Liviu ANTONESEI
Trecem prin timp ca o sabie de Cordoba,
lungă, numai ușor curbată, oțelul suedez
al celor din vechime, trecem, trecem
ca prin inima unui inamic credincios, statornic –
dăm izvor sângelui, îl rupem în franjuri purpurii,
azi purpurii, dar vinete pentru vremuri trecute,
de un roz nefiresc viitorul, un curcubeu concentrat,
îl întindem la picioarele noastre atât de curajoase,
așa de imprudente și așa de lipsite de memorie.
Înțelepți am fi dacă n-am scoate sabia din teacă,
dar înțelepciunea nu e pentru noi, nici măcar
pentru cei mult mai înțelepți decât noi…
Rupem franjuri de timp și ne topim, lunecăm
ca o cenușă moale în sudul clepsidrei…
(din volumul Liviu Antonesei,
Umbra mării nu este marea,
colecția Cuvinte migratoare, Junimea, p. 31)
Dragoş PĂTRAŞCU
