Cristina HERMEZIU

Pentru că pur și simplu există, zidurile trebuie mereu cucerite. Ca un Everest.

Artistul francez Invader se numește pe sine un hacker al spațiului public, iar mozaicurile sale, care apar incognito pe diverse ziduri ale orașului sunt „viruși urbani”. Parisul este pânza de păianjen originară a demersului său de artist stradal funambul, în sens propriu și în sens metaforic. Azi, peste 4.000 de mozaicuri plasate furtiv de Invader au virusat clădiri și locuri ale capitalei Franței, iar din 1998, de când datează prima sa invadare cu un mozaic pixelizat pe o fațadă pariziană, și până azi, numeroase sunt metropolele lumii care l-au primit, l-au revendicat și chiar expus în muzee, în sensul lor clasic. Demersul grafferului Banksy, altă vedetă internațională a genului, magnetizează și el privirile: presa mainstream și rețelele de socializare anunță imediat ce mai apare undeva prin lume un graffiti al celebrisimului și iconoclastului Banksy, vestea se răspândește ca un scoop, devenind de-a dreptul un happening mondial.

Are și România, are și Iașul invadatorii săi. Artiști care se exprimă liber prin graffiti sau prin toate celelalte forme surprinzătoare ale unei arte care nu se teme de alfabetul său efemer și, în general, nu se teme. Radu Cucuteanu le-a dat cuvântul și le-a oferit suprafețe de invadat în dosarul ediției intitulat Artă murală.

*

Fiecare articol din actualul Scriptor conține un potențial graffiti. De scris pe un zid, de inscripționat pe un tricou, de afișat, în pioneze, pe peretele de la birou, de decupat sau de salvat în fișierul cu pepite prețioase. De metabolizat într-un alt eseu, într-un alt studiu critic.

Este oare posibil ca relația dintre Eminescu și Lamartine, adevărată acoladă a destinului, să rămână în continuare neobservată? (Victor Șonea)

În scris totul trebuie să pară floare la ureche, vesel, fluid, chiar dacă tu ai agonizat scriind. (Cătălin Pavel)

Românii s-au trezit de la începutul perceperii conștiinței lor etnice așezați „greșit” sau atipic: o enclavă latină plasată în grecitate (lumea bizantină) și slavitate. (Ioan Aurel Pop)

Ajunsese oare incendiul la fostele case ale căminăresei Raluca Eminovici? Eminescu s-ar fi aflat – după cum scria Harieta – în casele din strada Sf. Nicolae, nr. 8. (Ala Sainenco)

POEZIDURI. Când nu mi-au ajuns pereții din casă pentru poezie, am hotărât să o scot în stradă. (Ion Barbu)

Autorul se hrănește cu reacțiile fanilor și scrie „împreună” cu ei, reglând curgerea poveștii în funcție de comentariile cititorilor. (Oana Boca Stănescu)

Cu Andra ne-am cunoscut lângă o scenă. Destinul a lucrat cu mare finețe. (Matei Vișniec)

Muzica acompaniază plecarea, moartea nu mai are astfel nimic indecent, ci, din contra, devine armonie și ritm, trecere caldă, naturală, de la un acord la altul. (Călin Ciobotari)

Dună, Dună, Dună,/ Apă bună, bună./ Dună, Dună… rea,/ Apă tulburea./ Din Pădurea Neagră,/ Vine-n Țara noastră/ Și se face Dunărea,/ Dunărea albastră. (Vladimir Beșleagă)

Întrebarea nu este niciodată dacă zidurile vor purta mesaje, ci mai degrabă ale cui mesaje le vor purta. (Nely Vînău)

*

Pe zidul acestui editorial am compus doar un puzzle rapid, un mozaic subiectiv și incomplet, nimic altceva decât o invitație către cititori de a sublinia ei înșiși cu markere personale alte idei sau mesaje rostite apăsat, formulări inspirate și expresive – la alegere din articolele celor peste 40 de autori prezenți în revistă. Cititorii-invadatori sunt bineveniți, Scriptor este prin definiție inscripționabil. Lectură plăcută!