Titu Maiorescu. Junimea. Convorbiri literare. Eminescu
Autor: Spiridon Cassian Maria
48,00 lei
Editor / Coordonator:
Cassian Maria SPIRIDON s-a născut în Iaşi, Romania.
Absolvent al Facultăţii de Mecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti.
A fondat noua serie a revistei Timpul şi a înfiinţat Editura Timpul, pe care o conduce şi în prezent. A fondat Poezia, revistă de cultură poetică, şi a fost iniţiator, cofondator şi coordonator al Caietelor de la Durău. Din 1995 este director al revistei Convorbiri literare, Iaşi.
Organizator şi participant la mişcarea conspirativă revoluţionară din 14 decembrie 1989, de la Iaşi, a fost arestat de poliţia politică şi eliberat pe 22 decembrie 1989.
Este membru al PEN-Clubului european şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi.
A debutat (în presa literară) în revistele Amfiteatru şi România literară.
A publicat peste 70 de volume de poezie, critică, publicistică şi eseu.
A primit Premiul Academiei Române pentru poezie, două premii ale Uniunii Scriitorilor din România pentru eseu şi alte numeroase premii şi distincţii. A fost distins cu „Meritul Cultural” în grad de Comandor. Este Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi.
Invitat şi participant la festivaluri naţionale şi internaţionale de poezie: Festivalul Internaţional de Poezie de la Medellin, Columbia, Bienala Internaţională de Poezie de la Liège, Belgia, Luna Culturii Româneşti de la Marsilia, Franţa, Întâlnirea Poeţilor Lumii Latine, Mexic, Festivalul Internaţional de Poezie de la Havana, Cuba, Festivalul de Poezie Li Bai – Du Fu, Tianshui, China (unde a primit Premiul Internaţional pentru Poezie), Festivalul Internațional de Poezie de la Sète, Festivalul Internațional de Poezia de la Varșovia, Festivalul de la Soria, Spania ș.a.
Poezia lui a fost tradusă în peste douăzeci de limbi şi publicată în volume distincte și în diverse antologii.
De același autor (selectiv):
Cezar Ivănescu, un oaspete al Nirvanei, 2016; Metamorfozele lui Nicolae Manolescu, 2019; Iacob Negruzzi la Convorbiri literare, 2019; Nerăbdarea limitelor la Mihai Ursachi, 2021; Gândurile cu vedere ale lui Nichita Stănescu, 2021; Solomon Marcus și limba perfectă, 2024; Virgil Nemoianu – îmblînzirea postmodernității, 2024; Poezia Realelor și universul liric, 2025.
Descriere
La începutul lui decembrie 1868 apare în Convorbiri, „În contra direcţiei de astăzi în cultura română” – unde este enunţată succint doctrina junimistă a formelor fără fond. Este denunţat viţiul radical ce infestează cultura naţională, neadevărul…
Totodată, Maiorescu acuză lipsa de orice fundament solid pentru formele dinafară ce le tot primim, la care se adaugă, cu atît mai primejdios lipsa de orice simţămînt a necesităţii acestui fundament.
Nu este iertat nici viţiul atît de îngăduit al mediocrităţii…
Junimea și revista pe care a fondat-o n-au promovat dogme, ci probleme, și nici n-au impus sisteme, dar au impus rigoare și rectitudine în cugetare, n-au cultivat nici un fel de fanatism în toată viaţa lor și au deschis nenumărate ferestre către lumină, spre cultură și europeneitate.
Rădulescu-Motru considera că „bătrîna revistă are în tradiţia sa un program frumos, acela de a fi îndreptar al culturii românești”. Dar, fără Titu Maiorescu, acest rol de îndreptar în cultura naţională al Convorbirilor literare este puţin probabil că ar fi existat.
Indiferent de controversele privind implicarea directă a criticului de la Convorbiri în ordonarea sumarului, prin publicarea la Editura Socec a volumul Poesii de Mihail Eminescu, ediție apărută pe 21 decembrie 1883, Titu Maiorescu a impus pentru totdeauna în cultura română pe cel care va fi recunoscut, cum îl intitulează și G. Călinescu în Istoria sa, drept poetul ei național.
Cassian Maria SPIRIDON
Informații suplimentare
| An apariție | 2026 |
|---|---|
| Format | A5 |
| Număr de pagini | 324 |






Recenzii
Nu există recenzii până acum.