Tudor CREŢU

Conservatorism vs. progresism. Sau viceversa. Cei doi termeni sunt fațetele unei dispute perpetue. Tensiunea e când constructivă, când toxică. Ancheta revistei vine tocmai în momentul unei așa-zise schimbări de paradigmă. Dinspre progresism și globalism, înspre conservatorism și suveranism. În genere, astfel de schimbări nu sunt pașnice. Lucrurile nu sunt reglate, ci se reglează. Diferența de diateză e esențială. Absența „complementului de agent”, înțelegând, prin asta, agentul care face/ mediază schimbarea, arată că trecerea menționată e, cel mai adesea, șoc. Poate chiar „șoc și groază”. Un proces dur și imprevizibil. Dincolo de toate, însă, visul rămâne o societate în care diferența să nu mai degenereze în diferend.

O spun oblu: nu m-am prea împăcat cu corectitudinea politică. În literatură/ artă mai ales. Scrisul nu poate fi decât liber. Ce nu zguduie, tulbură, „ofensează” nu poate schimba în bine. Nu poți scrie temându-te că X, Y, Z se vor declara ofensați. Că vei fi acuzat de faptele sau gândurile personajului. Că altcineva, un cerber, să zicem, de presă va vâna aspecte interpretabile. Ce nu e, la o adică, interpretabil? Răul nu ar mai fi sondabil. Medicamentul ar fi lipsit tocmai de veninul convertit în substanță salvatoare. Dacă acuzi autorul de negativitatea personajului, atunci cine reconstituie mintea, psihologia, ororile unui criminal în serie, bunăoară, ar putea fi chiar arestat sau internat.

Pe de altă parte, nu sunt un adept al „autonomiei esteticului”. Mai mult, cred că, de fapt, nu există artă apolitică. „Refuzul lumii”, escapismul etc. sunt, și ele, (contra)reacții la ceva. Marginalizarea esteticului, însă, nu mi s-a părut, nici ea, o soluție. Nici primatul tot mai net al ce-ului (temă, ideologie etc.) asupra cum-ului (stilul). Tema, ideologia, oricât de importante, nu răscumpără textul. Degeaba e un poem despre moarte, dacă nu e și „mortal”. Bref, nicio temă sau ideologie nu te fac mai poet(ă) decât ești.

Nici conservatorismul nu mi-e prieten. Ca ins care schimbă, instinctiv, formula de la o carte la alta, care trece de la gingășia diminutivelor (Cartea cu Ubi, nepublicată încă), la blesteme, de la persoana întâi la persoana a treia în proză și alte asemenea, sufăr de o „instabilitate” incompatibilă cu conservatorismul. Aș mai adăuga aici și conceptele mai șui de promovare a lecturii pe care le-am implementat la Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”: ConCentrica, Lecturi aprinse etc. Nu puțini le-au considerat „experimente social-literare”. Așa stând lucrurile și fără pic de pledoarie pro domo, cred că diversitatea autentică nu e – nici ea – doar o temă, un trend sau un clișeu progresist. Dimpotrivă, ea trebuie căutată la autorii care o ilustrează prin chiar felul/ felurile – pluralul e esențial – lor de a scrie. Diversitatea obligă, estetic inclusiv. Abia așa poate fi captat spectacolul multifațetat al vieții, abia așa rămâne el însuși: printr-un text pe măsura lui. Viu și policrom. Din acest unghi, artistic, m-aș situa, mai degrabă, la stânga. N-am simțit, însă, niciodată nevoia de a poza ca atare, de a face un merit sau un front din asta. Dimpotrivă. Tind să cred că, în cazurile autentice, conservatorismul și progresismul nu sunt, în primul rând, opțiuni, ci aspecte ale personalității, date structurale. În treacăt fie spus, abilitățile artistice sunt, din punct de vedere cerebral, „de dreapta”, ținând de emisfera dreaptă a creierului. Cum, oricât de ezoteric ar suna, cred în dimensiunile calitative ale spațiului și, cu atât mai mult, ale timpului, îmi propun să dezvolt această abordare într-un text separat.

A face din diversitate un „imn”, a-l intona cum se ivește ocazia înseamnă a contribui la uzura sau chiar uzurparea conceptului, a-l bagateliza. Mai mult, înseamnă să contribui la uniformizarea care are loc tocmai în numele diversității standardizate, al discursului oficial din jurul său. La diversitatea reală nu poți contribui decât prin ce ai mai personal și, implicit, mai aparte. În niciun caz, printr-o sincronizare forțată sau căutată cu o agendă în vogă. Cine e, realmente, diferit într-un context în care moda zilei e însăși diversitatea nu prea rimează cu sensul „promulgat” al acesteia.