Moșia Ipotești: de la Gheorghe Eminovici la Hristia Marinovici

Ala SAINENCO

Odată cu moșia Ipotești, Hristia Marinovici cumpăra, în 1878, de la Gheorghe Eminovici, și bisericuța Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, care se afla pe moșie și în care îi va fi pomenită și familia.

„Vii

Hristia, Ecaterina, Soltana, Elena, Anastasia, Constantin, Gheorghie, Vasilie, Elena, Nicolai, Costandin, și tot

Adormiți:

Macarie Monah, Maria, Pelaghia Monahia, Zanfira, Safta, Gheorghe, Elena, Zoița, Vasilie, Ioan și tot”.

Numele sunt însemnate pe „Pomelnicu D Hristia Marinovici Proprietar Moșii Ipotești, din anul 1878 mai 20”, păstrat astăzi în bisericuța familiei Eminovici de la Ipotești.

Unii dintre cei amintiți întru sănătate se vor prezenta la vânzarea imobilelor rămase de pe urma lui Hristia Marinovici pentru a-și primi partea de moștenire: „Gheorghe Buzescu, Constantin Buzescu, avocați din Iași, Anastasia Onicescu fără profesiune din Dângeni, Elena Dimitrianu fără profesie din Botoșani, Vasile Neculau arendaș din Buimăcelu, Neculai Dimitriu proprietar din Iași, Elena Locot. Borcea cesionar drepturilor mamei sale Sultana Petrovanu și Anastasia Radu fără profesie din Botoșani, Profira Chiorghiu fără profesie tutrice legală a minorilor săi fii Ion, Maria, Alecu, și Safta rămași pe urma def. D. Chiorghiu și Lazăr Ghiorghiu succesor major a def. D. Chiorghiu domiciliați în Neamț, Costachi I. Marino din București strada Viitorului No. 22, Elena Tiohari din Târgu Neamț și Neculai Marinovici din Botoșani” (Gazeta de Iassi 1894: 178).

Averea consistentă lăsată de Hristia Marinovici avea să genereze procese îndelungate, care începuseră în anul morții sale și se încheiaseră abia în 1894. Moștenitorii își contestau unul altuia drepturile sau cereau anularea testamentului.

De altfel, Curierul Foaea Intereselor Generale, care descria, în numărul 28 din 11 martie 1887, „Ceremonia funebră a înmormântării lui Cristea Marinovici”, pe aceeași pagină, publica o relatare despre activitatea Tribunalului din Iași, secția II, din care aflăm despre „convocarea consiliului de familie d-lui Hristachi Marinovici spre a se pronunța asupra cererei d-lui N. Marinovici pentru a fi pus în stare de interdicție”. Convocarea era anunțată, tardiv, pentru 14 martie.

Anunțul decesului, publicat în numărul 27 din 8 martie 1887 a Curierului Foaea Intereselor Generale era făcut de aceiași moștenitori: „Dna Ecaterina Neculau, Neculai Dimitriu, frații Constantin și Gheorghi Buzescu, frații Neculai și Constantin Marino, Vasile Neculau, Elena V. Dimitrianu, Nastasia T. Onicescu, Anuța I. Radu, Elena Teohari, Soltana Petrovanu și Profira Gheorghiu au durerea a face cunoscut încetarea din viață a fratelui și unchiului lor Csitea Marinovici.

Vechi comerciant și proprietar din Botoșani, încetat din viață în urma unei lungi și crude suferinți la 5 spre 6 Mart 1887 ora 1 noaptea”.

Ceremonia de înmormântare avusese loc pe 8 martie:

„La ora 1 se aflau la Biserica Sf. Ion Botezătoriul unde cadavrul a fost depus din ziua morții, o imensă mulțime de lume, compusă din invitații, amici și rudele defunctului – după ce se făcu acolo prohodul și obicinuitele rugăciuni religioase, apoi corpul, fiind scos din Biserică, se așeză, în noul Car cl. I, ce e de un stil și o eleganță admirabilă și care numai pentru a doua oră fu pus în serviciu, acesta tras de 6 cai îmbrăcați în negru și asociat de 18 oameni uniformați în livrele de doliu apucă strada de sus, strada unirea dând în strada mare pe dinaintea marelui Otel Traian, parcurgând astfel prin strada Băncei, strada Cucu până la Cimitiriul Eternitatea, unde corpul fu înmormântat în o groapa zidită din cl. I, situată chiar în fața bisericei, vis-a-vis de colosul monument a def. N. Drosu, atât Muzica militară, cât și cea vocală de la Sf. Spiridon intonau pe rând cântece funebre în tot timpul acestei ceremonii, un număr considerabil de preoți, în cap cu P.S.S. Arhiereul Periețanu Botoșenianul, a asistat cortegiul până la sfârșit, 12 jandarmi călări și mai mulți agenți polițienești, țineau buna ordine”.

Întrebarea firească, pe care și-o pune, probabil, cititorul acestor rânduri, e ce a însemnat Cristia Marinovici pentru Botoșani. Același ziar scria: „Cristia Marinovici fu unul dintre cei mai independenți, în politică, activ în afacerile sale comerciale, corect și chiar bigot în onestitate, el fu de mai multe ori Consilier la Consiliul județean și Primărie, Președinte la Camera de Comerț și Epitrop la Ospitalul Sf. Spiridon din localitate” (Curierul Foaea 1887: 4).

Și cu Gheorghe Eminovici fusese binevoitor, lăsându-l să locuiască pe moșia Ipotești în calitate de administrator după ce acesta i-o vânduse în 1878.

Era, de altfel, singura moșie pe care o deținea Cristia Marinovici și care figura la numărul 11 în anunțul de vânzare nr. 301 publicat de Tribunalul Botoșani în Curierul Foaea Intereselor Generale (Curierul Foaea 1894: 178).

Moștenitorii mai aveau de împărțit din averea bogatului unchi diverse imobile situate în Botoșani: o casă cu două etaje, „având la etajul de jos 3 dugheni, compuse din câte 2 încăperi fiecare dughiană cu 2 bașce, în etajul de sus având 7 camere de locuințe și una cuhne jos” (42.000 lei); un loc viran „în colțul pieței târgului vechi pe care se află o pivniță în stare bună de cărămidă” (15.000 lei); o casă situată în strada lemnăriei „având 9 apartamente cu câte 2 camere păreții de cărămidă acoperite cu tablă având hambar pentru ținut lemne de scânduri acoperit cu tablă” (2.000 lei); o casă „compusă din 2 apartamente având cel dintăiu 2 camere cu antret, păreții de cărămidă acoperită cu șindilă o bașcă și o bucătărie acoperită cu tablă, și cel al doilea compus din 5 camere de locuință și o bucătărie acoperită cu tablă păreții de cărămidă având fiecare apartament câte un hambaraș pantru ținut lemne de scânduri acoperite cu șindilă” (4.000 lei); o casă „compusă din 6 odăi păreții de vălătuci, acoperită cu șindilă, având tot sub acest acoperemânt 2 odăi din dos servind de cuhne, în ogradă se află un hambar de scânduri acoperit cu șindilă” (2.000 lei); un loc viran (8.000 lei); un alt loc viran „pe care a fost una casă cu 2 fețe ce purta No. 339 care a ars” (3.000 lei); un loc „pe care a fost una casă ce purta No. 44 și care a ars pe care se află una pivniță de cărămidă (2.500 lei); un loc „pe care se află un bordei acoperit cu pământ, un antret acoperit cu șindilă și ca la l4 pomi roditori, fiind îngrădit cu zăplaz de scânduri” (1.300 lei); o casă „compusă din 5 odăi și un antret, păreții de vălătuci acoperită cu șindilă, în ogradă o cuhne cu 2 odăi păreții de vălătuci, acoperită cu șindilă, un hambar, grajdiu și șură de scânduri acoperite cu șindilă, având puțini pomi roditori” (3.525 lei).

Toate acestea, însumate, valorau mai puțin decât moșia Ipotești pentru care prețul de pornire a licitației era de 103.000 lei. În subsidiar, putem trage concluzii și în privința averii căminarului Gheorghe Eminovici, care nu a fost, judecând numai după valoarea moșiei, deloc un om sărac și nici cole un boiernaș mai modest de la țară.

Avere, probabil, a avut mai multă Cristia Marinovici. În 1864, cumpără de la Ecaterina Nicolau și Safta Gheorghiu 2 dughene pe loc domnesc (Progresul 1864: 3); în 1875 – locul a două dughene desființate cu o căsuță situate în strada Târgul Vechi, cu suma de 8.225 lei noi (Curierul de Iassi 1875). În octombrie 1887, un incendiu produs la Botoșani avea să amintească și de alte case ale lui Marinovici. Ziarul Românul, cu trimitere la Curierul Român, scria: „incendiul a isbucnit mercuri dimineața la 4 ore în centrul târgului, consumând dughenele vechi ale reposatului Cristea Marinovici situate între casele cele mari ale acestuia și casele de asemenea cu etaj ale d-nei Cristea” (Românul 1887: 979).

Comerciant fiind, Hristia Marinovici se ocupa și cu importul de vinuri după cum reiese dintr-o întâmplare, hazlie prin absurdul ei: „Comersantului Hristachi Marinovici, a căruia onestitate și pasnicie e de notorietate publică, fost Consilier comunei și actual membru Trib. Comercial, i-a sosit din străinătate o cantitate butelii de champanie și Bordo, pentru care voind a plăti taxa legală comunei, antreprenorul evreu numit Ițic Vainsinberg i-a pretins că nu poate se primească taxa până nu va măsura câte ocă conține în total. În zadar Comersantul a obiectat că champania nu se poate distupa și măsura de cât pe dinafară. În zadar a recurs la Procuror care a venit la fața locului, totuși evreul antreprenor încurajat și de cunoscutul în ale sale C. Vasiliu membru comunei, ș’a făcut cheful bătându-și astfel joc de marfă” (Curierul Foaea 1875: 3).

În calitate de consilier, Cristea Marinovici semna, alături de primarul C. Placa și alți consilieri (C. Bălăceanu, D. Cristea, C. Samson, S. Grigorescu, Iancu Dimitriu, N. Teodoru, Stefan Draganovici, V. Gheorghiu, Gh. Iacovachi, Iconomu A. Urzică), o adresă către domnitor cu „urări sincere, pline de devotament și recunoștință” (Progresul 1868: 1).

Și, probabil, tot numele lui figura într-o telegramă către organizatorii Serbării de la Putna, prin care erau delegați și reprezentanții Botoșanilor:

„Consiliul nostru comunal a votată azi 500 lei pentru serbarea la mormântul lui Ștefan-cel-Mare, numind și o delegațiune din partea comunei Botoșani. Petru Hristea, Adrian Hristea, Marinovici” (Românul 1871: 1).

Nu am putea spune cu exactitate dacă Hristia Marinovici doar a semnat adresa sau a și participat la Serbarea de la Putna, reprezentând Botoșanii, cert este însă că drumurile Eminovicilor și ale lui Hristia Marinovici s-au intersectat de mai multe ori.

Referințe bibliografice:

Curierul de Iassi 1875: Curierul de Iassi, nr. 33, 23 martie 1875.
Curierul Foaea 1875: Curierul Foaea Intereselor Generale, nr. 95, 11 decembrie 1875.
Curierul Foaea 1887: Curierul Foaea Intereselor Generale, nr. 28, 11 martie 1887.
Curierul Foaea1894: Curierul Foaea Intereselor Generale, nr. 2, 25 februarie 1894.
Gazeta de Iassi 1894: Gazeta de Iassi, nr. 22, 25 februarie 1894.
Progresul 1868: Progresul, nr. 28, 10 aprilie 1868.
Progresul 1864: Progresul, nr. 131, 7 octombrie 1864.
Românul 1871: Românul, nr. 42, 12 august 1871.
Românul 1887: Românul, 30 octombrie 1887.