. Popovici, M.B. Lazăr, un binefăcător (Urban Yarnik) și un membru extraordinar” (Glodariu 1998: 43).
Studentul în medicină Constantin D. Aronovici revine în țară după absolvirea studiilor la Viena. Iar din 1875 este membru al Societății Medico-Naturaliste (constituite în Iași prin decretul Guvernului din 18 martie 1833), figurând printre primii pe lista înscrișilor din acest an, alături de G. Iuliana, V. Ratcu, Chr. Buicli, Aristide Peridi, P. Lohn, Eracli Climent, Bucșănescu, I. Lucasewski; farmaciștii Carol Konya, Al. Racoviță, A. Constantinescu, Gustav Schiller, Th. Stenner, Teodor Nicolescu; veterinar Dim. Dragoș, profesorii N. Culiano, I.M. Melic și G.D. Constantinescu, silvicultor D. Stănescu. Îi regăsim numele pe lista membrilor activi în perioada 1886-1915 (Bogdan 1919: 123).
Judecând după presa vremii și referințele din studiile de sfârșit de secol XIX – început de secol XX, doctorul Aronovici a fost interesat de studiul și experimentarea apelor minerale. Câteva rapoarte semnate de el sunt sugestive în acest sens: „Raport asupra băilor și apelor minerale dela Călimanesci și C. (București, 1888); „Raport asupra băilor și apelor minerale dela C. și Căciulata” (București, 1888). Anterior acestor două rapoarte, semnează, în 1887, un „Memoriu asupra regiunii apelor termale de la Cozia (Bivolari)” (publicat, de asemenea, la București). Doctorul Aronovici era menționat și de Atanasiu Fătu ca experimentând și cu apa „de la via dlui D. Petrino de lângă Botoșani, utilizând-o „la mai mulți bolnavi” (Fătu 1874: 473-474).
La lucrările și experiența lui se va face trimitere în epocă. În „Serviciul Apelor Minerale” (Viața Românească 1909), numele său e pe lista doctorilor care au experimentat apele de la Călimănești. În „Slănicul medical” (Tudoranu 1932), Gh. Tudoranu îl trece pe lista celor care au studiat și experimentat apele minerale de la Slănic. De altfel, un al studiu – „Raportul Băilor dela Slănic” (Raport 1881) este prezentat de doctorul Aronovici Epitropiei generale a Casei spitalelor Sf. Spiridon din Iași în 1881. La Slănic, Constantin Aronovici îl tratează și pe Ion Creangă, care îl amintește în scrisoarea adresată fratelui său, Zahei:
„Slănic, 1884, iunie 24
Frate Zahei,
Miercuri în 13 a curentei, sara, am mas în Târgul-Ocna, și joi, în 14, pe la 2 după mează, am ajuns la Slănic. Pe drum și la Slănic, vro câteva zile, am avut amețele; iar mai ales sâmbătă noaptea spre duminică (în 16) mi-a fost foarte rău; perdusem chiar cunoștința. Însă d-l dr. Aronovici grabnic mi-a dat ajutorul cuvenit, și mi-am venit în sine. De ape am fost oprit abe până astăzi în 24, și băi calde numai 3 am făcut până acum; după care mă simt mai bine, și amețele nu mai am de vro 4 zile” (Creangă 1870: 187).
În 1887, îl găsim pe Constantin Aronovici medic la băile de la Călimănești. Cu această titulatură semnează o altă lucrare: „Memoriu asupra regiunei apelor termale și băilor romane de la Cozia (Bivolari), presintat Ministerului Domeniilor de Dr. Aronovici, medicul băilor de la Călimănești, București (Tipo-Lit. Eduard Wiegand).
Spre sfârșitul vieții e medic în Botoșani, fiind numit în locul unui oarecare doctor Manolescu, mutat în Dobrogea. La rubrica „Știri din Botoșani” din revista „Neamul Românesc”, Tiberiu Crudu amintește de el în contextul epidemiei de scarlatină: „Doctorul de plasă, d. Constantin Aronovici, poate ar face ceva, dacă nu l-ar împiedica bătrânețele și dacă nu s-ar pune de pricină cei șeptezeci de ani ce-i stau în spinare. De trei luni de când s-a ivit boala pe la noi, d-a nu a fost decât de două ori: odată când și-a luat postul în primire și altădată când a fost chemat să închidă școala. Încolo nimeni nu l-a văzut. Noi am ruga pe d. Aronovici, care mai are numai câteva luni până ce va ieși la pensie, să-și numească pe cineva care să-i ție locul și să facă și ispravă” (Crudu 1908 41).
Constantin Aronovici avea pe atunci 60 de ani, fiind născut în 1848. A decedat pe 14 iulie 1915. Aceasta spune plăcuța de pe mormântul său din cimitirul Eternitatea din Botoșani, executată de cunoscutul sculptor Pellegrinetti.
Referințe bibliografice:
Albina 1875: „Albina”, 1/13 martie.
Băleanu 1871: George Băleanu, Reflexiuni la reportul Comitetului central pentru serbarea intru memoria lui Ștefan cel Mare, în: „Albina”, Pesta, anul VI, nr. 50, vineri, 18/30 iunie.
Bogdan 1919: N.A. Bogdan, Societatea medico-naturalistă și muzeul istorico-natural din Iași. 1830-1919. Documente, scripte și amintiri, Iași, Tipografia Națională.
Creangă 1970: Ion Creangă, Opere, II, București, Minerva.
Crudu 1908: T. Crudu, Știri din Botoșani, în: „Neamul Românesc”, an III, nr. 02.
Fătu 1874: Anastasiu Fătu, Descrierea și întrebuințiarea apei commune și a apeloru minerali din România, Moldavia și Muntenia, Iassy, Tipografia Grădinei Botanice.
Glodariu 1998: E. Glodariu, Asociațiile culturale ale tineretului studios român sin monarhia habsburgică, Cluj-Napoca.
Grămadă: Ion Grămadă, Serbarea de la Putna, în: „Bătălia bucovineană pentru Eminescu”, Suceava.
Pop 1978: A.Z.N. Pop, Pe urmele lui Mihai Eminescu, București, Editura Sport-Turism.
Raportul 1881: Raportul Băilor dela Slănic, Tip. Curții, Propr. F. Gobl.
Slavici 1924: I. Slavici, Amintiri. Eminescu – Creangă – Caragiale – Coșbuc – Maiorescu, București.
Tudoranu 1932: Gh. Tudoranu, Slănicul medical, în: „Mișcarea medicală română. Revistă lunară de medicină generală”, Anul V, nr. 3-4, martie-aprilie.
Viața Românească 1909: „Viața Românească”, Volumul XIII, anul IV, Iași.