De la delincvent la eminent

Harcea Pacea

Îmi place sa desenez de mic, multe din amintirile mele din copilărie sunt legate de un borcan din sticlă de 800 ml plin cu diverse creioane colorate. Ulterior, la trecerea dintre milenii am descoperit muzica hip-hop, în ale căror clipuri am văzut pentru prima dată graffiti, care apoi a început timid să-și facă apariția prin Iași.

Prin 2004 apăruse și primul magazin dedicat culturii urbane din Iași, Ravers Shop, un magazinaș micuț în Iulius Mall, unde găseai de la spray-uri profesionale la markere, skateboarduri și alte acareturi cum până atunci văzusem doar la TV. Pe lângă magazinul fizic, aveau și un forum online, unde grafferii din zona Moldovei își postau desenele, schițele, organizau battle-uri (concursuri), și simțeam că îmi găsisem cumva „tribul”. Lesne de înțeles că lunar acolo îmi cheltuiam alocațiile școlare (care la vremea respectivă îți ajungea doar de două spray-uri). Țin minte că era mult D.I.Y. la vremea aia, îmi făcusem singur primul Blackbook (caiet velin pentru schițe de graffuri, format A4, cu hardcover, pe care nu-mi permiteam să îl cumpăr sau nu prea se găsea), la fel și primele markere, din tuburi cu cremă de ghete sau din tuburi de lipici pentru hârtie pe care le umpleam cu tuș ieftin sau pigment de var.

Deși m-a pasionat foarte mult, nu am fost un graffer foarte prolific, mă limitam în principal la taguri (semnături ale grafferilor, realizate cu markerul sau spray-ul, cu o singură culoare) și la câteva throwup-uri (graffuri ce constau în litere de tip „bulă”, rotunjite, care aveau cel mai adesea două-trei culori – umplutura, contur și accente) și câteva personaje. Erau alți grafferi locali mult mai activi și mai curajoși ca mine.

Învățasem unde e bine să desenezi și unde nu

Pasiunea pentru desenat s-a mai domolit prin clasa a 11-a, când am început să desenez pentru admiterea la facultate. Între timp descoperisem, tot grație internetului, street-art-ul, astfel scrisurile abstractizate și stilizate din caietele de schițe au făcut loc personajelor și mesajelor anti-sistem. Am descoperit că e mai ușor să transmiți un mesaj folosind personaje antropomorfice și simboluri recognoscibile decât folosind scrisuri stilizate și abstractizate care se adresau în mare parte celorlalți grafferi. Începusem să experimentez și alte tehnici, cum ar fi stencilul.

Prin anii trei-patru de facultate, când s-a făcut tranziția de la proiectare de arhitectură cu creionul pe foaie la cea pe calculator, m-am apucat să reproduc o parte din desenele din caietul de schițe la scară mare, pe foi A0 pe care le lipeam între ele și pe care, odată realizate, le lipeam prin oraș folosind un lipici artizanal numit wheatpaste (o fiertură de făină și zahăr în apă). La facultate începusem deja să învăț despre ce presupune mediul urban, cum funcționează și cum ar putea fi îmbunătățit, astfel mi-am dat seama că arta urbană reprezintă o metodă destul de simplă și accesibilă de a transforma în bine un oraș, mai ales un oraș gri și neofertant din punct de vedere arhitectural.

Învățasem unde e bine să desenezi și unde nu, am descoperit că îmi plac intervențiile site-specific, unde desenam ceva inspirat de particularitățile și elementele ce se regăseau deja pe suprafața aleasă. Astfel, intervențiile mele și ale altor artiști deveneau mărturii ale faptului că unii chiar se preocupă de cum arată spațiul public, în vremurile în care tranziția de la ceaușism ne-a făcut să ne pese doar de propria ograda.

După 6 ani de facultate și vreo 2 de experiență dezamăgitoare de muncă în domeniul pe care tocmai îl absolvisem, a apărut Hubrica, un hub creativ ce s-a conturat pe un etaj abandonat al secției de proiectare a fostei fabrici Moldomobila, la care am aderat din prima. Era practic un vis devenit realitate, eu deja fiind fascinat de potențialul unui astfel de loc după interacțiunile mele cu squaturile (clădiri abandonate, ocupate „ilegal” și transformate în centre culturale și comunitare alternative) din Grecia, unde am studiat un semestru de facultate grație programului Erasmus.

Despre Hubrica

Prin Hubrica pot spune că am ajuns să cunosc mai bine scena culturală ieșeană, am cunoscut mulți artiști și multe persoane creative, de la care am învățat multe. Împreună cu o parte din ei am reușit să organizam în anii 2016-2017-2018 seria de evenimente The Gathering, patru mini-festivaluri artistice a câte un weekend, la firul ierbii, unde atracția principala era arta murală în variile ei forme. Fiecare ediție a adus laolaltă zeci de artiști, de la grafferi la arhitecți și la pictori de șevalet, locali, naționali și chiar internaționali, unde cu toții, voluntar, am reușit (evident, sprijiniți de restul comunității) să transformăm acel hectar de întreprindere industrială delapidată într-un hotspot cultural. Apăruseră și multe alte ateliere și studiouri creative sau inițiative culturale acolo, printre cele mai notabile fiind Hala Fix și Radio Hit.

Prin experiența de acolo am înțeles cam ce presupune din punct de vedere logistic și organizatoric pictura la scară monumentală. Tot grație Hubricii am cunoscut-o și pe Ana, actuala mea soție, care avea de pe atunci experiență în scriere de proiecte și în mediul ONG, cât și o ambiție și un drive extraordinar și contagios.

Cu acest drive am început să aplic cam la toate festivalurile de artă murală care au început să apară în țară, reușind astfel să mă provoc și să mă obișnuiesc cu pereți tot mai mari, dar și să cunosc mulți alți artiști, pe care ulterior i-am invitat să picteze și la noi în oraș în cadrul proiectelor noastre.

Dragă cititorule…

Împreună cu Ana am fondat Asociația Artipic, prin care reușim să oferim oportunități cu oarecare regularitate, astfel ca eu și mulți alți artiști aspiranți și consacrați să dăm ce avem mai bun pe o parte din zidurile Iașului și ale împrejurimilor sale tot mai largi. Prin aceste picturi încercăm, pe lângă estetizarea spațiului urban, să facem cunoscute povești din trecutul sau prezentul comunităților unde intervenim sau să transmitem mesaje pe care considerăm că ar merita să fie promovate în spațiul public. Pe lângă murale, am încercat să rămân relevant și pe scena underground, continuând cu intervenții nesolicitate în spațiu public, dar pe care le vedeam la fel de necesare ca muralele în sine, poate chiar mai necesare, deoarece prin ele am reușit să abordez niște teme mai sensibile sau mai curajoase, la care adesea brandurile sau instituțiile ezită să se asocieze.

Ne-am implicat în multe inițiative locale, printre care voi enumera campania de branding a orașului, unde am realizat pro bono, în schimbul promisiunii unei compensații viitoare, muralul cu noul logo-tip al Iașului de pe bulevardul Ștefan cel Mare. Am deblocat procedura de realizare și participat la elaborarea Ghidului de Arhitectură și Estetică Urbană al Iașului, prin care dorim să creăm un cadru legislativ local mai clar în ceea ce privește procesul de obținere a acordurilor pentru realizarea de picturi murale în oraș. Iar în prezent mă bucur să constat că am reușit să îmi fac o carieră de care să fiu mândru dintr-un hobby care, nu cu mult timp în urmă, era conceput ca un element urban nedorit.

Ca notă de încheiere aș vrea să subliniez că Harcea Pacea nu este rezultatul unei munci individuale, ci reprezintă roadele unui efort colectiv, la care au contribuit enorm de mulți oameni, de la cei care m-au încurajat și susținut de-a lungul anilor la cei care mi-au spus că nu se poate, ambiționându-mă astfel să le demonstrez contrariul. Prin urmare, dragă cititorule, îți mulțumesc că și tu ești Harcea Pacea.