Oana BOCA STĂNESCU
Scriu aceste rânduri din Brașov, unde particip ca spectatoare la prima ediție a NOD – Festivalul Internațional al Drepturilor de Autor. Coincidența face ca acest festival să se suprapună în calendar cu alte două mari evenimente literare internaționale din aceeași familie: cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania de la Cluj-Napoca și cea de-a III-a ediție a FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Chișinău. Și acesta este doar începutul, căci toamna pare un adevărat maraton cultural: calendarul este plin de festivaluri care se întind dintr-un capăt în altul al țării, promițând, nu-i așa?, „întâlniri memorabile”, „dialoguri vii” și „descoperiri literare neașteptate”.
Am amintit aici trei festivaluri și, deși fiecare poartă un nume diferit, în esență, toate urmăresc același scop: aduc literatura mai aproape de oameni, creează spații de dialog între autori, traducători și cititori și evidențiază diversitatea culturală. Diferențele de denumire sau de format reflectă mai degrabă identitatea locală și tematica fiecărui eveniment decât funcția lor fundamentală. Analizate laolaltă, ele ne arată de ce continuăm să organizăm festivaluri de literatură.
Chiar așa: de ce organizăm festivaluri de literatură?
Festivalurile de literatură nu sunt doar simple evenimente culturale. Ele funcționează simultan ca produse culturale, instrumente educaționale și platforme politice. Cum? Să luăm exemplul ediției din acest an a FILIT de la Iași: prima dintre celebrele Seri FILIT îi aduce în fața publicului pe scriitorii ucraineni Olena Herasymiuk (poetă, paramedic și activistă civică, participantă la acțiuni de luptă) și Pavlo Matiușa (poet, prozator, traducător și căpitan în Forțele Armate ale Ucrainei).
Prezența lor nu este doar o alegere din sfera opțiunilor artistice: este un act de solidaritate culturală și umană. Acești doi scriitori invitați transformă scena Teatrului Național din Iași într-un spațiu al rezistenței și al empatiei. Într-un context marcat de conflict, vocile lor au puterea de a transcende arta, căpătând și o dimensiune civic-politică – sunt o mărturie vie a modului în care literatura se scrie nu doar cu cerneală, ci și cu sacrificiu și curaj.
Astfel, festivalul devine mai mult decât un eveniment care celebrează literatura: devine o punte între lumi aflate în tensiune, demonstrând că dialogul cultural poate fi o formă de sprijin și rezistență. Iar, în ceea ce îi privește pe cititori, a-i asculta pe Olena Herasymiuk și Pavlo Matiușa înseamnă un gest civic și din partea lor: recunoașterea puterii literaturii de a documenta, vindeca și uni – dincolo de frontiere și frică.
Autorul și publicul: renașterea figurii publice
Un aspect esențial al festivalurilor este revenirea autorului ca figură publică. Dacă Michel Foucault vorbea despre „moartea autorului”, accentuând ideea că sensul operei nu ar trebui redus la intenția creatorului, festivalurile literare par să inverseze această tendință. Reanimarea figurii lui publice, produse în ultimii ani, în tandem cu toată zarva din spațiul digital și cu entuziasmul departamentelor de marketing din edituri și librării, a dus la o creștere a numărului evenimentelor de tip festival și nu numai. Prin prezența fizică a autorilor, lecturile publice, discuțiile și interviurile, autorul devine un personaj vizibil și recunoscut, iar personalitatea sa capătă valoare culturală și simbolică. Evenimentul literar nu mai este doar despre text, ci și despre corpul social al creatorului, consolidând relația dintre autor, public și instituțiile culturale.
Spații culturale pentru comunitate și gândirea critică
Festivalurile modelează consumul cultural, celebrează comunitățile literare și le oferă participanților un spațiu de interacțiune critică și reflexivă. De exemplu, seara de deschidere a ediției din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara propune tema „Viitorul care sperie și trecutul care seduce”, un dialog între filosoful Mihnea Măruță și consultanta în comunicare Oana Marinescu. Discuția își propune să exploreze modul în care trecutul ne influențează identitatea și cultura, dar și temerile și incertitudinile legate de viitor – teme profund actuale în contextul globalizării, digitalizării și crizelor sociale sau climatice.
Decizia de a aborda simultan seducția trecutului și anxietatea viitorului oferă un cadru care permite reflecții teoretice, personale și culturale. Iar când discuțiile nu se limitează la sala de evenimente și continuă pe rețelele sociale, în podcasturi sau articole de blog, festivalul devine un ecosistem cultural care respiră dincolo de durata sa oficială, contribuind la dezvoltarea comunităților literare cross-media.
Literatura ca laborator social
Festivalurile literare nu reflectă doar ierarhiile culturale existente, ci participă activ la remodelarea lor. Astfel, literatura devine un soi de laborator social și un spațiu al libertății: autorul nu mai este doar un nume pe copertă, ci un agent cultural care interacționează, provoacă, amuză sau – cine știe? – chiar poate destabiliza așteptările publicului.
În același timp, festivalurile mai mici, precum cele dedicate literaturilor minoritare sau poeziei experimentale, acționează ca spații de contestare a canonului, oferind vizibilitate unor perspective altfel marginalizate.
Și, de fapt, festivalurile de literatură ne arată un fapt simplu: acela că harta simbolică a lumii literare se rescrie la nesfârșit. Iar nouă, cititorilor, festivalurile de literatură ne amintesc că lectura nu e doar un act de receptare. În egală măsură, festivalurile sunt și un teren de întâlnire, negociere și provocare, o punte între oameni și idei, unde literatura însăși este rescrisă uneori.