Încerc să mă așez în pagină

Încerc să mă așez în pagină

33.00 lei

George VIGDOR s-a născut în Cluj la 20 mai 1963. Absolvent al Liceului „George Bariţiu” din Cluj în 1981. A urmat cursurile Institutului Politehnic din Cluj, Facultatea de Electrotehnică, 1982 – 1987. Inginer la Întreprinderea Metalica Oradea, 1987 – 1994.

Cărţi apărute: Ancore de sânge, Edit. Clusium 2000; Arhitectura singurătăţii, Edit. Clusium 2003; Atentat împotriva eului, Edit. Clusium 2006; Ultimul pariu existenţial, Edit. Clusium 2013; Pastile Metafizice (eseuri), Edit. Ecou Transilvan 2021; Cu masca tăcerii pe coarne, Edit. Colorama 2021; Antologie de poezii – Poet sub acoperire – 2000-2021, Edit. Avalon 2022; poezii în limba maghiară – Visszavonulás a kontextusba, Edit. Holnap Könyvek, 2023; Rămân o rană deschisă – Edit. Colorama 2023; aforisme şi panseuri – Petarde existenţiale – Edit.Minela 2023; volum colectiv Cercul Poeţilor, Antologie de Poezie vol. 4, Edit.Colorama 2020; – eseuri – volum colectiv Ecoul Singurătăţii, Edit. Ecou Transilvan 2020; poezii în volum colectiv Antologia de poezie a Cenaclului de la Roma – Edit. Minela 2022; colecţii de articole în Geografie Imposibilă, Edit. Clusium 2000 şi Voluptatea marginalităţii, Edit. Clusium 2009.

Premii Naţionale de Poezie: Mihai Eminescu, 1991, Botoşani; Ion Minulescu, 1992, Slatina; Panait Cerna, 1992, Tulcea; Premiul Fundaţiei Culturale Ianculovici pentru publicistică în limba română, Haifa, Israel, 199; Festival Internazionale Dei Due Mondi – Gabriela Verban – Castellammare di Stabia – secţia poezie în limba română – Quarto classificato – ex aequo, în 2022; Premiul „Tudor Arghezi” pentru scriitori străini, 2024.

  • An apariție: 2025
  • Format: 14,5 x 16 cm
  • Număr de pagini: 110
ISBN 978-973-37-2930-3 Categorii: ,

Autor: Vigdor George

Descriere

Între blestem și lumină, între neant și paradis, între „golul interior” și „vidul exterior”, între binecuvântarea „de a fi țăran” și „absurdul virtual”, poezia lui George Vigdor vibrează ca o rană care scrie pe „câmpul infinit al paradisului terestru”. Tastează „în draci” fericirea, reclădindu-se sisific de fiecare dată, în numele unei iubiri universale. Într-o lume ce pare mereu „la periferia ideii”, poetul propune o lirică viscerală, sinceră până la sângerare – o poezie scrisă „paralel cu poezia”, dar care, tocmai de aceea, pulsează de viață autentică.

Volumul de față relevă un traseu sinuos, febril și lucid prin labirintul unei conștiințe mature, aflate în permanent conflict cu sine, cu lumea și cu însăși poezia. George Vigdor scrie ca și cum fiecare vers ar fi o grenadă aruncată în imperiul cyber ororii, dar și o rugăciune rostită printre dărâmăturile pângărite. Între Tastez în draci fericirea și Lift spre lumea captivă, poetul construiește o realitate lirică în care agonia, ironia, luciditatea și tandrețea coabitează în chip paradoxal, în căutarea unor noi forme de sens.

Un lift spre lumea captivă, un swing existențial între umbre și cuvinte durute, acest volum e o hartă fracturată a sufletului contemporan, care încă mai speră, iubește, regretă, și nu e gata să moară – chiar.

În acest punct, poezia nu se încheie. Se transformă. Ca o frontieră vie …

Diana VRABIE

 

Purtat de un viguros dinamism confesiv, George Vigdor ia în discuție, cu gravitate (chiar și în pasaje aparent mai relaxate, à la Marin Sorescu), turbulențele condiției umane contemporane. Atașamentul față de visele sale clădite „din lut românesc cu/ motive ungurești și decoruri evreiești” marchează, inclusiv prin deschiderile către alte mentalități și culturi, atașamentul pentru modul nostru de a fi în istorie. Dorul are darul de a le transfigura sublim pe toate acestea, inclusiv în metaforizări geografice.

Ioan RĂDUCEA

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Încerc să mă așez în pagină”

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top